Fotbal intern

Arestarea lui Ioan Niculae, subiect de presă în Elveția: ”Începutul unei aventuri nebuneşti care nu se mai termină”

24.02.2021 | 14:19
Arestarea lui Ioan Niculae subiect de presa in Elvetia Inceputul unei aventuri nebunesti care nu se mai termina
ADVERTISEMENT

Arestarea lui Ioan Niculae a ajuns subiect de presă și în Elveția mai ales datorită prezenței lui Sebastien Wuthrich în cadrul lotului giurgiuvean. Aceștia detaliază și situația pe care clubul o traversează din cauza evenimentelor petrecute cu patronul clubului.

Miliardarul Ioan Niculae a primit o condamnare de cinci ani cu executare în cazul Interargo, iar situația clubului de la Giurgiu pare una incertă în acest moment.

ADVERTISEMENT

Momentan, Astra Giurgiu este pe locul 10 în Liga 1, cu 28 de puncte, iar ultimele două meciuri disputate au fost victorii. Dacă Niculae numai poate conduce echipa, responsabilitatea îi revine lui Dani Coman, președintele clubului.

Arestarea lui Ioan Niculae, subiect de presă în Elveția: ”Începutul unei aventuri nebuneşti care nu se mai termină”

Le Matin detaliază situația fotbalistului elvețian Sebastian Wuthrich și punctează cu această ocazie arestarea lui Ioan Niculae: “Proprietarul miliardar al clubului său, Astra Giurgiu, este după gratii. Salariile nu mai sunt plătite.

ADVERTISEMENT

Jucătorul originar din Neuchatel tocmai îşi câştigase locul de titular. Drumul crucii a început la Servette Geneva iarna trecută. Cum nu s-a ajuns la un acord pentru prelungirea contractului, clubul l-a trimis pe Sebastien Wuthrich în tribune, având de pierdut atât jucătorul, cât şi echipa.

Fotbalistul din Neuchatel a trebuit să aştepte până în octombrie pentru a semna cu Astra Giurgiu, din prima divizie din România. Începutul unei aventuri nebuneşti care nu se mai termină, o ultimă răsturnare de situaţie fiind încarcerarea miliardarului care deţine clubul, Ioan Niculae”, scrie Le Matin.

ADVERTISEMENT

Dumitru Dragomir are încredere în președintele Dani Coman

Dumitru Dragomir se arată îngrijorat de situația clubului Astra după arestarea lui Ioan Niculae, însă are încredere în președintele clubului Dani Coman: “Este păcat de ceea ce i se întâmplă lui Ioan Niculae.

Gândiți-vă că a făcut bine multor oameni. Sute, mii de angajații are… Acum, sunt nenorociți toți… Nu știu dacă a greșit sau nu, dar mă gândesc înainte la om, nu la afacerist. Ce se va întâmpla cu Astra e greu de spus. Dacă au o strategie, poate să o ducă mai departe.

ADVERTISEMENT

Oricum, din ce am văzut, clubul se cam auto-finanța. Eu am mare încredere în Dani Coman, este un conducător foarte bun și are puterea să salveze situația. Depinde însă de un aspect important: dacă nu fug toți angajații ca șobolanii de pe corabie, pentru că a luat foc! Altfel, falimentul va fi inevitabil”, a declarat Dragomir la Prosport.

 

ADVERTISEMENT
Tags: