Armeanu’ și Gâscanu’ fac echipă în Liga Cerului. Povești-eveniment marca FANATIK despre relaţia Halagian-Dobrin

Florin Halagian ne-a lăsat mai săraci și a plecat să-și reîntâlnească elevul, coechipierul, prietenul cu care a cunoscut cele mai mari succese pe Pământ, inegalabilul Nicolae Dobrin… Florian Halagian – așa îl chema, melodios, în acte, Vaschen în limba străbunilor armeni -, a pus o cruce neagră în calendarul fotbalului românesc pe 12 august. Boala bolilor i-a refuzat prelungirea vizei de flotant pe Pământ și „Armeanul” a lăsat pentru totdeauna gol locul pe banca tehnică și în sufletele celor mulți care l-au iubit. Numele său se va lega pentru totdeauna în primul rând de FC Argeș, club căruia, alături de alt mare dispărut, Nicolae Dobrin, i-a adus singurele trofee, titlurile de campioană în 1972 și 1979, dar și de Dinamo, clubul pe care l-a purtat în inimă toată viața sa de 80 de ani, 5 luni și 5 zile, clubul care l-a făcut fotbalist și căruia, în 1992, i-a pus în vitrină al 14-lea din cele 18 trofee supreme câștigate în fotbalul mioritic.

Florin Halagian a avut ocazia, responsabilitatea, cinstea, răspunderea, corvoada, onoarea, privilegiul – care credeți că este cel mai corect termen? – de a-l antrena pe cel mai mare, spun mulți, fotbalist al României din toate timpurile, Nicolae Dobrin. Gicu, Prințul din Trivale. Unicul Gâscan. „Armeanul” l-a făcut mare pe Gicu sau Gicu l-a făcut mare pe „Armean”? Aceasta-i întrebarea! Ce spuneți? FANATIK vă lasă să judecați, cu inima, cu mintea, cu cifrele, cu ce vreți dumneavoastră și vă aduce în și din amintire câteva fragmente din istoria „cuolului de forțe” Halagian – Dobrin. De fapt, din istoria fotbalului românesc.

Prima întâlnire: „Care Gâscan? Ce Gâscan? Mă luați la mișto?”

Februarie 1962. Antrenori la FC Argeș erau Ștefan Vasile „principal” și Tănase Dima „secund”. Al doilea pregătea și echipa de „tineret-rezerve”, cum era atunci, a clubului din Trivale. Florin Halagian, 23 de ani fără o lună, titular în stânga liniei mediane la prima echipă, chiar „căpitanul” ei. Nicolae Dobrin, 14 ani și 6 luni, titular la juniori. Leonte Ianovschi, cunoscutul descoperitor de fotbaliști, îi spune lui Tănase Dima de puștiul-minune și acesta îl cheamă la antrenamentele echipei secunde. Cu „oamenii mari”. Se încadrează perfect cerințelor de la acest nivel, este asimilat rapid în lot. Începe să joace din ce în ce mai multe minute spre finalul partidelor din campionatul de „tineret-rezerve” (meciurile se jucau în „deschiderea” partidelor de Divizia A). Asta în afara partidelor de juniori, unde era titular incontestabil. Argeșul ajunge, la „tineret-rezerve” pe primul loc, la mare luptă cu Steaua. Jocul lui Dobrin sare în ochi. Ștefan Vasile și Tănase Dima hotărăsc să-l „avanseze” la antrenamentele primei echipe. Povestește chiar Florin Halagian: „Dobrin juca la juniori și la tineret-rezerve. Ștefan Vasile, care l-a nășit după aia, era antrenorul nostru la prima echipă. Eu eram căpitan la prima echipă și mi-a spus că îl ia la pregătire și pe «Gâscanul». «Care Gâscan? Ce Gâscan? Mă luați la mișto?» l-am întrebat, iar el mi-a răspuns «Uite, strâmbul ăla! Pe pariu că vă dă clasă?». Și-mi arată o așchie osoasă de copil. Tăcut, timid, șters…Dar când a venit la antrenament, ne-a dat-o printre picioare la toți, și mie! Era gata, gata să-l ia băieții la șuturi! La primul antrenament!”. Iar în iulie 1962, la numai 14 ani și 11 luni, Nicolae Dobrin debuta în Divizia A, coechipier cu Florin Halagian, într-un meci de uitat pentru argeșeni, 1-5 la Cluj, cu Știința (denumirea lui „U” Cluj în perioada 1950-1967)…

În acțiune de recuperare cu Gica „Scotland Yard”

S-a vorbit, s-a bârfit, s-a cârcotit, s-au scris mii de pagini despre viața extrasportivă a lui Gicu Dobrin. Forin Halagian nu a negat niciodată „ieșirile în decor” ale prietenului său, dar a negat vehement că  l-a văzut vreodată beat, problema sa cea mai mare fiind fumatul: „De obicei făceam cantonament de trei nopți. Gicu venea două nopți și le dormea continuu, îi aduceau mâncarea la pat, iar duminică era cel mai bun de pe teren. Ce era să fac, să fiu prost să fac scandal, să-l amendez, să-l suspend, să pierd două, trei meciuri fără el și să mă dea afară?! Aflam pe unde era și plecam, 10, 15, 25 de kilometri după el, cu Gica, nevastă-sa, pe care o poreclisem «Scotland Yard». Intram în restaurant, îl găseam și îi spuneam atât: «Uite-te la ușă!». Se uita că e Gicuța și spunea că vine imediat. Până la urmă, nu aveai ce să îi faci lui Dobrin, pentru că trei sferturi de stadion venea pentru el. N-a băut niciodată pe cât s-a spus. Nu l-am văzut beat în viața mea. Mai rău îi făcea fumatul. Nici nu prea mânca. Mânca seara cu noi și spunea că pleacă să bea o bere. Câteodată, se întorcea după patru ore, în loc de una. Eu știam de unde să îl iau și îl luam”.

Cum a pierdut Gicu bani la remi și a luat înapoi dublu!

În returul din 1972, anul primului titlu, FC Argeș juca la Petroșani, cu Jiul și îi trebuia cel puțin un egal ca să fie pe primul loc. S-au cazat la intrarea în Petroșani, la un motel. A doua zi, la stadion, înainte de meci, panică în vestiar: Dobrin nu vrea să joace! Ce se-ntâmplase? În seara precedentă jucaseră remi, mai mulți fotbaliști, printre care și Dobrin, Halagian se băgase și el la joc, se jucase pe bani, Gicu pierduse, „Armeanul” câștigase. După joc, „Gâscanul” a cerut banii înapoi… „Mă Gicule, nu te-am pus eu să joci, tu ai vrut, tu te-ai băgat, ai pierdut, sunt banii mei”, l-a contrat „Hala”. Ce s-au mai împilduit ei nu se știe, dar cert este că a doua zi Dobrin a anunțat în vestiar că el nu joacă. Celulă de criză ad-hoc „secundul” Tănase Dima, președintele Puiu Rapaport, contabilul-șef Mihai Găiseanu (pe atunci contabilul-șef era „omul cu banii”) și doctorul Paul Tomescu. Halagian făcea echipa în vestiar, Dobrin nu se dezechipase și ieșise să urce în tribună. Dima, machedon, atacă frontal la Găiseanu: „Mișule, câți bani ai la tine?”, „Am destui, că nu știam cât costă hotelul”, „Domn președinte, îi dăm banii lui Gicu din banii clubului?”, „Îi dăm, Dimache, numai să joace!”. Se duce Dima după Dobrin… „Gicule, cât ai pierdut?”, „Eee, domn profesor, nu vorba de bani, dar așa-i nația asta, hrăpăreață și zgârcită, ce, are «Armeanul» nevoie de bnii mei?!”, „Lasă, Gicule, că-ți primești banii înapoi după meci. Dublu!”, a supralicitat Tănase Dima. L-a luat pe Dobrin, l-a băgat în vestiar, Halagian stătea îmbufnat într-un colț, jucătorii se echipau într-o liniște mormântală, tăiai tensiunea cu cuțitul. „Gata, Florine, Gicu e apt de joc!”. A jucat, scorul a fost 1-1 și Dobrin și-a primit după meci banii pierduți la remi cu Halagian. Dublu!

Gica Dobrin: „Au fost mai apropiați decât rudele”

Pe doamna Gica Dobrin am găsit-o, după mai multe apeluri, în… Italia: „Sunt la nepoată aici, mă plimbă peste tot, suntem mai mult pe drumuri, cum se spune, și e zgomot, de-aia n-am auzit telefonul…”. Am rugat-o, dacă n-o deranjăm și n-o deranjează, să ne povestească despre relația dintre cei doi mari dispăruți, Florin Halagian și Gicu Dobrin: „Nu mă deranjați niciodată când e vorba de Gicu… Acum s-a dus și domn profesor după el… Prea repede, prea repede… Gicu n-avea nici 60 de ani, Hala, așa-i spunea Gicu, mai putea sta cu noi… Am fost mai mult decât prieteni, de familii vorbesc. Conjunctura a făcut să stăm foarte mult împreună, ei doi au fost mai apropiați decât rudele. Erau vremuri bune, o perioadă tare frumoasă, erau rezultate bune, erau și supărări, dar treceau repede. Veneau des pe la noi, Hala cu doamna Cornelia, venea și Tănase Dima cu soția, ieșeam la teatru, făceam excursii împreună… Chiar și la Campionatul Mondial din America, în 1994, Hala n-a putut merge, era, cred, la Dinamo și ne-a dat-o pe Cornelia să meargă cu noi… Ne leagă multe amintiri datorită relației apropiate dintre ei doi.

S-au respectat, în primul rând, și s-au ajutat unul pe altul ca să aibă împreună cele mai bune rezultate. Hala știa să-l ambiționeze pe Gicu să dea tot ce putea pentru echipă. Odată, îmi aduc aminte… Știți, Gicu nu se prea împăca bine cu antrenamentele fizice, cu alergatul… Și Hala ce face? Face pariu cu Dima, chipurile, așa, pe indirecte, și Dima îl provoacă pe Gicu al meu că nu poate alerga zece ture de teren. Și că-i dă nu știu câți bani pentru fiecare tură în plus, peste zece. Gicu a cerut o zi de odihnă și dup-aia, cu toți colegii pe margine, a început turele. A făcut zece, unsprezece, douăsprezece, nu se mai oprea! Hala râdea de Dima că-i ia banii, Dima îl ruga pe Gicu să se oprească, să nu forțeze, chipurile, ca să nu se accidenteze. Așa era pe atunci, erau prieteni, se ajutau și aveau rezultate. Păi ce era Argeșul pe vremea lor și ce a ajuns?!”.

Degetul buclucaș dintre 5 și 4 și jumătate

Florin Halagian avea, urmare a unui accident din copilărie, degetul mic retezat la mâna dreaptă. În euforia succesului de după acel memorabil 4-3 cu Dinamo, în „Ștefan cel Mare”, în ultimul meci al campionatului 1978-1979, în care se decidea campioana (lui Dinamo îi trebuia victoria), când Dobrin jubila alături de Speriatu, Cristian, Stancu, Cârstea, Bărbulescu, Toma, Moiceanu, Doru Nicolae ori Radu II, Halagian i-a strâns şi le-a spus să nu uite de… antrenamentul de a doua zi, de la ora 17! Şi le-a arătat mâna dreaptă cu degetele întinse. „Nea Florine, ne păcăleşti, că una ne zici şi alta ne arăţi”, a zis Gicu. „E la 5 ori la 4 şi jumătate?!…”. Nu era, desigur, vorba de niciun antrenament. Era euforia unui mare succes…

Digisport.ro

Arpad Paszkany s-a afișat cu noua iubită, cu 24 de ani mai tânără, iar acum s-a aflat totul: femeia a rupt tăcerea

Tănase Dima: „Între Halagian și Dobrin a fost reciprocitate perfectă”

Profesorul Tănase Dima a împlinit 83 de ani pe 12 ianuarie. Arată de cel mult 60 și este încă în activitate, fiind directorul Școlii de Fotbal Sporting Pitești. L-a promovat pe Nicolae Dobrin la echipa de tineret-rezerve a lui Dinamo Pitești când acesta avea 14 ani și jumătate și i-a fost „secund” lui Florin Halagian la primul titlu cucerit de „Armean” cu FC Argeș, în 1972. FANATIK a fost la Curtea de Argeș, acasă la Tănase Dima, pentru a afla, în exclusivitate, care era relația dintre cei doi mari dispăruți în spatele ușilor închise ale vestiarului.

Domnule profesor, i-ați cunoscut foarte bine pe Florin Halagian și Nicolae Dobrin, ați lucrat cu ei din 1961 până în 1978, cu anumite mici pauze… Care erau relațiile dintre ei?

– Relațiile dintre Florin și Gicu erau interesante. Se înțelegeau foarte bine, în majoritatea timpului erau pe aceeași lungime de undă. Recurgeau la un limbaj specific fotbalului, a uzanțelor din fotbal, care, la un moment dat, apar în cadrul unui colectiv sportiv. Pe bază de respect, pe bază de reciprocitate, pe bază de stimulare, cu o formulare hazlie, la jumătatea distanței dintre observație și ironie, între serios și mișto, cum se spune în tribune. Însă Florin a știut întotdeauna să-l țină în mână pe Gicu, să-l dirijeze, să fie exigent, să-i ceară mult, chiar foarte mult, tocmai pentru că îi cunoștea – și recunoștea! – uriașul său potențial. A știut întotdeauna, în funcție de situație, ce atitudine să aibă față de Dobrin. Care, știe toată lumea, nu era un mielușel, să facă tot timpul ce i se cerea. Nici nu putea să fie un virtuos ca el, eu îi spuneam mereu că e un artist al fotbalului românesc, să fie un simplu executant al comenzilor dirijorului, fără personalitate și idei.

Cunoscut ca un antrenor foarte sever, Halagian îi mai trecea cu vederea lui Dobrin escapadele? Când dispărea Gicu, cine îl aducea înapoi?

– Știți ce se-ntâmplă, este firesc, este ceva uman ca oamenii… nu numai fotbaliștii… oamul în sine să aibă derapaje, ca să spun așa, să aibă scăpări, determinate de anumite conjuncturi, ambianță, prieteni și așa mai departe. Pentru noi, important era să-l aducem pe Dobrin într-o stare optimă de pregătire. Dacă Gicu era bine pregătit fizic, nu avea cine să-i stea în față, era imposibil de oprit! Chiar dacă adversarul folosea un dublaj în marcaj, degeaba… Pentru că avea o ușurință incredibilă de a-și depăși adversarul unu la unu. Revenind la escapadele lui, ne înțelegeam, eu și Florin, când el, când eu, dar de cele mai multe ori eu eram cel care aveam misiunea să-l recuperez. Iar Florin găsea mereu o cale de rezolvare rapidă, niciodată în public, fără să afecteze atmosfera și spiritul de luptă al echipei.

Păi cum îl acoperea durul Halagian pe indisciplinatul Dobrin?

– Lucrurile erau simple la noi. Să presupunem că la un cantonament Gicu întârzia… sau nu venea… Atunci, colectivul, băieții, se îngrijorau ei, „Dom’ne, n-a venit Gicu, vedeți ce faceți!”, conștienți fiind ce însemna absența lui Gicu și pentru ei, în perspectiva meciului care urma, că doar Gicu îi salva de atâtea ori și le băga bani în buzunar, cum se spune, nu? Ne consultam, stăteam de vorbă, o căutam pe Gica (n.a. – soția lui Dobrin) și plecam să îl aducem pe Gicu în cantonament. Îl aduceam și Florin avea grijă să aibă tot ceea ce îi plăcea lui, era mare amator de șah, îi plăcea teribil să joace șah, găseam modalități în cantonament să-l ținem aproape, să fie supravegheat, să fie controlat, dar, în același timp, să-l determinăm să înțeleagă importanța pe care o avea el în jocul echipei și în viața colectivului în care trăia.

„Florin avea întotdeauna vorba aia potrivită ca să-l facă pe Gicu să joace așa cum îi cerea el”

Cu ce a scos Florin Halagian ce era mai bun în Nicolae Dobrin, știut fiind faptul că în perioada colaborării dintre cei doi a avut Gicu apogeul carierei…

– Florin avea încă de tânăr un fler deosebit de a se face înțeles în ceea ce voia el să facă jucătorul pe teren. Un fler fantastic, o intuiție teribilă în a aprecia jucătorul și a-l determina să-l asculte, capacita jucătorul ca nimeni altul. Avea întotdeauna vorba aia potrivită, care să-l facă pe jucător să-l înțeleagă și să joace așa cum îi cerea el. Calitate înnăscută, nu se învață. Vine din interiorul omului. Asta l-a și propulsat în linia întâi a fotbalului românesc. Cu asta l-a câștigat pe Gicu. Știa ce să-i spună, ce să-i ceară, când să-i ceară și, repet, îi cerea foarte mult spunându-i că el este vioara întâi. Iar asta îi gâdila orgoliul lui Gicu și îl capacita extraordinar.

Care a fost mai important pentru celălalt, Halagian pentru Dobrin sau Dobrin pentru Halagian?

– O spun cu toată responsabilitatea: reciprocitate perfectă. Colaborare pe același plan, la același nivel. Egalitate.

• „Florin Halagian și Nicolae Dobrin au fost, indiscutabil, două mari personalități, imense, ale fotbalului românesc. A fost o simibioză perfectă între ei. Ei au făcut din FC Argeș un simbol al reușitei în decada ’70-’80” – Tănase Dima
• „Ne vizitam foarte des în anii ’70, cu familiile, la agape, a doua zi după meci. Mergeam la teatru aproape săptămânal. Stăteam ore întregi împreună. De-asta era FC Argeș o familie. Fără fisuri. Și pe plan familiar, Florin și Gicu erau apropiați” – Tănase Dima
• „Mergeam cel puțin o dată pe săptămână la cinematograf, tot lotul lui FC Argeș, alegeam din filomteca cinema-ului ce film voiau băieții, eram numai noi în sală. Lui Gicu îi plăceau filmele cu cowboy, filmele de acțiune. Lui Florin îi plăceau filmele romantice” – Tănase Dima
• „Pe lângă Dobrin, ceilalți jucători păreau mai micuţi. Nu aveau talentul lui, dar dădeau randament. Dobrin nu ar fi putut fără ei, dar nici ei fără Dobrin. Gicu mânca mingea la antrenamente. Nu îi plăcea deloc să facă pregătire fizică, nu se apropia din punctul acesta de  vedere de ceilalţi, dar nici nu avea nevoie datorită talentului. Era un vârf retras care când punea piciorul pe minge scotea echipa din orice situaţie. Era de pe altă planetă. Dar marea lui calitate era modestia. Ca şi coechipier era fantastic, îi ajuta mereu pe cei din echipă” – Florin Halagian
• „Am lucrat zece ani cu Dobrin, zece! Unic în fotbalul românesc… ce vorbesc eu românesc?! În fotbalul european. Să antrenezi atâta timp un fotbalist imens… El a fost nașterea mea ca antrenor, ca nașterea Domnului!” – Florin Halagian
• „Dobrin avea o calitate zic eu unică în fotbalul românesc, poate doar Hagi să fi fost la fel. Proteja mingea mai bine ca orice jucător pe care l-am văzut până acum. Toate sarcinile le primeau ceilalți, pe el îl puneam extremă stângă falsă și n-avea nicio sarcină, niciodată. El câștiga meciurile, pentru că niciun adversar nu știa de unde să îl apuce” – Florin Halagian
• „Lui Dobrin îi datorez cariera. El m-a făcut antrenor” – Florian Halagian
• „Dobrin a fost cel mai mare, iar eu foarte puţin fără el! Iar Argeşul, dacă nu exista Dobrin, rămânea doar un râu!” – Florin Halagian
• „Am mii şi mii de amintiri frumoase cu Dobrin. Dar cea mai cea e când a bătut aproape de unul singur pe Dinamo, chiar în Ștefan cel Mare și Argeșul a câștigat al doilea titlu. Oricâte goluri ar fi dat Dinamo, Gicu le dădea unul mai mult. Ce meci a făcut atunci!” – Florin Halagian
• „Cel mai «meseriaș» antrenor din cariera mea au fost… doi: Titi Teașcă și Florin Halagian. Primul a fost cel care a adus profesionismul în fotbalul piteștean, dar n-a știut să facă și performanță pe la echipele pe unde a fost, iar al doilea este tehnicianul cu cele mai bune rezultate din istoria lui FC Argeș. Sincer, cu niciunul nu m-am înțeles la început, dar ambii au știut cum să mă ia astfel încât să scoată de la mine tot ce era mai bun, în special nea Florin” – Nicolae Dobrin
• „Florin Halagian a fost nu doar un mare antrenor, ci și un mare om, a ajutat pe toată lumea. Era un tip mai dificil uneori, dar care ştia să gestioneze foarte bine orice situaţie din vestiarul unei echipe. A fost unul dintre antrenorii de la care am învăţat foarte multe. Gicu Dobrin ştiţi ce fotbalist a fost. Nu a putut Dobrin să îl domine pe Halagian, ci Halagian l-a dominat pe Dobrin. Cât de mare a fost Dobrin ca fotbalist, atât de mare a fost şi Halagian ca antrenor” – Mihai Stoichiță
• 878 de meciuri a trăit Florin Halagian ca antrenor în prima ligă, locul 1 detașat în clasamentul all-time al antrenorilor noștri
• 408 meciuri a jucat Nicolae Dobrin în prima ligă (395 la FC Argeș, 13 la Chindia Târgoviște), în care a marcat 111 goluri (106 pentru FC Argeș, 5 pentru Chindia)