Etapa 24 din SuperLiga a fost una foarte bună pentru U Cluj, care a învins Rapid cu 2-0 în Giulești. Ardelenii au reacționat la finalul partidei. Vezi pe Fanatik.ro ce au spus despre play-off.
U Cluj face pași importanți în lupta pentru play-off. Ardelenii arată din ce în ce mai bine, primind un singur gol în ultimele 5 partide din campionat. „Șepcile Roșii” au moralul ridicat după victoria din Giulești.
Dan Nistor a marcat din nou în confruntările cu Rapid și a spus că obiectivul echipei sale este atingerea play-off-ului. Veteranul echipei lui Cristiano Bergodi a ținut să îl laude, de asemenea, pe Mendy, jucătorul venit recent care a intrat în meci, a marcat și a obținut și penalty.
„Mă bucur că am revenit, sunt 3 puncte importante care ne apropie de locurile fruntașe. Meciul cu FC Argeș va fi capital. Din cauza accidentărilor am avut, noi, echipa, fluctuații de formă. Sunt convins că vom arăta bine și vom fi iar echipa care încânta publicul și toți vorbeau frumos de noi.
Rapid a avut tot timpul fani senzaționali, au acea acustică, parcă sunt 50.000, vulcan. Îmi place să joc aici, mereu o fac bine, marchez sper să ne revedem aici în play-off. Rapid are echipa bună, de suporteri nici nu mai zic, chiar daca m-au înjurat tot meciul, mie îmi place aici.
Cei din conducere l-au descoperit pe Mendy, cred că Răzvan Zamfir. Mă bucur foarte mult că a venit si cred că azi a fost omul meciului, a debutat senzațional. Sper să nu se oprească aici.
Suntem la mâna noastră. Au revenit cei accidentați și vom avea lotul apt la meciul cu Argeș. Eu o plasez în play off pe U Cluj. Pentru noi asta e important, să fim acolo, să repetăm performanța de anul trecut și apoi vom vedea ce va fi”, a spus Dan Nistor după meci.
„Ținând cont de investițiile pe care le fac și ce jucători aduc, e o diferență foarte mare la partea financiară între noi și ei. Nu l-am mai văzut pe domnul Bergodi de mult timp așa fericit, dar îl înțeleg, mai ales după cum a plecat de aici. Am jucat și pentru el, săptămâna asta ne-a vorbit foarte mult despre acest meci și această victorie este și pentru dânsul.
Sper să nu mai am accidentări. N-am făcut pregătire cu echipa și alerg de sar ficații din mine, e ceva nativ. Sunt la 40% din capacitate. Chiar râdeam ironic că îmi strigau ‘Pensionarule’ prin tribune. E greu să mă las, motorul merge. E diesel, se încălzește mai greu”, a mai spus Nistor la zona mixtă.
Cristiano Bergodi este un antrenor fericit în acest moment. Italianul a lăudat condițiile pe care le are la dispoziție la U Cluj și a spus că în acest moment are lotul complet. Tehnicianul a vorbit puțin și despre precedentul său mandat de la Rapid.
„Nu se lucrează ca la alte echipe, dar jucătorii sunt foarte receptivi. În ultima zi, înaintea meciului, am lucrat faze fixe. Nu avem o echipă de talie mare, dar se bate bine. Avem jucători în careu și am fost chiar și azi prezenți acolo. A fost un meci foarte, foarte bun.
Mă bucur că jucătorii au intrat și au marcat. Am un lot competitiv, numeros, cu jucători buni. Suntem pe un drum foarte bun și sunt bucuros. Nu am făcut rezultate întâmplătoare. Am luat și goluri puține, mă bucură asta.
Ne trebuiau jucători pe aripi, se juca diferit înainte să vin eu. Am căutat o aripă ca Mendy, a intrat foarte bine. E iute, e rapid cu mingea la picior. Ne-a convins. A făcut și un penalty foarte bun pentru noi.
Nu e o revanșă față de Rapid. Am amintiri frumoase aici. Aș fi un ipocrit dacă aș spune că era nevoie să plec atunci… După 30 și ceva de meciuri eram pe locul 2, după FCSB, și după 4 meciuri, apoi, m-au dat afară.
Nu cred că mai luăm jucători. A venit acum și altă aripă, Stanojev. Suntem compleți, iar eu sunt mulțumit de grupul pe care îl am. Nu pleacă nimeni”, a spus Cristiano Bergodi după victoria cu Rapid.
Rapid a revenit în SuperLiga în sezonul 2021/2022, în timp ce U Cluj stagiunea următoare. În ultimii doi ani și jumătate, ardelenii au câștigat aproape toate meciurile din Giulești. Iată scorurile înregistrate: