Universitatea Craiova se pregătește pentru duelul cu Farul Constanța, programat duminică, însă Filipe Coelho ar putea fi lipsit de unul dintre cei mai importanți jucători ofensivi. Ștefan Baiaram are șanse minime să evolueze la Ovidiu, după accidentarea suferită în etapa trecută, la meciul cu FC Botoșani.
În ultima etapă disputată în Bănie, Universitatea Craiova – FC Botoșani, Ștefan Baiaram a fost nevoit să părăsească terenul înainte de finalul partidei, acuzând probleme medicale. Ulterior, investigațiile au confirmat diagnosticul: entorsă.
Potrivit informațiilor obținute de FANATIK, șansele ca Baiaram să fie apt pentru confruntarea de duminică, împotriva Farului Constanța, sunt minime. Fotbalistul se pregătește separat de restul lotului, iar staff-ul medical nu dorește să riște o agravare a accidentării.
În aceste condiții, prioritatea clubului este recuperarea completă a jucătorului pentru următoarele meciuri din campionat. Se fac eforturi intense pentru ca Baiaram să revină cât mai repede pe teren, însă prezența sa în duelul cu formația de la „malul mării“ rămâne puțin probabilă.
La un corner al Universității Craiova, Ștefan Baiaram a încercat să lovească mingea, iar la aterizare, după săritură, a simțit o problemă de natură musculară. Jucătorul oltean a mai rezistat pe teren câteva minute și după aceea a fost nevoie să fie înlocuit, iar Monday Etim și-a făcut apariția pe teren.
La scurt timp după finalul partidei cu Botoșani, atacantul oltenilor a venit la microfon și i-a liniștit, oarecum, pe suporteri, dezvăluind că este vorba despre o entorsă ușoară.
„E entorsă, așa a fost să fie. După acel duel, am aterizat, nu am pus bine piciorul și mi-a fugit. O să pun multă gheață. De luni o să vorbesc cu doctorul și o să-și dea seama. După acel duel, am aterizat pe stângul, nu am pus bine piciorul”, a declarat atunci Ștefan Bairam, conform Prima Sport.
Ștefan Baiaram își dorește cu tot dinadinsul să câștige titlul în SuperLiga alături de gruparea din Bănie și este convins că acest deziderat poate fi îndeplinit în acest sezon. Astfel, Baiaram a anunțat că în această vară, în cazul în care formația lui Filipe Coelho va câștiga campionatul, sigur va pleca în străinătate.
„Este o bucurie mare, suntem pe un drum bun. Îmi doresc să iau campionatul cu Universitatea Craiova, toți colegii mei la fel. E cea mai bună echipă de când sunt eu la Universitatea Craiova. Oricine intră în teren poate să înscrie, poate să ne ajute. Suntem o echipă și asta se vede la fiecare meci.
Poate să fie anul nostru, trebuie să muncim la fel în continuare, avem cea mai bună echipă. Am avut o discuție cu conducerea, am avut o ofertă, am vorbit să rămân, nu este momentul. Vreau să iau campionatul și la vară sigur voi pleca. Vreau să iau campionatul, nu m-am gândit la alte lucruri. Dacă simțeam că nu am șanse la acest obiectiv, cu siguranță plecam”, a declarat Ștefan Baiaram la finalul meciului Universitatea Craiova – FC Botoșani 2-0.