Arsene Wenger revine în fotbal foarte curând: „Are patru oferte pe masă”

Alin Miu   
în Fotbal international
07/02/2019, 17:29
Arsene Wenger revine în fotbal foarte curând: „Are patru oferte pe masă”
Arsene Wenger revine în fotbal foarte curând

Arsene Wenger are mai bine de șase luni de când se află liber de contract, însă apropiații săi anunță că francezul va reveni la treabă începând din luna martie. Nu e clar momentan pe cine va prelua Wenger ori funcția pe care o va avea în cadrul noului său club.

Arsene Wenger (69 ani) s-a despărțit de Arsenal în vara anului trecut după 22 de ani în care a scris istorie, dar a și trăit mari dezamăgiri. Wenger a adus un nou stil de joc în fotbalul britanic, iar la mijlocul anilo 2000, „tunarii” reușeau să câștige titlul terminând sezonul neînvinși.

Arsene Wenger revine în fotbal foarte curând

Totuși, din momentul în care cluburi precum Chelsea, Manchester United sau Manchester Ctiy au început să investească sute de milioane de euro în transferuri, Wenger nu a mai reușit să câștige trofee, iar fanii nu l-au mai dorit la echipă. O despărțire s-a produs în cele din urmă la finalul stagiunii 2017/18, locul său pe banca tehnică fiind luat de Unai Emery, care nu pare să fi îmbunătățit cu mult stilul de joc.

Wenger le mai antrenase anterior pe Nancy, Monaco și pe japonezii de la Nagoya.

Patru oferte pe masă pentru francez

Patru oferte pe masă pentru francez
Patru oferte pe masă pentru francez

Presa britanică anunță că Arsene Wenger are în acest moment patru oferte concrete pe masă, niciuna din Premier League. Chiar dacă ar fi avut, Wenger a declarat că nu va pregăti prea curând o altă echipă din Anglia din respect pentru Arsenal.

PSG îl vrea pe Wenger, însă nu ca antrenor, ci ca director sportiv. Șeicii cred că aptitudinile francezului de a descoperi tinere talente li s-ar potrivi la fix lor. Wenger nu este încântat de idee însă, preferând să rămână la rolul de manager.

AC Milan, Bayern și Real Madrid sunt alte echipe de top care îl vor pe Wenger.

Închide ×