Sport

Are şi sistemul VAR limitele lui! Ce s-a întâmplat la primul gol din UTA – Petrolul. Video

Prima repriză a partidei dintre UTA și Petrolul Ploiești a arătat și limitele sitemului VAR, lucru care s-a văzut la golul marcat de arădeni în minutul 10.
25.07.2022 | 22:37
Are si sistemul VAR limitele lui Ce sa intamplat la primul gol din UTA  Petrolul Video
VAR-ul și-a arătat limitele la primul gol din UTA - Petrolul. Sursă foto: Captură/DigiSport
ADVERTISEMENT

David Miculescu a reușit să deschidă scorul pentru UTA în minutul 10, după o gafă pe care portarul Raul Avram a făcut-o, însă nu a fost clar dacă mingea ieșise sau nu din teren.

VAR-ul și-a arătat limitele la primul gol din UTA – Petrolul

Golul din minutul 10 reușit de David Miculescu este pus sub semnul întrebării, după ce Raul Avram, portarul Petrolului, a respins cu picioarele greșit mingea.

ADVERTISEMENT

Concret, o minge trimisă de Florin Iacob, portarul lui UTA, i-a luat prin suprindere pe fundașii Petrolului, iar un coechipier a trimis cu capul spre poartă, moment în care, inexplicabil, Raul Avram a preferat să respingă mingea cu picioarele în loc să o prindă sau să o lase să iasă în afara terenului.

Așadar, în momentul în care Avram a respins mingea, nu se vede clar dacă mingea depășise sau nu linia terenului, iar VAR-ul nu a intervenit, golul lui Miculescu fiind validat fără o consultare a arbitrajului video.

ADVERTISEMENT

Vidican Rareș George (Satu Mare) și Cerei Alexandru (Cluj) sunt cei doi arbitri VAR la partida dintre UTA și Petrolul Ploiești.

VEZI VIDEO CU FAZA

Etapa 2 din SuperLiga a avut un meci fără VAR

Etapa 2 din SuperLiga a venit cu un moment neplăcut pentru microbiști, după ce partida dintre Sepsi și FC Argeș, scor 4-0, s-a desfășurat fără sistemul VAR.

ADVERTISEMENT

Din păcate, au existat două greșeli importante în favoarea covăsnenilor, nesemnalizate de arbitrul partidei, din care au rezultat două goluri.

Motivul a fost unul simplu, și anume prea multe meciuri programate într-o singură zi și prea puține dubițe VAR care să fie prezente în jurul stadioanelor.

ADVERTISEMENT

Totul s-a decalat după ce LPF și FC U Craiova nu au vrut să amâne partida oltenilor cu CFR Cluj pentru altă zi. În cele din urmă, echipa lui Adrian Mititelu s-a impus în fața campioanei României, scor 3-1.

„Acest incovenient, pe care îl regretăm, este cauzat de imposibilitatea deplasării în timp util a echipei care deservește acest sistem la stadionul din Sf. Gheorghe.

Facem precizarea că asemenea situații au mai apărut și în competiții europene de-a lungul timpului și este posibil, cu toate eforturile depuse, să mai apăra și în Superliga României, din aceleași motive obiective”, a transmis LPF.

ADVERTISEMENT