Andrei Aradits, invitat în podcastul „Acasă la Măruță”, a vorbit deschis despre parcursul carierei sale. Actorul a mărturisit că, din punctul său de vedere, dacă a avut succes, acest lucru nu i se datorează lui. Pe această temă, între el și gazda podcastului, Cătălin Măruță, a avut loc o discuție în contradictoriu.
Andrei Aradits a declarat că îi este teamă de viitor și că oamenii de acasă au tendința să-i supraaprecieze pe cei care apar la televizor, din punct de vedere al inteligenței.
Andrei Aradits, în vârstă de 48 de ani, este un actor și un om de televiziune iubit de publicul din România. Încă din anul 2005, el a interpretat multiple roluri în serialele românești. „Lacrimi de iubire”, „Iubire ca în filme” sau „Narcisa sălbatică” sunt doar câteva din producțiile românești din care Aradits a făcut parte. De asemenea, timp de șase ani, a fost în juriul emisiunii „Te cunosc de undeva”.
Cu toate acestea, actorul nu consideră că este extraordinar sau că succesul i se datorează, exclusiv, calităților sale. Mai degrabă, e de părere că totul a ținut de noroc. În viziunea sa, soarta și circumstanțele potrivite sunt cele care i-au adus succesul.
Datorită concepțiilor sale despre propria carieră, soția lui Andrei Aradits i-a spus acestuia că suferă de sindromul impostorului. Fenomenul apare atunci când cineva își pune la îndoială toate calitățile și realizările, considerând că nu le merită.
„Soția consideră cu sufăr de sindromul impostorului. Respectiv, eu nu cred despre mine, personal, că am făcut vreo mare brânză. Ceea ce am făcut nu este, neapărat, ca urmare a unei acțiuni ale mele sau unei calități, a unei valori intrinsece personalității mele, cât o acumulare de șanse și nimereli care mi s-au întâmplat în viață.”, a declarat actorul.
Cătălin Măruță i-a dat dreptate soției lui Andrei Aradits. Prezentatorul a spus că actorul se victimizează și că așteaptă complimente din partea publicului și a apropiaților.
În contraargument, Andrei Aradits l-a întrebat pe cunoscutul prezentator dacă el se consideră un om valoros.
„Te întreb sincer, tu despre tine crezi că ești valoros? Că pe de altă parte, la fel, pot să-ți întorc complimentul.”, a întrebat Andrei Aradits.
Cătălin Măruță i-a oferit actorului un răspuns neașteptat. El a spus că, în meseria pe care o practică, lucrurile sunt mai complicate și că publicul te judecă după cât de controversate sunt subiectele pe care le aduci în atenția sa. Nu se consideră un om valoros, dar are un avantaj, este căsătorit cu Andra.
„Vrei să fiu sincer? Mi-a fost dată de nevastă valoarea.”, a mărturisit, râzând, Cătălin Măruță.
În timpul podcastului moderat de Cătălin Măruță, Andrei Aradits a declarat că oamenii de acasă au tendința să creadă despre cei de la televizor că sunt inteligenți. Din punctul său de vedere, această gândire nu este conformă cu realitatea. El a mai spus că viitorul îl sperie foarte tare și că evită să se gândească în această direcție.
„Mi-e teamă de următoarele șase luni. Mi-e teamă de orice. Deci, dacă mă întrebi de viitor, dă-mi un Distonocalm, Magneziu, ceva.”, a recunoscut îndrăgitul actor.