Echipele din capitala României au primit o nouă veste proastă. La începutul lunii iulie nu se va putea juca fotbal pe Arena Națională. În cazul în care FCSB, Rapid și Dinamo vor prinde cupele europene, vor fi nevoite să își organizeze partidele de pe teren propriu pe alte arene, întrucât pe cel mai mare stadion al țării va avea loc un festival de muzică.
La fel cum s-a întâmplat și anul trecut, la începutul lunii iulie, în București va avea loc Kapital Festival, un eveniment organizat de cei de la Untold. Timp de trei zile, în perioada 3-5 iulie, pe Arena Națională vor avea loc concerte ale unora dintre cei mai iubiți artiști din lume.
Anunțul oficial a fost făcut pe data de 24 februarie. Practic, Arena Națională va fi complet blocată de concerte și evenimente culturale în perioada mai-iulie 2025. Metallica, Iron Maiden și Max Korzh vor susține show-uri individuale, iar la începutul lunii iulie va avea loc Kapital Festival.
Vestea nu este una pe placul echipelor de fotbal din capitala României. În cazul în care prind cupele europene, FCSB, Dinamo și Rapid nu vor putea să joace pe cel mai mare stadion al țării în primele tururi preliminare. Giuleștenii stau cel mai bine, întrucât pot apela la propria arenă.
Programul evenimentelor pe Arena Națională:
În schimb, FCSB și Dinamo vor fi nevoite să își caute alte „case”. „Câinii roșii” ar putea apela la Arcul de Triumf, în schimb ce roș-albaștrii ar putea merge din nou în Ghencea. Gigi Becali, patronul campioanei României, a declarat în repetate rânduri că sportul ar trebui să aibă prioritate pe stadioanele din România.
„Asta e România, dar poate până atunci trece legea mea. Stadioanele sunt făcute pentru fotbal, nu pentru alte activități. Nu mă mai deranjează nimic. Ce să mai zic? În România se poate orice. Vin unii străini și îi acceptă imediat, iar eu nu pot să construiesc o biserică de lemn pe terenul meu. Domnul să vă ajute!”, declara Gigi Becali, în exclusivitate pentru FANATIK.