CCA vrea să evite un nou scandal și a delegat un arbitru cu experiență la Rapid – Universitatea Cluj, din etapa a 5-a a play-off-ului. La ultimul duel direct, din sezonul regulat, giuleștenii au luat foc, punând înfrângerea de pe Cluj Arena pe seama arbitrajului.
Sebastian Colțescu (47 de ani) este alesul Comisiei Centrale a Arbitrilor pentru duelul dintre Rapid și Universitatea Cluj. Meciul din Giulești deschide runda a 5-a, ultima din turul play-off-ului. Partida e programată sâmbătă, 19 aprilie, de la ora 20:00.
În Giulești, „centralul” craiovean va fi ajutat de arbitrii asistenți Radu Ghinguleac și Florin Neacșu, în timp ce Iulian Călin va îndeplini rolul celui de-al 4-lea oficial. Din camera VAR, Colțescu va fi ajutat de Sorin Costreie și Iuliana Demetrescu.
Înainte de Rapid – U Cluj, echipa lui Marius Șumudică este pe locul 6, ultimul din play-off. De cealaltă parte, „șepcile roșii” ocupă poziția a patra. Cele două formații sunt despărțite de doar un punct.
În ultima vreme, trupa pregătită de Ioan Ovidiu Sabău a devenit o adevărată sperietoare pentru Rapid. Universitatea Cluj a câștigat ultimele trei dueluri directe, inclusiv pe cel din returul sezonului regulat.
Meciul, disputat pe 1 februarie 2025, pe Cluj Arena, a fost câștigat de gazde cu scorul de 2-1. La final, rapidiștii au pus tunurile pe brigada de arbitri condusă de Adrian Cojocaru.
Cea mai controversată fază a acelei partide s-a petrecut în minutul 84, la scorul de 2-1 pentru Universitatea Cluj. Giuleștenii au cerut penalty după un duel între Jasper van der Werff și Cristian Manea. Pe reluări s-a văzut cum stoperul elvețian îl calcă pe fundașul rapidist. Cu toate acestea, „centralul” n-a dictat lovitură de pedeapsă și nici nu a avut parte de sprijinul VAR.
„Marius Șumudică spune multe… În fiecare declarație, spune foarte multe. Noi ne dorim să câștigăm contra Rapidului, să facem a treia victorie, așa cum am făcut cu CFR Cluj. Eu zic că a fost o victorie corectă (n.r. – 2-1 cu Rapid).
Analiștii au analizat, au zis că n-a fost penalty la acea fază. De ce n-a vorbit de meciul tur când i-am bătut 2-0 acasă la ei, în Giulești, și n-au atins mingea timp de 90 de minute? Se leagă de niște chestii… Sperăm să ne facem treaba noastră, să-l lăsăm să declare și noi să ne întoarcem cu 3 puncte acasă”, a transmis Iulian Cristea, înainte de Rapid – U Cluj.