News

Ar fi putut Distrigaz să prevină explozia din Rahova? Ce obligații are compania, de fapt, în caz de scurgeri de gaze

Explozia din Rahova ridică din nou întrebarea: unde se termină responsabilitatea Distrigaz și unde începe cea a locatarilor? Ce spune legea despre obligațiile companiilor de distribuție a gazelor
17.10.2025 | 18:04
Ar fi putut Distrigaz sa previna explozia din Rahova Ce obligatii are compania de fapt in caz de scurgeri de gaze
Ce obligații au cei de la Distrigaz în cazul unor scurgeri de gaze precum cea de la explozia din Rahova / Colaj foto: Fanatik / Surse foto: Inquam Photos, Fanatik
ADVERTISEMENT

Explozia de vineri din cartierul Rahova s-a produs pe fondul unei scurgeri de gaze, dar și pentru că alimentarea a fost reluată în mod ilegal, după ce cu o seară înainte reprezentanții Distrigaz au sigilat electrovalva de la intrarea în bloc.

Ce conducte se află în proprietatea Distrigaz și unde se opresc acestea

Există, din păcate, mulți români care nu cunosc prea bine procedura în cazul semnalării unei scurgeri de gaze. Ce se întâmplă după ce suni ”la gaze”, care sunt obligațiile cetățenilor și ale distribuitorului de gaze.

ADVERTISEMENT

Legea 123/2012 prevede că operatorul (Distrigaz) are obligația de a opera, întreține, repara, moderniza și dezvolta sistemul de distribuție în condiții de siguranță, eficiență economică și protecție a mediului.

Pe de altă parte, Ordinul ANRE nr 179/2015 reglementează procedurile de verificare și revizie a instalațiilor de utilizare a gazelor naturale. Acest set de reglementări impune operatorului de distribuție obligația să asigure siguranța sistemului, să intervină în caz de scurgere de gaze.

ADVERTISEMENT

În cazul unor blocuri de locuințe, Distrigaz (operatorul de distribuție) deține conducta principală de stradă până la branșamentul blocului, precum și branșamentul comun care intră în clădire sau coloanele principale de la subsol (căminele de gaze). Mai departe, instalațiile interioare de apartament, precum și coloanele verticale din holurile comune aparțin proprietarilor, respectiv asociației de proprietari/locatari.

ADVERTISEMENT

Cine a rupt sigiliul în blocul spulberat de explozie

În cazul acestora, Distrigaz are doar competențe de control, însă răspunderea pentru remedierea unor situații aparțin exclusiv locatarilor. Acesta este și motivul pentru care operatorul de distribuție are obligația de a sista alimentarea cu gaze, care se face la branșamentul blocului. Oprirea gazelor se realizează prin sigilarea electrovalvei care oprește fluxul de gaz în caz de urgență.

Odată sigilată electrovalva, alimentarea cu gaze nu se mai face decât după remedierea defecțiunii de la instalația de gaze. Această obligație revine locatarilor, care trebuie să contacteze o societate acreditată de ANRE. De altfel, un martor care locuiește în bloc susține că sigiliul a fost rupt chiar de reprezentantul unei astfel de firme, care a refuzat, în cele din urmă, să finalizeze reparația pentru că nu a primit banii pentru reparație.

ADVERTISEMENT

Care sunt obligațiile Distrigaz în cazul unor scurgeri de gaze într-un bloc de locuințe

Ordinul ANRE nr 89/2018 privind aprobarea Normelor tehnice pentru proiectarea, executarea și exploatarea sistemelor de alimentare cu gaze naturale indică și obligațiile distribuitorului în cazul constatării unei scăpări de gaze naturale într-o construcție.

După sesizarea defecțiunii, la fața locului este trimisă o echipă de intervenție care trebuie să ia o serie de măsuri:

  • Interzice accesul cu foc sau cu surse de producere a scânteilor
  • Întrerupe alimentarea cu gaze naturale
  • Efectuează aerisirea încăperilor
  • Localizează defectul și nu părăsește zona până la eliminarea totală a gazelor din imobil
  • Anunță dispeceratul OSD (operatorul sistemului de distribuție)
  • Extinde controlul pe întreaga zonă unde este posibilă infiltrarea gazelor naturale.

Ce trebuie să facă distribuitorul dacă scăpările de gaze se produc în afara imobilelor

Dacă scăpările de gaze se fac stradal (de exemplu în zone urbane intens circulate), operatorul de distribuție este obligat să ia unele măsuri de urgență, cum ar fi:

  • Oprește sau deviază circulația autovehiculelor și pietonilor în zonă
  • Asigură evacuarea în atmosferă a scăpărilor de gaze naturale prin deschiderea capacelor căminelor aferente conductei a gazelor naturale și ale altor rețele subterane existente în zonă
  • Ridică capacele răsuflătorilor
  • Supraveghează zona până la sosirea echipei de intervenție
  • Verifică existența acumulărilor de gaze naturale în imobilele din vecinătatea defectului și dispune măsuri în consecință

Cum se aerisesc corect încăperile în care au avut loc scurgeri de gaze

Același act normativ indică, la articolele 141 și 142, modul în care se face evacuarea scăpărilor de gaze naturale din clădiri supraetajate, cum a fost în cazul celei din cartierul Rahova.

”Pentru evacuarea eventualelor infiltraţii de gaze naturale, în toate cazurile, se asigură ventilarea naturală a subsolului clădirilor prin orificii de ventilare efectuate pe conturul exterior al acestora, între încăperile din subsol, precum şi prin legarea subsolului clădirilor la canale de ventilare naturală, special destinate acestui scop, în afara ventilaţiilor naturale prevăzute pentru anexele apartamentelor sau clădirilor.

Pentru evacuarea infiltraţiilor şi scăpărilor de gaze naturale care se pot acumula în casa scărilor clădirilor etajate, cu sau fără suprafeţe vitrate, se prevede la partea superioară a acestora, în acoperişul clădirii, un orificiu cu diametrul de 150 ÷ 200 mm, prevăzut cu un tub racordat la un deflector”, se arată în documentul citat.

Cum s-a produs explozia din Rahova

O explozie devastatoare a avut loc vineri dimineață, într-un bloc cu opt etaje de pe Calea Rahovei, sectorul 5 din București. Trei decese și 13 răniți a fost bilanțul exploziei care a provocat un adevărat cutremur care s-a resimțit puternic în zonele limitrofe.

Suflul exploziei a afectat structura blocului, care ar putea fi demolat de autorități, potrivit unei declarații a premierului Ilie Bolojan. Deflagrația a mai afectat și clădirea Liceului teoretic Dimitrie Bolintineanu, care se află în imediata apropiere.

Tags: