Life

ARIS, primele declarații după ce a ratat finala Eurovision România 2022: “Sunt puțin dezamăgită”

Cântăreața ARIS a făcut primele declarații după ce a ratat finala Eurovision România 2022. Artista a participat la Selecția Națională cu melodia “Do Svidaniya”.
25.02.2022 | 16:54
ARIS primele declaratii dupa ce a ratat finala Eurovision Romania 2022 Sunt putin dezamagita
ARIS, primele declarații după ce a ratat finala Eurovision România 2022. Sursa foto: Instagram.
ADVERTISEMENT

ARIS a oferit primele declarații după ce a ratat calificarea în marea finală Eurovision România 2022. Cântăreața a fost una dintre preferatele publicului anul acesta, însă nu a reușit să treacă în etapa următoare.

Artista a participat la competiția muzicală cu piesa “Do Svidaniya”, însă nu a fost aleasă de juriu. Tânăra nu exclude o nouă participare la Eurovision Song Contest în viitor.

ADVERTISEMENT

Totodată, ARIS a vorbit, în cadrul unui interviu, despre experiența competiției muzicale.

ARIS, primele declarații după ce a ratat calificarea în finala Eurovision România 2022

ARIS a ratat calificare în marea finală Eurovision România 2022, nefiind aleasă de juriu, chiar dacă se afla pe lista artiștilor preferați de public.

Cântăreața este dezamăgită de rezultat, mai ales că urma să pregătească un show de senzație în finala Selecției Naționale, care se va ține pe 5 martie.

ADVERTISEMENT

Larisa Ciortan, pe numele real, este de părere că fanii meritau să vadă un spectacol cu holograme și realitate virtuală, chiar dacă melodia nu ar fi fost aleasă pentru a reprezenta România anul acesta

“Mi-ar fi plăcut sa ajung în finală cu piesa ‘Do svidaniya’, deoarece urma să pregătesc un show deosebit în care erau incluse holograme și realitate virtuală.

ADVERTISEMENT

Cred că fanii Eurovision meritau un astfel de spectacol, chiar dacă piesa nu ar fi fost aleasă pentru a reprezenta România.”, a declarat ARIS pentru wowbiz.ro.

Artista a mai spus că este posibil să participe în viitor la Selecția Națională Eurovision, chiar dacă anul acesta a fost dezamăgită de rezultatul semifinalei.

ADVERTISEMENT

“Chiar dacă sunt puțin dezamăgită, nu exclud o viitoare participare la Selecția Națională Eurovision.”, a mai declarat ea pentru sursa menționată.

ARIS a spus că nu are un favorit în finala Eurovision România 2022. Tânăra îi urează succes celui care va reprezenta țara la Torino, în luna mai.

“Trebuie să fiu sinceră și să recunosc că nu am nici un favorit. Însă, îi doresc succes celui care va reprezenta Romania la Torino.”, a mai adăugat cântăreața.

Fanii Eurovision, revoltați după ce jurații au ale alte piese pentru finală

Fanii Eurovision Song Contest sunt revoltați după de jurați nu au ales piesele favorite ale publicului pentru finala Selecției Naționale.

În afară de melodia “Do Svidaniya”, interpretată de ARIS, și piesa trupei E-an-na, “Malere” se afla printre cele mai votate de public.

Imediat după semifinală, internauții și-au exprimat părerile împotriva juraților, dar și împotriva TVR-ului. Publicul este de părere că România va rata finala de la Torino.

“Necalificare plăcută, o merităm! Sper sa fie desființat TVR-ul.”, a scris cineva după semifinala concursului muzical.

“Rușine juriului!!!!! Efectiv au jignit publicul. Favoritul publicului nu e nici măcar în finală. De ce a mai fost și acea etapă dacă votul publicului este anulat?!?!?!”, a fost mesajul unui alt internaut.

Lista concurenților calificați în finala Eurovision România 2022 este următoarea:

1. Alex Parker feat. Bastien;
2. Andrei Petruș;
3. Cream, Minodora, Diana Bucșă;
4. PETRA;
5. Kyrie Mendel;
6. MØISE;
7. Gabriel Basco;
8. VANU;
9. WRS;
10. Dora Gaitanovici.

ADVERTISEMENT