Arnold Schwarzenegger l-a atacat dur pe președintele Donald Trump, după ce a urmărit summit-ul din Alaska. Acesta l-a criticat pe liderul de la Casa Albă și a declarat faptul că arăta ca „un fan în extaz”.
Fostul campion de culturism, Arnold Schwarzenegger, a comentat dur apariția președintelui Donald Trump de la summit-ul din Alaska, acolo unde s-a întâlnit cu Vladimir Putin. Acesta a declarat că liderul de la Casa Albă arăta ca „un fan în extaz”, care abia așteaptă să ia un autograf de la liderul rus.
„Domnule președinte Trump, am văzut conferința de presă cu președintele Putin. A fost penibil. Stăteați acolo în poziția ghiocelului, ca un fan în extaz. Chiar mă întrebam când o să-i cereți un autograf, sau să faceți un selfie împreună, sau ceva de genul ăsta.
Prin această conferință de presă, pur și simplu ați trădat comunitatea noastră de informații, sistemul de justiție și, cel mai grav, țara noastră”, a spus Arnold Schwarzenegger, într-un video distribuit pe rețelele de socializare.
În același timp, acesta a amintit de întâlnirea de la Berlin dintre Ronald Reagan și Mihail Gorbaciov și de momentul în care fostul președinte american i-a cerut să dărâme Zidul Berlinului, eveniment ce a marcat prăbușirea comunismului și, ulterior, dezintegrarea URSS.
„Sunteți președintele Statelor Unite, nu ar trebui să faceți așa ceva, ce se întâmplă cu dumneavoastră? Adică ce s-a întâmplat cu puternicele cuvinte ale puternicului președinte Ronald Reagan, când a mers la Berlin și a spus „Domnule Gorbaciov, dărâmați zidul”? Ce s-a întâmplat cu toate acestea?”, a mai spus fostul campion de culturism.
„Mr. President Trump, you stood there like a little white noodle, like a fanboy,” – said Arnold Schwarzenegger about Trump’s meeting with Putin.
Source:
Arnold Schwarzenegger/YouTube pic.twitter.com/cmurHuWOfj— Oriannalyla 🇺🇦 (@Lyla_lilas) August 16, 2025
Vineri, 15 august, la câteva minute după ora 11:00 în Anchorage, Alaska (ora 22:00 în România), Donald Trump a coborât încet scările aeronavei Air Force One spre covorul roșu.
La scurt timp și-a făcut apariția și Vladimir Putin. Aceștia și-au strâns mâna, în timp ce încă se aflau pe pistă. Totuși, un gest a atras atenția tuturor, lucru la care, cel mai probabil, s-a referit și Arnold Schwarzenegger
În timp ce Putin se apropia de el, Trump l-a aplaudat pe preşedintele rus, în timp ce acesta, în drumul său şi-a aruncat ochii spre cer spre avioanele ce survolau zona.