Sporturi

Arbitra care a dezavantajat-o la Roma pe Karolina Pliskova, pedepsită aspru! OUT de la două turnee majore

24.05.2018 | 12:49
Arbitra care a dezavantajato la Roma pe Karolina Pliskova pedepsita aspru OUT de la doua turnee majore

Arbitra Martha Mrozinsky, care a fost implicată într-un scandal cu jucătoarea Karolina Pliskova în timpul turneului de la Roma, a fost pedepsită drastic după decizia sa eronată.

Oficialul care a văzut afară o minge care era fără doar şi poate în teren nu va arbitra la Roland Garros şi Wimbledon. “Nu va participa la Roland Garros şi Wimbledon, organizatorii au refuzat să o nominalizeze”, a spus logodnicul şi totodată şi managerul Karolinei Pliskova, Michal Hrdlicka, în presa din Cehia.

Pliskova s-a certat puternic cu arbitrul de scaun după o minge în teren văzută afară, în urma căreia a pierdut un punct. Mingea a căzut clar în teren, dar arbitrul de scaun a refuzat să verifice urma. Jucătoarea din Cehia a lovit puternic cu racheta în scaunul arbitrului de scaun şi a făcut o criză de nervi timp de câteva minute.

Ce pedeapsă a primit Karolina Pliskova după incident

Jucătoarea cehă s-a temut că s-ar putea ajunge la o sancţiune deosebit de dură, care ar fi putut însemna chiar excluderea la Openul francez de la Roland Garros. În cele din urmă, probabil şi pentru faptul că s-a văzut pe reluări foarte clar faptul că mingea Karolinei fusese total în teren şi nu out, cum a fost decizia arbitrilor, WTA s-a rezumat la o amendă consistentă.

Informaţia privind amenda primită de cehoaică a difuzat-o chiar logodnicul său, Michal Hrdlicka, pe contul de Twitter: “Karolina a fost amendată de WTA și a acceptat această sancțiune. Ea a decis, de asemenea, să doneze aceeași sumă în scopuri caritabile. Este vorba despre o sumă formată din patru cifre”. Ea a fost amendată cu 4.000 de euro după acest episod. Karolina Pliskova a fost eliminată în turul secund de la Roma, fiind învinsă de Maria Sakkari cu 3-6, 6-3, 7-5.

Tags: