Un accident rutier din Afganistan a produs aproape 80 de morți. Printre victime se aflau și 19 copii. Autobuzul în care se aflau s-a izbit de un camion și de o motocicletă. În urma impactului violent, vehiculul a izbuncit în flăcări, iar pasagerii nu au avut nicio scăpare. Martorii au fost șocați și spun că au auzit țipete, însă nu au avut posibilitatea de a le sări în ajutor.
Un autobuz care transporta afgani deportați din Iran a fost implicat într-o tragedie. Acesta s-a izbit de un camion și de o motocicletă, moment în care a izbucnit în flăcări. Astfel, 79 de persoane, dintre care 19 copii, au murit arși de vii. De asemenea, două persoane au fost rănite, a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului de Interne, Abdul Mateen Qani, conform AP News.
Incidentul a avut loc în districtul Guzara, din provincia Herat. Medicul șef al Spitalului Militar a declarat că multe cadavre prezentau arsuri extrem de grave, astfel că nu au putut fi identificate. Poliția din Herat a declarat că accidentul s-a produs din cauza „vitezei excesive și a neglijenței șoferului de autobuz”.
A bus crash in Herat, western Afghanistan, has killed more than 50 people, according to police. pic.twitter.com/AtEe9EReo3
— TabZ (@TabZLIVE) August 19, 2025
De asemenea, martorii au declarat îngroziți că nu au putut interveni în niciun fel, conform AFP, citat de aljazeera.com. „A fost mult foc… S-au auzit multe țipete, dar nu am putut nici măcar să ne apropiem la 50 de metri pentru a salva pe cineva. Doar trei persoane au fost salvate din autobuz. Și ele luau foc, iar hainele le arseseră”, a spus unul dintre martori.
Autobuzul transporta afgani expulzați recent din Iran, către capitala Kabul. Guvernul a declarat că s-a deschis o anchetă în acest caz. Aproape 1,8 milioane de afgani au fost scoși cu forța din Iran în ultimele luni. De asemenea, oficialii au transmis un mesaj de condoleanțe pentru familiile afectate de tragicul accident.
„Cu profundă tristețe deplângem pierderea numeroaselor vieți omenești în Afganistan și rănile suferite în urma unei tragice coliziuni de autobuz și a incendiului ulterior din provincia Herat, aseară”, se arată într-un comunicat, relatează publicația citată.
Ministry of Interior: Death toll from the bus carrying #returnees in #Herat rises to 79. Experts say #speeding, driver negligence, and poor roads are the main causes. Authorities must prevent such deadly #TrafficAccidents.#Afghanistan #Accident #Returnees #Incident pic.twitter.com/uHzIkyLcoq
— خبرنگار آزاد (@Af_Journalist) August 20, 2025