Mită de 500 de euro pentru a scăpa de dosar penal. Doi bărbați au fost prinși în flagrant în timp ce încercau să mituiască un polițist. Unul dintre ei încerca să scape de un dosar deschis pentru că a condus beat și fără permis.
Un agent de poliție din cadrul Inspectoratului Judeţean Braşov a sesizat Direcţia Generale Anticorupţie – Serviciul Judeţean Anticorupţie Braşov pentru faptul că doi bărbați i-au oferit mită.
Unul dintre cei doi a încercat să scape de un dosar penal după ce a fost prins beat la volan și fără permis de conducere. Suma dată a fost de 500 de euro, jumătate din suma promisă.
„Mita a fost oferită pentru ca poliţistul să nu întocmească actele de urmărire penală în vederea tragerii la răspundere penală a unuia dintre ei, care era cercetat într-un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducere a unui vehicul fără permis de conducere şi conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului”, se arată într-un comunicat al DGA.
Iniţial cei doi au fost reţinuţi preventiv pentru 24 de ore. Ulterior, pe numele lor au fost emise mandate de arestare preventiv pentru 30 de zile pentru infracțiunea de dare de mită.
Un șofer de 38 de ani din Alba a fost prins băut la volan în Drobeta-Turnu Severin. Acesta a încercat să mituiască agentul de poliție cu diferite sume de bani și coniac, însă omul legii a refuzat.
Bărbatul era dispus să ofere sume de 500 de lei, 5.000 de lei, 6.000 de lei, dar dorea să ofere și cantitatea de cinci litri de coniac, doar pentru a scăpa de unele acuzații.
Anterior, acesta a mai circulat băut și a mai fost oprit în trafic. A refuzat testarea cu aparatul etilotest și nu a dorit nici să i se ia probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
„Ofițerii Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Mehedinți au fost sesizați cu privire la faptul că, în data de 7 decembrie 2024, în jurul orei 11:30, un bărbat în vârstă de 38 ani din județul Alba, conducător auto depistat în trafic pe raza municipiului Drobeta – Turnu Severin, a promis în repetate rânduri unui polițist din cadrul Poliției mun. Drobeta-Turnu Severin diverse sume de bani, respectiv 500 lei, 5000 lei, 6000 lei, precum și cantitatea de 5 litri de coniac, pentru ca acesta să nu îi reţină permisul de conducere şi să nu întocmească acte de constatare pentru săvârșirea infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere şi refuzul sau sustragerea de la prelevare de mostre biologice”, se arată în comunicatul DGA.