Fotbal intern

Nu vrea arbitraj video în Liga 1: “L-ar lua la bătaie pe arbitru”

Un antrenor din Liga 1 Betano spune că introducerea arbitrajului video în fotbalul românesc ar face ca arbitrul partidelor să fie linşat!
11.12.2017 | 09:11
Nu vrea arbitraj video în Liga 1:
ADVERTISEMENT

Ionuţ Popa, tehnicianul celor de la ACS Politehnica Timişoara, este cel care susţine că tehnologia VAR le-ar putea da mari bătăi de cap arbitrilor:

“Am văzut în Italia un meci de-al lui Lazio, în care arbitrul a dictat penalty după ce a oprit jocul şi s-a dus să consulte monitorul de la marginea terenului. În România nu s-ar putea întâmpla asta. Ar intra suporterii pe teren, ar sparge monitorul şi l-ar lua la bătaie şi pe arbitru. Îţi trebuie şi cultură fotbalistică pentru a realiza asta”, a declarat Ionuţ Popa.

Arbitraj video în play-off

LPF va introduce în play-off, în cadrul unei singure etape: “Toţi membrii Adunării Generale au fost de acord. Trebuie să vedem metodele de finanţare. Nu vrem să prejudiciem cluburile. E nevoie de finanţare. Căutăm surse pentru a nu pune în pericol banii cluburilor. Estimativ, e nevoie de doi arbitri în plus şi doi operatori. După ce ne-am consultat cu nişte specialişti de la noi am ieşit la 6-700.000 de euro, dar costurile pot să ajungă şi până la 1,5 milioane de euro. Noi vom încerca să luăm varianta cea mai ieftină

ADVERTISEMENT

Nu vom fi de acord ca un patron sa plătească totul. A fost doar o vorbă aruncată a lui Gigi, dar nu vom accepta aşa ceva. Încercăm ca în play-off, măcar la un meci pe etapă, să fie testat acest arbitraj”, a spus Gino Iorgulescu la conferinţa de presă.

CITEȘTE mai multe articole interesante din categoria FOTBAL INTERN
A apărut noua revistă Taifasuri
  • Abonează-te acum la Taifasuri și poți câștiga premii de vis!
  • Nr. 866. 32 pagini. Doar 5 lei!
A apărut noua revistă Taifasuri