Un nou meci de povestit nepoților în Premier League. Partida Brentford – Liverpool va rămâne în istorie după ce arbitrul a fost schimbat la pauză. Ce a făcut în prima repriză și de ce nu a mai rămas pe teren, de fapt.
Brentford a produs o adevărată surpriză în actuala etapă din Premier League. Gazdele s-au impus cu 3-2 în fața lui Liverpool și le-au provocat „cormoranilor” al 4-lea eșec consecutiv din acest sezon. În urma acestui rezultat, „albinele” au urcat pe locul 10 cu 13 puncte, în timp ce Liverpool a rămas pe locul 6, cu 15 puncte. Golurile au fost înscrise de Outtara (5), Schade (45) și Thiago (60 pen.), respectiv Kerkez (45+5) și Salah (89).
Liverpool a revenit în Premier League pentru jocul din etapa a 9-a, din deplasare, cu Brentford. „Cormoranii” au avut o primă repriză de coșmar, marcată de schimbarea arbitrului la pauză.
Trupa lui Arne Slot, care a câștigat cu 5-1 în ultimul joc din Champions League, a fost martora unui eveniment șocant, destul de rar în fotbal. „Centralul” Simon Hooper s-a accidentat și nu a mai putut continua partida. Locul său a fost de Tim Robinson.
„Ovații uriașe din partea fanilor gazdelor la anunțul că arbitrul Simon Hooper va fi înlocuit în repriza a doua de Tim Robinson. Hooper va fi acum al patrulea oficial”, au transmis cei de la Sky Sports.
Hooper a fost protagonistul a două momente tensionante în prima repriză a confruntării Brentford – Liverpool. El a refuzat să acorde penalty pentru oaspeți la o intervenţie asupra lui Cody Gakpo în care jucătorii lui Brentford s-au plâns că trebuia fluierat.
Al doilea moment controversat a fost cel legat de nemulțumirea din partea fanilor lui Brentford pentru faptul că s-au adăugat aparent mai multe minute de prelungiri decât cele comunicate iniţial (minimum 3 minute), iar Liverpool a înscris în minutul 45+5.
Deși nu este un fenomen imposibil, schimbarea arbitrului în timpul unui meci sau la pauză nu se întâmplă totuși atât de des. Au existat însă cazuri recente în fotbalul european. Iată câteva exemple în cele ce urmează: