Chelsea a câștigat ultimul meci de pregătire al verii, 3-1 în fața spaniolilor de la Real Sociedad. Meciul a avut loc pe Stamford Bridge, „casa” clubului londonez, iar elevii lui Xabi Alonso au avut o prestație solidă, arătând că sunt pregătiți pentru startul noului sezon. Duelul din Anglia a avut parte însă și de un moment tensionat, iar în prim plan a fost argentinianul Enzo Fernandez, care a fost primit cu ostilitate de proprii fani.
Fotbalistul în vârstă de 25 de ani a devenit inamicul numărul 1 în Anglia în această vară, asta după ce a marcat golul revenirii Argentinei din semifinala de la CM 2026, meci în care sudamericanii au avut câștig de cauza în fața trupei lui Thomas Tuchel, scor 2-1. Ba mai mult, stilul în care Enzo a sărbătorit reușita de 1-1 i-a stârnit și mai mult pe fanii englezi, care au ținut să-l taxeze pe acesta la prima întâlnire directă după respectivul eveniment.
Bineînțeles, aici facem referire doar la fanii lui Chelsea care au fost prezenți pe Stamford Bridge la primul meci disputat de favoriții lor în noul sezon în fața propriilor suporteri, mai exact victoria cu 3-1 în fața lui Real Sociedad. Enzo Fernandez a început meciul pe banca de rezerve, dar a fost introdus pe teren de Xabi Alonso în minutul 62 al întâlnirii, moment în care publicul s-a încins. Reacțiile în ceea ce-l privește pe argentinian au fost mixte, unii suporteri huiduindu-l pe acesta la fiecare atingere de balon, iar alții scandându-i numele în stilul devenit deja clasic în fotbalul englez: „Oooh, Enzo Fernandez”.
În ceea ce-i privește pe restul iubitorilor de fotbal din Anglia, după meciul nebun cu Argentina de la CM 2026, aceștia nu au trimis săgeți doar către Enzo Fernandez, ci și către clubul Chelsea, care a avut o reacție inexplicabilă la golul marcat de mijlocaș în poarta lui Jordan Pickford.
La scurt timp după reușita lui Enzo Fernandez, Chelsea a postat o fotografie cu acesta pe rețelele de socializare, arătându-și admirația față de propriul jucător. Fanii au luat însă cu asalt secțiunea de comentarii, nemulțumiți de faptul că gruparea londoneză sărbătorea un gol marcat chiar împotriva propriei țări, Anglia. Postarea nu a fost însă menținută mult timp pe rețelele de socializare, deoarece furia fanilor a fost resimțită din plin, astfel că fotografia cu Enzo Fernandez a fost ștearsă.
Cât despre viitorul lui Enzo Fernandez pe Stamford Bridge, lucrurile sunt extrem de clare, anunță cei de la SkySports. Deși a existat un interes puternic pentru el din partea lui Real Madrid și Manchester City în această vară, se pare că fotbalistul argentinian va continua la Chelsea și în următoarea stagiune.
Enzo a semnat cu Chelsea în iarna lui 2023, după Campionatul Mondial din Qatar, competiție pe care Argentina a și câștigat-o. La momentul respectiv, clubul de pe Stamford Bridge le-a plătit celor de la Benfica nu mai puțin de 120 de milioane de euro în schimbul său, iar de atunci și până în prezent, acesta a bifat 169 de meciuri pentru londonezi în toate competițiile, timp in care a izbutit să înscrie 31 de goluri și să ofere 30 de pase decisive.
De asemenea, alături de Chelsea, Enzo și-a trecut în palmares două trofee, ambele internaționale. Este vorba despre UEFA Conference League și Campionatul Mondial al Cluburilor, ambele competiții fiind adjudecate de „albaștrii” în anul 2025. În momentul de față, cota de piață a lui Enzo Fernandez este de 100 de milioane de euro, potrivit site-ului de specialitate Transfermarkt. În plus, acesta a devenit și al doilea căpitan al lui Chelsea, primul fiind Reece James, cel mai vechi jucător al clubului.