Ar trebui să avem liber sau nu de 1 Mai? Perspectiva inedită a unui istoric despre această sărbătoare. Cum s-a ajuns la mici și bere: „Cu riscul să supăr suveraniștii”

Ziua de 1 Mai (sărbătorirea muncii) a devenit, în România, ca un soi de zi națională, marcată cu petreceri, mici și bere. Este o zi care, teoretic, vorbește despre muncă, drepturi, solidaritate și lupte sociale, însă, practic, mai totul se rezumă la grătare și escapade la munte ori la mare.

1 Mai. O altă perspectivă asupra sărbătorii marcată cu mici și bere

Ce este, de fapt, acest 1 Mai? E o sărbătoare comunistă, capitalistă? Ce relevanță mai are și care este povestea ei? FANATIK a stat de vorbă cu istoricul Teodor Burnar pentru a explica semnificația acestei zile și mai ales dacă ar trebui sărbătorită sau muncită. În interviul de mai jos, doctor în istorie al Universității București spune că indiferent cum am alege să petrecem de 1 Mai ar trebui să nu uităm motivul real pentru care a apărut sărbătoarea.

FANATIK: Care e semnificația reală a zilei de 1 Mai? Ar trebui sărbătorită prin muncă sau prin pauză de la muncă?

Teodor Burnar: Semnificația reală a zilei de 1 Mai trebuie căutată în originile ei istorice, legate de mișcarea muncitorească internațională de la sfârșitul secolului al XIX-lea și, în mod simbolic, de Haymarket Affair din Chicago (1886), când revendicarea centrală era instituirea zilei de muncă de 8 ore. Acolo s-a dat cu bomba, la propriu, pentru condiţii omeneşti de muncă. Așadar, 1 Mai nu a fost gândit inițial ca o zi de relaxare, ci ca un moment de solidaritate și revendicare socială. În România, această zi reflectă schimbările politice și sociale ale ultimului secol și jumătate: de la manifestări muncitorești în perioada de dinainte de 1945, la o sărbătoare oficială, puternic ritualizată și propagandistică în timpul regimului comunist, pentru ca după 1990 să devină, în mare măsură, o zi liberă asociată cu relaxarea și consumul.

Istoricul Teodor Burnar: „Suntem o societate care taxează excesiv munca onestă, în timp ce răsplătește și încurajează lenea prin nenumărate sinecuri”

Dincolo de forma în care alegem să o marcăm, prin muncă sau prin pauză, cred că 1 Mai ar trebui să fie şi un prilej de reflecție asupra a trei aspecte esențiale: asupra celor care au luptat pentru drepturile de muncă de care beneficiem astăzi; asupra modului în care definim munca în lumea contemporană; asupra noilor forme de vulnerabilitate profesională. Dacă privim atent societatea românească de astăzi, observăm existența unor segmente importante de lucrători în forme de ocupare atipice sau precare, cu acces limitat la protecție socială și la drepturi colective. De la platformele de ride-sharing la serviciile de livrare, mulți muncitori au contracte ambigue, în care o parte semnificativă a riscului este transferată asupra lor. Colocvial, ei sunt “noii iobagi”, sau sclavii moderni, pe bicicletă/trotinetă.

Digi24.ro

VIDEO Dronă navală misterioasă, descoperită în apropierea insulei Lefkada. Transporta explozibili și avea motorul pornit

În același timp, persistă situații în care contribuțiile sociale sunt plătite la niveluri minime, în ciuda unui volum de muncă ridicat, ceea ce ridică probleme serioase legate de viitorul acestor oameni, pensii şi aşa mai departe. La acestea, se adaugă dificultățile unor categorii vulnerabile, precum părinții singuri, dar și problema tinerilor NEET, unde România înregistrează valori îngrijorătoare la nivel european. Din păcate, pe deasupra, suntem o societate care taxează excesiv munca onestă, în timp ce răsplăteşte şi încurajează lenea prin nenumărate sinecuri. Poate că n-ar strica să ne gândim serios la toate acestea chiar în timp ce ne ocupăm de ritualul clasic de 1 Mai, mici și bere, pe când cursul leu-euro o ia în sus.

Digisport.ro

Când toată lumea credea că l-a iertat pe Pique, Shakira a "lovit" din nou

„Am păstrat circul, am frământat pâinea… și am adăugat, firesc, micii”

Cum a fost integrată ziua de 1 Mai în lista sărbătorilor naționale, din punct de vedere cultural și istoric?

În România, 1 Mai se insinuează în calendarul oficial în perioada interbelică, dar capătă rol de protagonist în regimul comunist, când este transformată într-o sărbătoare de stat cu puternică încărcătură ideologică. Defilările, ritualurile publice și discursurile oficiale îi schimbă sensul inițial de protest într-unul de celebrare a „unității dintre partid și clasa muncitoare”.

După 1990, 1 Mai a fost depolitizat treptat și reconfigurat cultural ca zi liberă, asociată mai degrabă cu recreerea decât cu revendicarea socială. Sensul lui 1 Mai azi s-a estompat. Societatea, uşor blazată, e mai degrabă ocupată cu picnicul şi fuga în Vamă, decât cu furia proletară. Aş mai face o observaţie. Dacă Iuvenal, acum două mii de ani, vorbea despre „pâine și circ”, noi, ca buni moștenitori ai Romei, am perfecționat rețeta: am păstrat circul, am frământat pâinea… și am adăugat, firesc, micii.

De ce au devenit micii vedeta zilei de 1 Mai: „Au supraviețuit pentru că sunt ieftini, accesibili și ușor de asociat cu ideea de convivialitate colectivă”

Cum a ajuns această zi să fie asociată cu micii și berea pe plaiurile autohtone?

Această asociere nu are legătură cu originile istorice ale lui 1 Mai, ci cu un amestec de practici sociale, politici culturale și transformări postcomuniste ale timpului liber. În perioada comunistă, spuneam, 1 Mai era o sărbătoare oficială, puternic ritualizată, în care defilările și manifestările de masă erau urmate adesea de ieșiri organizate „la iarbă verde”. Acolo, mâncarea era simplă, ușor de preparat în cantități mari, inclusiv micii, iar alături de berea ieftină a devenit parte dintr-un şablon de consum colectiv. După 1990, dispare cadrul ideologic, dar rămâne componenta informală și recreativă a zilei. Spațiul public al sărbătorii se mută din piața politică în spațiul de loisir: parcuri, grătare, ieșiri în natură, inclusiv pe litoral, unde 1 Mai „deschide sezonul”.

Micii și berea au supraviețuit pentru că sunt ieftini, accesibili și ușor de asociat cu ideea de convivialitate colectivă. Deja nu mai putem concepe o zi de 1 Mai la români fără mici şi bere. Este codul cultural al zilei, iar marketingul și cultura populară post-1990 au consolidat această asociere. Practic, o sărbătoare cu origini revendicative și politice s-a transformat, în imaginarul public românesc, într-un ritual al sociabilității informale și al consumului relaxat. Românul, se pare, preferă să facă politică la grătar cu o bere în mână, nu în agora. Să nu fim totuşi cârcotaşi: un revoluţionar bine hrănit e un revoluţionar mai de succes. Doar să nu se ghiftuiască, pentru că atunci devine burghez!

Sărbătoare comunistă sau capitalistă?

O sărbătorire a muncii unde s-ar încadra din perspectiva ideologiilor politice? E o sărbătoare capitalistă sau comunistă?

Nu este, la origini, nici o sărbătoare capitalistă, nici una comunistă în sens strict, ci mai degrabă produsul direct al societății industriale care apare în secolul al XIX-lea. 1 Mai se naște din tensiunile reale ale capitalismului timpuriu: muncă prelungită, condiții dificile în fabrici, lipsa protecției sociale și apariția unei clase muncitoare urbane care începe să își revendice drepturile.
În acest sens, e important de spus că inclusiv reflecția teoretică asupra acestor probleme se dezvoltă chiar în interiorul capitalismului.

Karl Marx, de exemplu, își scrie Capitalul în timp ce trăiește la Londra și observă direct funcționarea capitalismului industrial britanic, fabricile, exploatarea muncii, contrastul dintre avuție și sărăcie urbană. Marx nu inventează aceste realități, ci le analizează într-un moment în care capitalismul este deja motorul principal al economiei. De aceea, 1 Mai nu ține originar de o ideologie anume, ci de contradicțiile capitalismului industrial. Ulterior, atât mișcările socialiste și comuniste, cât și statele occidentale au reinterpretat-o diferit, dar rădăcina ei rămâne aceeași: lumea muncii a capitalismului modern.

Ce nu prea se știe despre 1 Mai: „Cu riscul să supăr suveraniștii”

Ce nu știm (suficient) despre acest 1 Mai și ar trebui?

Un lucru pe care îl ignorăm adesea este faptul că 1 Mai nu a fost gândit ca o „zi liberă”, ci ca o zi de presiune socială și revendicare colectivă. În imaginarul actual, el este aproape complet decuplat de originile sale conflictuale, greve, proteste, sindicalizare, și redus la o formă de pauză generalizată. Se pierde astfel tocmai dimensiunea lui inițială: ideea că drepturile muncii au fost câștigate, nu oferite.

În fine, poate cel mai important lucru pe care nu îl mai vedem suficient este legătura dintre 1 Mai și prezentul muncii. Discuțiile despre platforme digitale, muncă precară sau inegalitate socială arată că problemele care au generat această zi nu au dispărut, ci doar s-au transformat. În acest sens, 1 Mai nu este doar o comemorare istorică, ci și un barometru al muncii, astăzi ca odinioară.
Cu riscul să supăr și suveraniștii, și corporatiștii, vă mai spun două lucruri.

„Lenea are și ea rolul ei”

Herodot, în Istorii, cartea V, povestește despre traci (din care, cum bine știm, făceau parte și geții) că „În ochii lor, trândăvia trece drept cea mai mare cinste. A munci pământul e lucrul cel mai de rușine”. Morala? Noi, românii, avem o tradiție lungă a unei relații cel puțin relaxate cu munca. Nu degeaba, glumind niţel, ne place să lucrăm la… stat!

În fine, să nu transformăm munca în scopul suprem al vieţii: da, lenea are și ea rolul ei. Nu e vreo formă de glorie să ajungi la burnout sau, și mai rău, să ieși din sistem la 40 de ani cu AVC-ul ataşat de ecuson, după un maraton corporatist ce seamănă uneori, suspect de mult, cu munca la piramide.
Așadar, work smarter, not harder! Oricum, finalul e cunoscut: AI-ul o să ne fure job-urile tuturor. Să sperăm doar că, în compensație, vom primi mici, bere și un UBI (Universal Basic Income) decent.