Europa este adesea criticată pentru lentoarea sa, însă așa-numita bazooka economică, denumită oficial Instrumentul Anticoerciţie (ACI), a fost creată în 2021 tocmai din cauza unui mediu în care devenea din ce în ce mai clar că pe scena politică globală comerţul este folosit din ce în ce mai mult ca armă.
Propunerea creării unui mecanism eficient de apărare a fost acceptată în 2023 și a intrat în vigoare în luna decembrie a aceluiași an. Interesant este că a fost conceput inițial ca o armă economică de apărare împotriva Chinei. Opinia unanimă a experţilor este că aceasta este cea mai puternică armă pe care UE ar putea-o folosi pentru a se apăra de atacul președintelui SUA asupra Groenlandei, dar care nu a fost niciodată folosită, deși au existat o serie de situații în care s-a discutat despre folosirea ei.
Răspunsul la întrebarea de ce nu a fost a fost folosită până acum este, după părerea specialiştilor consultaţi de Bussines Insider este că această „bazooka economică este o armă extrem de puternică care provoacă daune mari oricui este îndreptată, dar inevitabil creează riscul unui război comercial deschis care nu este în interesul nimănui”. Aceasta include măsuri precum tarife vamale, restricții privind comerțul cu bunuri și servicii, restricții privind accesul la programe publice, la piețe financiare, dar și restricții privind drepturile de proprietate intelectuală și investițiile străine directe.
Dacă acest mecanism ar fi pus în aplicare, sectorul serviciilor din SUA ar fi la mâna Europei, mai scrie Business Insider. „Limitarea drepturilor de proprietate intelectuală vizează giganții tehnologici americani, iar restricționarea accesului la piața financiară a UE ar putea crește costurile de desfășurare a activității pentru băncile americane pe plan intern și ar putea împovăra indirect economia SUA”, explică economistul Alex Durante de la organizația independentă Tax Foundation.
„Bazooka permite ca măsurile restrictive să fie direcționate către persoane sau companii care lucrează pentru guvernul care aplică coerciția”, aminteşte Henry J. Farrell în New York Times. „Asta înseamnă că, dacă Europa decide să o activeze, persoanele, sectoarele sau companiile care deja salivează după bogățiile Groenlandei ar putea constata că aceste bogății ar putea fi mult mai scumpe decât credeau inițial. Aceasta îi lasă vulnerabili pe indivizii și companiile care au legături strânse cu președintele american”, mai scrie Farrell, care este expert la Universitatea Johns Hopkins. În plus, el consideră că UE trebuie să fie mai incisivă și să demonstreze că menționarea acestei „bazooka” nu este doar o amenințare deșartă.
„Europa are o bazooka. E timpul să o folosească”, crede el. Farrell reamintește, de asemenea, că majoritatea americanilor nu susțin preluarea Groenlandei de către Trump, mai ales dacă aceasta s-ar face prin forță, deşi preşedintele a exclus miercuri o astfel de acţiune. Pentru a o folosi Europa trebuie să fie dispusă să își asume riscul. Care sunt potențialele daune? Contramăsuri precum tarifele și restricțiile investiționale ar putea perturba sau complica lanțurile de aprovizionare și ar putea afecta cetățenii și fabricile. Impactul asupra cetăţenilor este probabil să fie inegal, țări precum Irlanda și Luxemburg fiind expuse disproporționat în domeniul serviciilor. Germania, ca economie exportatoare, este, de asemenea, foarte expusă. În cel mai rău caz, administrația Trump ar putea recurge la retragerea imediată a ajutorului acordat Ucrainei. Aceasta ar fi un dezastru pentru Europa, dar și pentru Trump, mai consideră Farrell.
Întrebarea care se pune este dacă Europa are curajul și unitatea de a folosi cu adevărat această armă, creată tocmai pentru astfel de situaţii. La crearea Instrumentului Anticoerciţie s-au luat în considerare problemele legate de procesul decizional în UE, fiind necesară o majoritate de două treimi pentru activarea mecanismului, membrii neputând avea drept de veto. Cu toate acestea, activarea este încă complexă și necesită destul de mult timp.
ACI este activat prin acțiunea Comisiei Europene, din proprie inițiativă sau în urma sesizării unor membri, după care se monitorizează pentru o perioadă de maximum patru luni dacă există într-adevăr. Dacă răspunsul este da, Comisia contactează țara terță și solicită mai întâi o soluție pașnică a problemei. Activarea mecanismului este votată apoi cu majoritate calificată, iar statele membre au la dispoziție maximum zece săptămâni pentru a finaliza întregul proces decizional. Se preconizează că întregul proces, în formatul standard, va dura între trei și șase luni. Cu toate acestea, în cazuri excepționale, această perioadă poate fi scurtată la doar câteva săptămâni.