Sport

Arlauskis știe ce vrea să facă în fotbalul românesc: „Am gândul acesta!”

Giedrius Arlauskis, fostul portar lituanian, a dezvăluit de curând noua funcție pe care vrea să o aibă în fotbalul românesc. Fostul jucător are planuri mari în țara noastră
18.10.2024 | 23:06
Arlauskis stie ce vrea sa faca in fotbalul romanesc Am gandul acesta
Giedrius Arlauskis, gânduri mari la revenirea în România. Ce vrea să facă în fotbalul românesc. Sursa Foto: Sport Pictures.
ADVERTISEMENT

Giedrius Arlauskis s-a retras din fotbal la începutul anului 2023. Fostul portar lituanian nu poate sta departe de sportul iubit, dar nici de țara noastră. Se pare că acesta are planuri mari legate de fotbalul românesc.

Noua funcție pe care Arlauskis vrea să o îndeplinească în fotbalul românesc

Fostul campion al României cu echipe precum Unirea Urziceni, FCSB și CFR Cluj, vrea să revină la un moment dat în țara noastră, unde a cunoscut succesul și unde a petrecut o mare perioadă din cariera sa.

ADVERTISEMENT

Dacă unii foști fotbaliști aleg să devină antrenori sau președinți, ori să îndeplinească alte funcții într-un staff tehnic, nu este și cazul lui Arlauskis. Fostul portar lituanian a declarat că vrea să devină conducător de club.

„Am gândul acesta!”

„În primul rând, 15 ani am fost plecat din Lituania, am jucat în afară și sunt naționalist, iubesc Lituania, chiar dacă jumătate sunt român. Îmi iubesc țara și am o datorie față de țara mea, să aduc experiența acumulată ca jucător.

ADVERTISEMENT

E posibil să vin cândva în România, am gândul acesta, mi-ar plăcea să mă folosesc de experiența acumulată și în România. Dar, acum nu vreau să plec departe de familie.

ADVERTISEMENT

„Sunt prea nebun să fiu antrenor!”

Arlauskis a fost protagonistul mai multor momente ieșite din comun în timpul carierei sale, chiar în România. Fostul portar a mărturisit că nu ar putea deveni niciodată antrenor, tocmai din cauza faptului că este „prea nebun”.

ADVERTISEMENT

Dacă nu aveam copii, era altceva. Acum mă bucur să văd cum cresc fetele și mi s-ar rupe sufletul… dacă merg și le spun că tati pleacă, iar îmi spun că: ‘tati, ai zis că nu mai pleci’. Mai am timp, sunt tânăr, m-am retras de tânăr din fotbal.

Nu e exclus ca într-o zi să revin în România, ca un conducător de club. Ca antrenor, nu! Sunt prea nebun să fiu antrenor!”, a dezvăluit Arlaukis pentru cei de la Sport.ro.

ADVERTISEMENT

Arlauskis a luat prima dată contact cu România în luna decembrie a anului 2007, când a venit la Unirea Urziceni. Ultima sa experiență în țara noastră a fost cea de la Universitatea Craiova, unde s-a retras după un meci cu cântec (1-2 contra Farului Constanța).