Puţini ar bănui că un fost arbitru strict şi un actual conducător de club riguros ar ascunde în sufletul său o mare sensibilitate…! Totuşi, preşedintele FCSB, Valeriu Argăseală, încearcă să ne convingă de contrariu, publicând recent un volum de poezii.
Omul de încredere al finanţatorului George Becali, începând încă din 2010, a adunat 40 de poezii într-un volum intitulat “Suflete reci. Cu mult mai singuri decât ieri”, care a apărut la editura Tracus Arte, a sculptorului Florin Codre.
Bardul în vârstă de 62 de ani a folosit teme uzuale, precum dragostea pentru părinţi sau pentru femeia iubită, sărbătorile religioase, dar teme mai moderne, cum ar fi înstrăinarea oamenilor din cauza reţelelor de socializare.
Vă invităm să lecturaţi una dintre poeziile sale care pare a fi inspirată din lumea artiştilor (poate chiar a fotbalului), vorbind despre visul unui tânăr de a ajunge celebru şi bogat cu orice preţ, fără să-şi dea seama că faima şi banii nu sunt totul în viaţă.
Aş vrea de azi să fiu milionar,
Să merg doar la cămaşă şi costum,
Să nu am viaţa zilnic un coşmar,
Iar lumea să mă judece postum.
Când ies pe stradă vreau să-mi e bine,
Să nu mă sperie nimic şi niciodată,
De mult tânjesc la ceea ce mă ţine,
În lumea cu o linişte furată.
Când mă trezesc de mâine altul sunt,
Nu îl mai vreau pe cel ce e normal,
Vreau să am altă viaţă pe Pământ,
Să nu mai fiu un simplu om banal.
Am căutat o nouă aventură,
Nu asta mi-am dorit la început,
Dar, curios cum sunt peste măsură,
Am reuşit s-ajung unde am vrut
Şi iată-mă ajuns în altă lume,
Din care mi-am dorit să fiu o parte,
Când voi cunoaşte totul vă voi spune
Speranţele să nu le-aveţi deşarte.
Mă uit la semeni şi nu-i înţeleg,
De ce n-aleargă cum alerg şi eu,
Aş vrea misterul ăsta să-l dezleg,
Dar timpul nu-mi ajunge, îmi e greu.
Mă simt puternic, tare, fără frică,
Am cam de toate din ce mi-am dorit,
Adrenalina zilnic se ridică,
Făcându-mă să cred că-s fericit,
Alerg de seara până dimineaţa,
Mergând pe culoar cu unic sens,
Am traversat prin multe valuri viaţa
Şi-am înotat riscant pe contrasens.
M-am înrolat în lumea asta bună,
Pe care am crezut-o doar a mea
Şi-am folosit de multe ori pe lună
Un dos de palmă, liniuţe şi cafea.
Eram mereu în cea mai bună formă,
Când pe furiş mergeam la întâlniri,
Îmi luasem în mai multe locuri norma,
Crezând că am cele mai mari iubiri.
Trăiam ascuns în lumea mea ucisă,
Duceam calvarul, ce se impunea,
Deşi ştiam că viaţa mi-e proscrisă,
Tot nu puteam să mă despart de ea.
Făceam, la intervale, dese căderi nervoase,
Cu zâmbetul pe buze perfid mă ascundeam,
Aveam şi perioade, ce-i drept, mai sănătoase,
Când reveneam din vise şi limpede gândeam,
Mă descurcam tot timpul aşa cum fac băieţii,
În două lumi opuse, cu stasuri diferite,
Mă bucuram zicându-mi că noi suntem isteţii,
Cei ce pozam în VIP-uri cu gesturi ipocrite.
Nu-mi mai doresc coşmarul pe care l-am avut,
Mă simt brutal respins de felul cum gândesc,
Aş vrea să fiu eu iarăşi, cel de la început,
Şi-abia aştept acuma să pot să mă trezesc,
Să nu fiu eu alesul în centrul ţintei lor,
Să-mi fie viaţa clară, o carte de citit,
Aş vrea să nu fiu scos eu ţap ispăşitor,
În numele acelor ce poate au greşit.
De asta vreau acuma să stric acest model,
Ca lumea să priceapă şi să înveţe bine
Să nu-şi propună-n viaţă să aibă acest ţel,
Că-i decisiv pe lume să ştii ce e cu tine.