Sport

Arbitrul de la CFR Cluj – Randers abia a revenit după o suspendare de două luni! Implicat într-un scandal din Italia

UEFA a anunţat că Davide Massa va arbitra meciul CFR Cluj - Randers, din grupele Conference League. Italianul abia a revenit după o suspendare de două luni.
30.09.2021 | 15:17
Arbitrul de la CFR Cluj  Randers abia a revenit dupa o suspendare de doua luni Implicat intrun scandal din Italia
ADVERTISEMENT

CFR Cluj vrea să obţină primele puncte în grupele Conference League, iar joi, de la ora 19:45, va juca împotriva lui Randers. Meciul din Gruia va fi arbitrat de Davide Massa, un arbitru italian care a stat pe bară în startul actualului sezon din Serie A.

Davide Massa, arbitrul de la CFR Cluj – Randers, a revenit după o suspendare de două luni

În vară, arbitrajul din Italia a fost cutremurat de un scandal care a primit numele de “cazul rambursării”. Mai exact, mai mulţi arbitri italieni au fost acuzaţi că au umflat costul cheltuielilor la meciurile oficiate şi au beneficiat, în acest fel, de sume necuvenite. Printre numele apărute în caz a fost şi al lui Davide Massa, cel care va fi la “centru” în CFR Cluj – Randers.

ADVERTISEMENT

Primele sentinţe s-au dat în luna iulie, când Federico La Penna şi Fabrizio Pasqua au primit suspendări de 13, respectiv 16 luni. Tot atunci, Davide Massa şi Piero Giacomelli au fost suspendaţi provizoriu, iar cazurile acestora au fost analizate la începutul lunii septembrie.

Conform presei din Italia, Davide Massa era acuzat că a prezentat chitanţe ale unor mese luate la date care nu coincideau cu datele meciurilor la care fusese delegat. În plus, decontul pentru combustibil prezenta discrepanţe.

ADVERTISEMENT

“Nu aveam niciun dubiu asupra onestităţii lui”

Pe 7 septembrie, în urma audierilor din cadrul Comisiei de Disciplină, Davide Massa şi Piero Giacomelli au fost declaraţi nevinovaţi şi au revenit pe teren. Arbitrul meciului dintre CFR Cluj şi Randers a fost delegat, în premieră pentru actualul sezon din Serie A, la partida Atalanta – Sassuolo 2-1, jucată pe 21 septembrie.

“Eram siguri de această decizie. Comisia a ascultat argumentele celor doi arbitri şi a decis să nu ia alte măsuri disciplinare. Davide va reveni cât de curând. Nu aveam niciun dubiu asupra onestităţii lui. Sunt sigur că această perioadă mai dificilă îl va face mai puternic”, a declarat Alessandro Savioli, preşedintele Asociaţiei Arbitrilor din Italia.

ADVERTISEMENT

CFR Cluj nu are amintiri plăcute cu Davide Massa

Davide Massa a mai arbitrat-o pe CFR Cluj în sezonul 2018-2019, când campioana României a întâlnit-o pe Dudelange în returul play-off-ul din Europa League. După ce pierduse meciul tur, din Luxemburg, scor 0-2, echipa din Gruia a fost învinsă şi la retur, scor 2-3.

Tot în sezonul 2018-2019 din Europa League, însă în turul 2 preliminar, Davide Massa a fost delegat la meciul Viitorul – Vitesse 2-2. Trupa lui Gică Hagi a părăsit competiţia după partida retur, în care olandezii s-au impus cu 3-1.

ADVERTISEMENT

Arbitru controversat la Jablonec – CFR Cluj 1-0

CFR Cluj a pornit cu stângul campania din grupele Conference League, după 0-1 cu Jablonec, astfel că formaţia din Gruia este obligată să câştige meciul cu Randers. La partida din Cehia, UEFA l-a delegat pe Enea Jorgji, un arbitru controversat din Albania.

Enea Jorgji fusese declarat “persona non-grata” de două cluburi albaneze şi a fost în centrul unui scandal după un meci decisiv în lupta pentru titlu. Acesta acordase penalty-ul din care Vllaznia a învins-o pe Partizani, ceea ce a dus la pierderea trofeului de către echipa din Tirana.

La finalul meciului, patronul lui Partizani Tirana a susţinut că-l va da în judecată pe Enea Jorgji. “Un monstru şi un obraznic. Este o persoană fără demnitate, a pătat fotbalul albanez. Vom încerca să fie urmărit penal”, spunea Gazmend Demi.

ADVERTISEMENT