Arafat vrea să schimbe programa școlară! Ce cursuri ar introduce șeful departamentului pentru Situaţii de Urgenţă

Alex Nastase   
in Hotnews
19/05/2019, 09:00
Arafat vrea să schimbe programa școlară! Ce cursuri ar introduce șeful departamentului pentru Situaţii de Urgenţă GALERIE FOTO
Raed Arafat ar vrea ca elevii să studieze și cursuri de prim ajutor. Sursă foto - Hepta

Raed Arafat vrea să schimbe programa școlară, dar e conștient că lucrul acesta este unul dificil de realizat. Cu toate acestea, șeful departamentului pentru Situaţii de Urgenţă crede că trebuie găsită neapărat o soluţie pentru introducere cursurilor de prim-ajutor printre materiile pe care le studiază elevii.  “Trebuie găsită o soluţie de introducere în programa şcolară, poate să fie treptată. Sunt ţări care fac începând cu prima clasă.

Arafat vrea să schimbe programa școlară!

Cum anunţă la 112, ce spui la 112, după care la următoarea clasă învaţă copiii anumite manevre, la următoarea altele şi când copilul pleacă de la şcoală, el să ştie ca adolescent, toate manevrele de resuscitare sau de oprire a hemoragiei, de acordare a primului ajutor. Un program de acest gen trebuie să intre în România şi să devină obligatoriu”, a declarat secretarul de stat în MAI Raed Arafat.

Arafat știe și cum s-ar putea implementa astfel de cursuri. “Asta înseamnă să formezi profesori, să pregăteşti un grup de oameni care să predea aceste lucruri în mod regulat, să dotezi şcolile cu simulatoare, cu manechine. (…) Nu este doar un curs teoretic. Dacă faci doar un curs teoretic şi nu dai nimic copilului, practic, copilul nu reţine nimic, uită totul în foarte scurt timp. Trebuie să fie un proiect adecvat, cu dotarea adecvată, cu totul adecvat în şcoli şi cu un mod de pregătire continuu a profesorilor care vor ţine acest cursuri”, a mai spus Arafat.

Arafat vrea să schimbe programa școlară! Arafat
Raed Arafat este șeful departamentului pentru situașii de urgență în România. Sursă foto – Hepta

Când ar putea fi introduse cursurile

Ca să putem discuta despre acest subiect, Arafat consideră că România are nevoie de un program viabil care să fie întins pe câțiva ani. “Dacă unele ţări au avut astfel de proiecte şi sunt viabile, nu văd de ce România să nu aibă astfel de proiecte şi să fie viabil. Trebuie să fie planificat corect. Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă este pregătit să colaboreze şi cu alte ministere şi cu alte entităţi ca să realizăm acest deziderat, dar să nu fie o chestie doar de ‘hai să facem’, să fie o chestie planificată şi să fie de un impact mediu şi lung”, a mai spus omul care a fondat SMURD.

Pentru Arafat lucrurile sunt cât se poate de clare. Există discuții în acest sens, dar faptele sunt departe de concretizare. “Trebuie să fie anumite modificări şi la legislaţie. Se va face, eu sunt convins că la un moment dat o să devină acest proiect obligatoriu în şcoli”, a mai spus Raed Arafat.

Închide ×

FANATIK.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea si în activitatea curentă a FANATIK.RO cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie.

Am înțeles