Sport

Arbitrajul din U Craiova – CFR 1-3 nu a scăpat de ironiile lui Mihai Stoica: ”Să nu se apropie de poarta lui nea Sandomierski”

16.05.2021 | 10:43
ADVERTISEMENT

Managerul general al FCSB, Meme Stoica, a ironizat maniera de arbitraj a brigăzii condusă de Istvan Kovacs, în eșecul Universității Craiova, scor 1-3, acasă, cu CFR Cluj.

Oficialul roș-albaștrilor consideră părtinitor arbitrajul, în favoarea contracandidatei FCSB-ului în lupta pentru câștigarea campionatului.

ADVERTISEMENT

Feroviarii și-au creat mai multe ocazii de gol, dar acest lucru a fost posibil, în opinia lui Meme Stoica, datorită modului în care arbitrii ar fi tratat anumite faze.

Mihai Stoica: ”Totul OK. Niciun portar cu țeasta spartă, niciun mijlocaș cu șuvoi de sânge din nări”

Oficialul roș-albaștrilor a pus tunurile pe asistentul Ovidiu Artene, după victoria CFR-ului la Craiova. Meme Stoica consideră că asistentul vasluian a blocat ”voit” mai multe acțiuni ofensive ale oltenilor.

ADVERTISEMENT

”Un alt meci în care CFR n-are emoții pentru că domnul asistent Artene Ovidiu Mihai (azi) nu lasă pe nimeni de la Craiova să scape singur cu nea Sandomierski. În rest, totul OK. Niciun portar cu țeasta spartă, niciun mijlocaș cu șuvoi de sânge din nări”, a postat Meme Stoica pe rețelele de socializare.

Oficialul celor de la FCSB a făcut aluzii în mesajul său la incidentele din partidele CFR Cluj – Academica Clinceni (3-0) și CFR Cluj – Sepsi (0-1).

ADVERTISEMENT

În primul meci portarul ilfovenilor Octavian Vâlceanu a fost umplut de sânge după ce a încasat o tibie în plină figură, de la Mario Rondon. În cel de a doilea, Billel Omrani i-a spart nasul lui Gabriel Vașvari, însă arbitrul Andrei Chivulete a rămas impasibil la agresiunea fotbalistului CFR-ului, fără să acorde nici măcar un avertisment, deși în opinia specialiștilor în arbitraj Omrani ar fi trebuit eliminat.

Probleme mari la FCSB înaintea duelului cu Sepsi, de duminică

Victoria CFR-ului la Craiova pune din nou presiune pe jucătorii FCSB-ului care vor întâlni, duminică, de la ora 22:00, pe Sepsi Sfântu Gheorghe, în ultimul meci al etapei a 8-a din play-off.

ADVERTISEMENT

Feroviarii s-au distanțat la 4 puncte în fruntea clasamentului ceea ce înseamnă că orice alt rezulta, în afara unei victorii ar diminua serios șansele roș-albaștrilor în disputa pentru trofeul de campioană.

Toni Petrea a avut parte numai de probleme în acest final de sezon. Prima mare lovitură a venit în luna martie, când Florinel Coman s-a accidentat la echipa naţională şi a devenit indisponbil până la finalul stagiunii.

Ultimii trei jucători importanți care nu vor mai evolua în ultimele meciuri ale acestui campionat sunt Ionuţ Panţîru, Adrian Șut și Andrei Miron. Primul a suferit o ruptură a cartilajului de la rotula genunchiului drept.

Șut s-a operat, în Italia, la ligamentele de la genunchiul stâng, iar Andrei Miron s-a accidentat în ultimul meci cu CFR și va sta pe tuşă aproximativ patru săptămâni.


  • (P) Cota BETANO pentru Sepsi – FCSB: 1,88 este cota pentru “ambele marchează”. Vezi aici toate cotele!

ADVERTISEMENT