Life

Are sau nu Matilda Pascal Cojocărița operații estetice? Cântăreața dezvăluie secretul frumuseții sale: „Cu o floare nu se face primăvară”

Matilda Pascal Cojocărița arată senzațional la 63 de ani! Interpreta de muzică folclorică a dezvăluit cum își menține frumusețea.
28.10.2021 | 17:22
Matilda Pascal Cojocărița, cântăreață de muzică populară. Foto: Instagram. Colaj: Fanatik
ADVERTISEMENT

Matilda Pascal Cojocărița este una dintre artistele din România care a reușit să fenteze trecerea timpului, devenind parcă din ce în ce mai tânără.

Interpreta de muzică folclorică în vârstă de 63 de ani dă vina pe genele ei de fiecare dată când este întrebată ce face de arată atât de bine.

ADVERTISEMENT

Artista a dezvăluit pentru FANATIK că, dincolo de moștenirea genetică, face câteva lucruri pentru a se menține în formă.

Cântăreața a spus din capul locului că nu are nicio intervenție estetică și nici nu dorește să își facă. Încearcă să aibă grijă de ea, fără să exagereze, însă, cu tratamentele cosmetice.

ADVERTISEMENT

Matilda Pascal Cojocărița nu a apelat niciodată la intervenții estetice. Norocul ei? Genetica!

Cele mai importante arme cu care ”luptă” împotriva trecerii anilor sunt mișcarea și alimentația cât mai sănătoasă.

„Muncă, multă muncă! Munca mă face să arăt așa. Încă ceva… soțul meu este cel care mă înfrumusețează”, a povestit Matilda Pascal Cojocărița chicotind, pentru FANATIK, iar soțul ei a confirmat acest lucru imediat.

ADVERTISEMENT

„Gena e sănătoasă, e bună. Așa m-au lăsat părinții. Nu am îmbunătățiri, nu am apelat la bisturiu sau la operații de tipul ăsta. Ce fac mai special? Fac multă mișcare, merg într-un pas mai alert. Recunosc, înainte mergeam și la sală, dar în ultima vreme nu am mai fost. Mișcarea e foarte importantă”, ne-a mărturisit Matilda Pascal Cojocărița.

Folclorista a spus că folosește produse de îngrijire corporală, ca orice femeie. are câteva creme cu care își hidratează tenul și spune că ține foarte mult la produsele pe care le alege.

ADVERTISEMENT

„Ideea e că trebuie să te îngrijești de tânără”

„Mă mai dau cu câte o cremă pe față, căci am grijă de tenul meu. Ideea e că trebuie să te îngrijești de tânără. Eu am foarte mare grijă mai ales de pe la 26, 27 de ani. Dar și cu cremele…

Dacă o tânără se dă cu nu știu ce cremă și face reclamă, nu înseamnă că este bună și pentru alte femei. Cu o floare nu se face primăvară. Fiecare arată bine în felul ei, are propriile ritualuri”, a completat artista.

Matilda a mai spus că este extrem de fericită cu viața de familie pe care o are. Muziciana a încheiat precizând că un rol în dezvoltarea fiecăruia îl are și persoana cu care își împarte viața: „Omul potrivit lângă tine îți face sufletul împlinit”.

ADVERTISEMENT
Tags: