Armin Nicoară a avut prima reacție după de s-a zvonit că soția lui, Claudia Puican, așteaptă un copil. Cântăreața a fost fotografiată într-o ipostază care le-a dat de gândit internauților.
Armin Nicoară este căsătorit cu Claudia Puican de mai bine de doi ani. Multe persoane s-au întrebat dacă cei doi au de gând să devină părinți, la un moment dat.
Cei doi au dat de înțeles, de-a lungul timpului, că ar vrea să aibă un copil, însă au precizat că nu pot face acest lucru pe cale naturală.
De curând, au apărut detalii care îi trimit pe internauți la gândul că Armin Nicoară și partenera sa de viață așteaptă un copil. Cei doi au încercat să devină părinți destul de mult timp și chiar au urmat tratamente la clinicile de specialitate.
Cu ceva timp în urmă, saxofonistul a spus că se teme de procedura prin care el și Claudia Puican ar putea să aibă un copil. După ce a apărut o imagine în mediul online, internauții s-au întrebat dacă nu cumva artista va avea un copil.
Unele surse din anturajul celor doi au declarat, pentru cancan.ro, că cei doi urmează să facă anunțul oficial. Mai există, totuși, un detaliu care ar putea să o dea de gol pe Claudia Puican în privința sarcinii.
Zilele trecute, cântăreața a publicat o imagine în care apare alături de Armin Nicoară. În fotografia respectivă, sacoul se așază într-un fel ciudat pe talia ei, ca și cum ar fi însărcinată.
Detaliul nu a trecut neobservat de cei care au văzut imaginea. Make-up artista Dana Roba a remarcat acest lucru și a lăsat un comentariu la postare.
“Claudia, mi se pare mie, sau ești însărcinată? Se vede o burtică de graviduță prin acest sacou alb”, a scris Dana Roba. Solista nu a oferit un răspuns la întrebare, cel puțin nu în mod public.
Comentariul a strâns câteva aprecieri, iar câțiva internauți au fost de acord cu afirmația Danei Roba. Cineva a precizat că cei doi vor comunica acest lucru atunci când vor simți.
Armin Nicoară a oferit, însă, câteva declarații după zvonurile apărute. Artistul a ținut să clarifice situația în legătură cu informațiile din spațiul public.
Contactat de sursa menționată anterior, Armin Nicoară a fost întrebat dacă vestea că el și Claudia Puican vor deveni părinți este adevărată. Muzicianul a negat acest lucru și nu știe de unde au pornit speculațiile.
Totodată, saxofonistul a spus că el și soția lui nu au fost la Paris pentru proceduri medicale. Artistul a precizat că mai are multe planuri până să vină pe lume un copil.
“M-au sunat mai multe persoane și m-au întrebat, dar nu e adevărat. Nu știu de unde a apărut în presă lucrul acesta și cine a spus, dar nu știu de ce s-ar fi putut lega.
Nu știu de unde a pornit toată situația. Noi nu am făcut nimic, am vorbit cu toată lumea, dar nu știu de unde s-a auzit că e posibil să fie așa.
Eu sunt curios de unde a pornit totul, pentru că noi nici nu am fost la Paris. Până la copil, mai am de băgat mult (râde)”, a declarat el pentru cancan.ro.