Carousel hot news

UEFA a anunţat arbitrii care vor oficia în Liga Campionilor şi Europa League. Ce meciuri vor fi conduse de români

Marţi, miercuri şi joi se vor juca meciuri în cupele europene, în aceste zile fiind programate partide din turul 2 preliminar din Liga Campionilor şi Europa League. UEFA a delegat două brigăzi...
11.07.2017 | 13:25
UEFA a anunţat arbitrii care vor oficia în Liga Campionilor şi Europa League. Ce meciuri vor fi conduse de români

Marţi, miercuri şi joi se vor juca meciuri în cupele europene, în aceste zile fiind programate partide din turul 2 preliminar din Liga Campionilor şi Europa League. UEFA a delegat două brigăzi de arbitrii români pentru întâlnirile din această săptămână. Radu Petrescu şi Marius Avram vor conduce la centru două meciuri, unul din preliminariile Ligii Campionilor şi unul din Europa League.

Radu Petrescu a fost delegat la meciul Dundalk-Rosenborg, partidă programată să se joace miercuri, 12 iulie, de la ora 21:45. Centralul român de 35 de ani va fi ajutat la cele două tuşe de Radu Ghinguleac şi Mircea Grigoriu, în timp ce Marcel Bîrsan a fost desemnat ca al patrulea oficial. În sezonul trecut, Radu Petrescu a arbitrat 3 meciuri în cupele europene.

Marius Avram va arbitra meciul FK Irtiş Pavlodar-Steaua Roşie Belgrad din turul 2 preliminar al Europa League, partidă care se va juca joi, 13 iulie, de la ora 17:00. Arbitrul de 37 de ani va fi ajutat de asistenţii Cristian Orbuleţ şi Valentin Avram. Istvan Kovacs a fost desemnat ca arbitru de rezervă. Pentru Avram este primul meci în cupele europene în acest sezon, el arbitrând 3 meciuri în Europa în stagiunea trecută.

Marţi şi miercuri vor avea loc 16 meciuri în turul 2 preliminar al Ligii Campionilor, în timp ce partida dintre Linfield şi Celtic, din aceeaşi fază a competiţiei, se va disputa vineri, 14 iulie. Joi se vor juca 33 de meciuri din turul 2 preliminar al Europa League, printre acestea numărându-se şi partida Astra Giurgiu-FK Zira.

CITEȘTE mai multe articole interesante din categoriile NEWS, SPORT sau LIFE
A apărut noua revistă Taifasuri
  • Câștigă ACUM o Dacia Logan, 2.000 de euro și multe alte premii!
  • Nr. 849. 32 pagini. Doar 5 lei!
A apărut noua revistă Taifasuri