Fotbal intern

Are şanse Universitatea Craiova să câştige titlul în Liga 1?! 3 atuuri ale oltenilor cu 9 etape rămase până la final

03.03.2020 | 18:00
Are sanse Universitatea Craiova sa castige titlul in Liga 1 3 atuuri ale oltenilor cu 9 etape ramase pana la final
ADVERTISEMENT

Universitatea Craiova pare, în acest moment, singura formaţie care se poate bate cu CFR Cluj pentru supremaţia din Liga 1. Diferenţa dintre cele două formaţii este de doar 3 puncte, iar oltenii pot juca meciul decisiv cu CFR chiar în ultima etapă, pe “Ion Oblemenco”.

3 atuuri ale Craiovei în lupta pentru titlu în Liga 1

Poate U Craiova să câştige campionatul în acest sezon? Lupta va fi extrem de dificilă, mai ales că CFR Cluj are posibilitatea să facă două echipe în orice moment. Iar ardelenii nu mai sunt implicaţi în nicio competiţie, după eliminarea dramatică în faţa Sevillei. De asemenea, CFR a fost eliminată şi din Cupa României, spre deosebire de Craiova.

ADVERTISEMENT

Clar în acest moment este că Universitatea are atuurile ei în lupta cu echipa lui Dan Petrescu, iar Bancu şi compania au arătat în ultima etapă din sezonul regulat că se pot bate cu CFR Cluj. Nu au marcat, la fel ca în tur, dar au practicat un joc ofensiv şi, de ce să nu recunoaştem, au avut mare ghinion la ocaziile din prima repriză.

Mijlocul, arma letală a Craiovei

Universitatea Craiova are o linie de mijloc impecabilă în acest moment, așa cum a arătat în primele etape din 2020. Alex Cicâldău și Dan Nistor sunt doi dintre cei mai buni mijlocași din România în acest moment, susținuți de Alex Mateiu, cel care a avut evoluții apreciate până acum, alături de cei doi.

ADVERTISEMENT

De altfel, și conform cifrelor InStat, Cicâldău și Nistor sunt în top. În clasamentul mijlocașilor ofensivi, doar Adi Păun și Constantin Budescu au avut index mai mare la finalul sezonului regulat, dar trebuie specificat și că jucătorul Astrei joacă mult mai ofensiv, nu ca cei doi olteni sau ca elevul lui Dan Petrescu.

Mai mult, mijlocașii Craiovei sunt în cărți și pentru barajul României din Islanda. Chiar Mirel Rădoi a dezvăluit că Alex Cicâldău are șanse mari să fie titular, propunându-l pe decarul oltenilor în echipa de start ideală pentru finalul lunii martie. Și Dan Nistor este a doua variantă pentru mijlocașul din spatele vârfului, imediat după Nicușor Stanciu.

ADVERTISEMENT

De asemenea, pe lângă CFR Cluj și FCSB, U Craiova are mijlocași care pot face ambele faze. Recunoscuți pentru ofensivă, Nistor și Cicâldău au o capacitate mare de efort și ajută enorm și în defensivă. Spre deosebire de CFR, care are mijlocași mai defensivi și nu atât de talentați precum ai oltenilor, sau de FCSB, roș-albaștrii suferind la faza defensivă.

Publicul de pe “Ion Oblemenco”

Fanii olteni sunt recunoscuţi a fi extrem de pătimaşi. Vin în număr mare la stadion, spre deosebire de celelalte adversare din play-off. Chiar şi împotriva lui Gaz Metan, în runda din weekend, au fost peste 13.000 de suporteri în tribunele de pe “Ion Oblemenco”.

ADVERTISEMENT

Iar în derby-urile pentru un eventual titlu, cu FCSB şi în ultima etapă cu CFR Cluj, stadionul va fi plin! 30.000 de suporteri vor face o atmosferă formidabilă în duelurile din play-off de pe teren propriu, la fel cum s-a întâmplat de fiecare dată împotriva rivalelor.

  • 13.000 este media spectatorilor prezenţi la meciurile Craiovei de acasă, mult peste locurile 2 şi 3, FCSB cu 7.000 şi Dinamo cu 4.600

Se aşteaptă explozia lui Vali Mihăilă

Noua “perlă” de export a Universităţii este, cu siguranţă, Vali Mihăilă. Tânărul de 20 de ani a arătat excelent în debut de 2020, iar în faţa lui Gaz Metan a avut o execuţie minunată, la golul al doilea al Craiovei.

Pe lângă Mihăilă, Elvir Koljic şi Andrei Ivan sunt alţi doi jucători excelenţi ai oltenilor în ofensivă. Chiar dacă Ivan nu a avut cele mai apreciate evoluţii de fiecare dată, rămâne un fotbalist care poate face diferenţa. Iar Koljic este unul dintre cei mai buni atacanţi centrali din Liga 1.

Şi, în condiţiile în care vor ajunge multe mingi în ofensivă de la talentaţii Nistor şi Cicâldău, Craiova va beneficia şi de execuţiile trioului letal Mihăilă-Koljic-Ivan. Jocul Craiovei a convins până în acest moment, sub comanda lui Corneliu Papură, apreciat de specialişti şi de oamenii din fotbalul românesc.


(P) Cota BETANO pentru FCSB – Universitatea Craiova: 1.97 este cota pentru „ambele marchează”. Vezi aici toate cotele!

ADVERTISEMENT