Fanatik SuperLiga cu Horia Ivanovici

„Are o medie de puncte excepțională: 24 în 11 meciuri”. Cristiano Bergodi, lăudat de șefi după Rapid – U Cluj 0-2. Exclusiv

Cristiano Bergodi a venit în Giulești cu actuala sa echipă, U Cluj, și a plecat acasă cu toate cele 3 puncte. Șefii din Ardeal îl laudă pe tehnicianul italian, cel care are niște cifre de invidiat.
02.02.2026 | 06:45
Are o medie de puncte exceptionala 24 in 11 meciuri Cristiano Bergodi laudat de sefi dupa Rapid  U Cluj 02 Exclusiv
Cristiano Bergodi, lăudat de șefii lui U Cluj după ce a schimbat fața echipei sale. Sursa foto: colaj Fanatik
ADVERTISEMENT

Universitatea Cluj a renăscut cu Cristiano Bergodi pe bancă. „Șepcile roșii” au urcat în zona play-off din SuperLiga. Șefii clubului din Transilvania au numai cuvinte de laudă la adresa tehnicianului italian care a fost instalat la club în toamna lui 2025.

Ce spun șefii de la U Cluj despre Cristiano Bergodi după victoria cu Rapid, 2-0, pe Giulești

U Cluj s-a impus pe terenul celor de la Rapid, cu 2-0, în etapa a 24-a din SuperLiga și a urcat, până la ora meciului FC Botoșani – Oțelul Galați, pe locul 5, poziție care duce în play-off la finalul sezonului regulat. Conducătorii „Șepcilor roșii” îl laudă pe Cristiano Bergodi. Antrenorul italian de 61 de ani are cifre impresionante la echipa ardeleană. Cu el pe bancă, U Cluj a strâns 24 de puncte în doar 11 partide. Radu Constantea, președintele echipei, a vorbit la FANATIK SUPERLIGA despre evoluțiile lui „U”.

ADVERTISEMENT

„Pentru noi e important că am reușit victoria la Rapid. Sunt foarte multe echipe care se bat pe cele 2-3 locuri disponibile care au mai rămas pentru play-off, așa că aceste puncte sunt binevenite. Avem meciuri extrem de grele, chiar marți cu FC Argeș, după aceea cu CFR, deci meciuri cu contracandidatele pentru play-off.

De când a venit și Cristiano (n.r. Bergodi) cred că am reușit să recuperăm. (n.r. a fost un declic major decisiv cu Bergodi?) Da, dacă ne uităm pe linia de clasament pe care o are, cu siguranță, adică are o medie de puncte excepțională: 24 de puncte în 11 meciuri. E clar că a fost un moment important în sezon pentru noi și suntem mulțumiți”, spune Constantea.

ADVERTISEMENT

U Cluj a devenit o echipă de temut pentru Rapid, când vine vorba de meciurile jucate în Giulești. Ardelenii au ajuns la patru victorii consecutive cu „feroviarii” în Capitală, dintre care 3 sunt cu același scor: 2-0. Președintele „Șepcilor roșii” recunoaște că echipa sa ar fi fost mulțumită și cu un egal sâmbătă seara.

ADVERTISEMENT

„(n.r. Vă gândeați că luați 3 puncte în Giulești sau era bun și egalul?) Având experiența din sezoanele trecute, când am reușit să câștigăm în Giulești, ne gândeam că am putea pleca acasă cu cele 3 puncte, dar eram mulțumiți cu siguranță și cu un punct. Rapid este o echipă care se bate la titlu și un teren foarte greu”, a afirmat conducătorului lui „U”.

Ce a schimbat în bine Cristiano Bergodi la U Cluj

Șeful Universității Cluj mai remarcă și organizarea mult mai bună a echipei pe plan defensiv. „(n.r. Cum a arătat echipa? Ce v-a plăcut, ce v-a încântat?) Cred că se vede foarte bine, mai ales de când a venit Cristiano, avem o organizare defensivă foarte bună.

ADVERTISEMENT

Luăm destul de greu gol, nici nu le permitem adversarilor să aibă multe ocazii. Cred că echipa a fost foarte bine organizată. Acesta a fost și obiectivul pe care l-am stabilit cu Cristiano, să stabilizăm echipa pentru că am avut așa niște evoluții la începutul sezonului destul de oscilante și ăsta a fost primul obiectiv și din punct de vedere, cred că l-am realizat”, mai punctează Radu Constantea.

„Are o medie de puncte excepțională: 24 în 11 meciuri”. Cristiano Bergodi, lăudat de șefi după Rapid - U Cluj 0-2. Exclusiv

Tags: