De exact o lună, Rusia se chinuie, fără succes, să pună mâna pe cele mai importante orașe ale Ucrainei. Tot de o lună, zi de zi, armata rusă a devenit cea mai bună sursă de tancuri pentru ucraineni.
În 29 de zile de lupte aprige cu invadatorii, Ucraina a pierdut circa 75 de tancuri (distruse sau capturate). Este un număr important pentru o armată mai puțin dotată decât cea a rușilor.
Pe de altă parte, forțele ucrainene se revanșează când vine vorba de distrugerile sau sustragerile de mijloace de luptă din tabăra inamicilor.
Până în prezent, Ucraina a capturat cel puțin 117 tancuri rusești, potrivit analiștilor în domeniul militar, notează Forbes.
Teoretic vorbind, dacă datele se dovedesc a fi veridice, armata ucraineană ar putea dispune de mai multe tancuri acum decât în urmă cu o lună, totul fără a construi vreunul sau a primi de la partenerii vestici.
Conform sursei citate, rușii au capturat cel puțin 37 de tancuri ucrainene, o cifră insignifiantă, care nu compensează cele aproximativ 274 de tancuri despre care se spune că le-ar fi pierdut pe front.
Contul de Twitter al Guvernului de la Kiev a prezentat, joi, un nou bilanț cu pierderile pe care armata lui Vladimir Putin le-a suferit într-o lună de confruntări militare.
Ucrainenii spun că aproximativ 15.800 de soldați ruși au fost uciși pe front de la începutul războiului.
Forțele ucrainene au distrus, de asemenea, 108 avioane, 124 de elicoptere, 530 de tancuri, 280 de tunuri, 82 de sisteme de lansatoare de rachete și 47 de sisteme de apărare aeriană, potrivit Statului Major al Armatei din Ucraina.
Information on Russian invasion
Losses of the Russian armed forces in Ukraine, March 24 pic.twitter.com/8ESsEjxlCr
— MFA of Ukraine ?? (@MFA_Ukraine) March 24, 2022
În plus, forțele ruse au mai pierdut 1.033 de vehicule, patru bărci cu motor, 72 de vehicule cu combustibil și 50 de UAV-uri (drone).
Trebuie subliniat faptul că cifrele furnizate de oficialii ucraineni nu au putut fi verificate încă de surse independente.