Hotnews

Teribil! Un autocar cu turişti a căzut ÎN RÎPĂ la Braşov!

Un autocar cu 25 de turişti belgieni a ieşit, duminică de dimineaţă, în decor, între Poiana Braşov şi Râşnov. Patru echipaje SMURD şi patru ambulanţe s-au deplasat la faţa locului. Şi...
Autor: Ionuţ Cataramă | 18.05.2014 | 21:33
Teribil! Un autocar cu turişti a căzut ÎN RÎPĂ la Braşov!

Un autocar cu 25 de turişti belgieni a ieşit, duminică de dimineaţă, în decor, între Poiana Braşov şi Râşnov. Patru echipaje SMURD şi patru ambulanţe s-au deplasat la faţa locului. Şi un elicopter SMURD a sosit pentru a prelua răniţii.

Potrivit primelor informaţii, toţi cei 25 de pasageri au vârste de peste 50 de ani şi sunt răniţi, dar conştienţi, trei dintre ei fiind în stare gravă. Patru echipaje SMURD, patru ambulanţe şi un elicopter SMURD s-au deplasat la faţa locului pentru a acorda primul ajutor victimelor. Răniţii vor fi transportaţi la spitale din Târgu Mureş şi Bucureşti.

Turiştii din autocar sunt belgieni, potrivit Agerpres, şi toţi au fost internaţi la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Braşov. O singură persoană, cu traumatism cranian, a fost preluată de un elicopter SMURD pentru a fi dusă la Târgu-Mureş pentru îngrijiri medicale.

Din investigaţiile efectuate la locul accidentului a rezultat că şoferul autocarului, un braşovean în vârstă de 67 de ani, a pierdut controlul volanului într-o curbă la dreapta, iar autocarul s-a răsturnat într-o râpă, dar a rămas pe roţi.

CITEȘTE mai multe articole interesante din categoriile NEWS, SPORT sau LIFE
A apărut noua revistă Taifasuri
  • Câștigă ACUM o Dacia Logan, 2.000 de euro și multe alte premii!
  • Nr. 842. 32 pagini. Doar 5 lei!