Arnold Garita (31 de ani) a ajuns la FCSB după ce Gigi Becali a pus ochii pe el în urmă cu mai mulți ani. Totuși, pentru a fi sigur, omul de afaceri i-a făcut un contract doar pe 4 luni, urmând ca el să demonstreze prin prestațiile sale să demonstreze dacă merită să fie păstrat sau nu. Patronul roș-albaștrilor este mulțumit de jocul său, chiar dacă încă nu a marcat niciun gol.
Arnold Garita a reușit să-și facă treaba de atacant la aproape toate echipele pentru care a activat, însă primele meciuri de la FCSB l-au frustrat enorm. Deși s-a zbătut, a fost dedicat și a încercat din răsputeri să-și ajute echipa, camerunezul nu a reușit să dea niciun gol în 4 meciuri pentru roș-albaștri.
Florin Vulturar, impresarul acestuia, a explicat că fotbalistul se simte dezamăgit din cauza lipsei reușitelor, însă Gigi Becali s-ar putea să-i propună un nou contract, chiar dacă cifrele sale nu vor fi extraordinare: „Lui Garita îi lipsește golul în momentul de față. Am vorbit și cu el zilele trecute. Este foarte stresat că nu a marcat, dar i-am zis să stea liniștit. Ultimul meci nu l-am văzut, dar am înțeles că a jucat foarte bine. El e stresat că nu marchează, dar eu cred că este o chestiune de timp. Eu zic că Garita o să fie un jucător important, iar în iarnă s-ar putea discuta despre un alt contract. Încă nu s-a discutat nimic pentru că a fost agitație mare cu toate aceste transferuri, cu venirea lui Drăguș… în următoarea perioadă se va discuta și cu Garita”, a declarat Florin Vulturar la FANATIK SUPERLIGA.
Cu siguranță, Arnold Garita va face tot posibilul ca Gigi Becali să-i ofere un nou contract. Atacantul lui FCSB a fost impresionat de condițiile foarte bune pe care le-a găsit la formația bucureșteană și a explicat într-un videoclip postat pe rețelele de socializare că în Franța aceste lucruri le găsești doar la cele mai mari echipe, precum PSG, Lille sau Marseille.
„Sunt la cel mai mare club din România și, chiar și așa, am rămas impresionat de echipamentele pentru recuperare puse la dispoziția jucătorilor. Este incredibil, fraților. Cred că până și în Ligue 1 poți număra pe degetele de la o mână cluburile care au aceleași echipamente ca noi în ceea ce privește recuperarea. Baia criogenică… asta este ceva normal. Dacă ai un club și nu ai o baie criogenică sau o baie rece, atunci chiar ești un criminal. Înseamnă că nu vrei ca jucătorii tăi să fie performanți, asta e sigur
Noi avem baia criogenică, avem crioterapie. Adică intri într-un aparat care îți trimite aer rece și uscat la minus 180, minus 150, minus 100 de grade, cam așa. Sunt sigur că majoritatea cluburilor din Franța nu au așa ceva. În afară de PSG, poate Marseille, Lille, anumite cluburi dintre cele mari ale Franței. Cred că ele au crioterapia disponibilă și nici măcar de asta nu sunt sigur”, a declarat Arnold Garita.