Fotbal intern

Arbitrii care vor fluiera ”finalele” pentru play-off de la Mediaș, Giurgiu și Ovidiu. Marcel Bîrsan, trimis la derby-ul din Bănie. EXCLUSIV

21.02.2020 | 20:51
Arbitrii care vor fluiera finalele pentru playoff de la Medias Giurgiu si Ovidiu Marcel Birsan trimis la derbyul din Banie EXCLUSIV
ADVERTISEMENT

Etapa a 26-a din sezonul regulat, ultima, este una dedicată meciurilor extrem de încinse. Dacă la Craiova se joacă un derby Universitatea – CFR cu aromă de titlu, la Mediaș, Giurgiu și Ovidiu avem ”finale” pentru play-off. FANATIK a aflat numele arbitrilor de centru pe care CCA îi va trimite la aceste meciuri extrem de importante.

Cei trei arbitri care vor fluiera ”finalele” pentru play-off de la Mediaș, Giurgiu și Ovidiu

FANATIK a aflat numele celor trei arbitri centrali care vor decide lupta pentru ultimele două locuri de play-off din Casa Pariurilor Liga 1.

ADVERTISEMENT

Istvan Kovacs (35 de ani) va conduce cel mai tare meci din zona luptei pentru play-off, Gaz Metan Mediaș – Dinamo.

Oaspeții nu mai au șanse la top 6, însă victoria cu FCSB le dă moral bun pentru un rezultat pozitiv pe malul Târnavei Mari. În schimb, pentru play-off, Gazul e la mâna ei și are nevoie de victorie pentru a nu mai depinde de alte rezultate.

ADVERTISEMENT
  • 1-0 cu Viitorul, la Mediaș, a fost ultimul meci al ardelenilor cu Istvan Kovacs la centru

La meciul celeilalte echipe care depinde doar de ea pentru a ajunge în play-off, Astra cu Sepsi, a fost trimis cel mai bun arbitru român al momentului, Ovidiu Hațegan.

Centralul de 39 de ani din Arad este la cel de-al 11-lea meci oficial din acest sezon intern de campionat.

ADVERTISEMENT
  • 4-0 cu Poli Iași, la Giurgiu, ultimul meci al Astrei condus de Hațegan

Viitorul lui Gică Hagi are nevoie de un ”x2” la Mediaș sau de un ”2” la Giurgiu pentru a mai spera la un loc de play-off.

La meciul trupei ”Regelui” cu Academica Clinceni a fost delegat Marius Avram (40 de ani). Arbitrul din Capitală a condus 12 meciuri în acest sezon.

ADVERTISEMENT
  • 0-1 cu Botoșani în deplasare, ultimul meci al Viitorului cu Avram la centru

Marcel Bîrsan, arbitru cu ghinion pentru olteni, dar și pentru ardeleni

La derby-ul ultimei etape din sezonul regulat, FANATIK a aflat că CCA îl va delega pe Marcel Bîrsan, un arbitru de 38 de ani din București.

Marcel Bîrsan se va afla la a 11-a partidă din acest sezon de Casa Pariurilor Liga 1, fiind familiar cu ambele echipe.

Nici Craiova, dar nici CFR Cluj nu au amintiri plăcute de la ultimele meciuri cu centralul bucureștean pe teren.

Pe 22 decembrie, cu Bîrsan la centru, Universitatea Craiova pierdea clar, 0-2, cu FCSB în Capitală. Dincolo, CFR Cluj ceda la limită, pe 8 decembrie 2019, scor 1-2, la Botoșani, cu același cavaler al fluierului.

ADVERTISEMENT