Sport

“Arși” de Ionuț Negoiță, Dănciulescu și Marc au rămas fără mașini! Ce s-a întâmplat după ce Dinamo a intrat în insolvență. Exclusiv

Ionel Dănciulescu și Andrei Marc au avut mult de suferit după ce Dinamo a intrat în insolvență. Cei doi au fost nevoiți să predea mașinile primite în urmă cu câțiva ani de la Ionuț Negoiță.
16.09.2021 | 17:24
Arsi de Ionut Negoita Danciulescu si Marc au ramas fara masini Ce sa intamplat dupa ce Dinamo a intrat in insolventa Exclusiv
"Arși" de Ionuț Negoiță, Dănciulescu și Marc au rămas fără mașini! Ce s-a întâmplat după ce Dinamo a intrat în insolvență. Exclusiv
ADVERTISEMENT

Ionel Dănciulescu și Andrei Marc, fostul fundaș central al “câinilor”, în prezent căpitanul divizionarei secunde Concordia Chiajna, au fost înștiințați de actuala conducere a clubului Dinamo că trebuie să predea autoturismele Honda primite de în urmă cu câțiva ani de la fostul patron Ionuț Negoiță.

“Arși” de Ionuț Negoiță, Dănciulescu și Marc au rămas fără mașini!

Cum s-a ajuns la o astfel de umilință? Pe vremea când era director sportiv al clubului din Ștefan cel Mare, Ionel Dănciulescu a acceptat să primească un autoturism Honda în contul salariilor neachitate de Ionuț Negoiță.

ADVERTISEMENT

Lui Andrei Marc, celălalt păgubit, clubul i-a oprit în fiecare lună o parte din salariu până la achitarea “Civicului” de aproximativ 15.000 de euro.

Dănciulescu și Marc au vrut să înscrie mașinile pe numele lor! Fostul patron i-a dus cu vorba

Cele două mașini Honda au rămas o perioadă, în acte, pe numele societății Dinamo 1948, Dănciulescu și Marc fiind plimbați cu vorba de Negoiță când au cerut să fie proprietari și în “taloanele” autoturismelor.

ADVERTISEMENT

Cum Dinamo a intrat în insolvență la finalul lunii iunie, administratorul judiciar al clubului a fost nevoit să-i notifice pe Dănciulescu și Marc să predea cele două mașini, considerate “bunuri” ale clubului.

“Arși” de Negoiță, Dănciulescu și Marc s-au conformat, au predat mașinile și au refuzat să facă vreo declarație pe marginea acestui subiect în care au fost umliți de fostul patron al clubului la care au fost angajați.

ADVERTISEMENT
Ionel Dănciulescu alături de mașina Honda
Ionel Dănciulescu, în perioada în care era director sportiv la Dinamo

Ionel Dănciulescu a fost de două ori golgheter în România!

Ionel Dănciulescu a câștigat 7 trofee la Dinamo. Are în palmares trei titluri de campion (2002, 2004 și 2007), trei Cupe ale României (2003, 2004, 2012) și Supercupa României (2012). A fost de două ori golgheterul României, în 2004 și 2008.

Andrei Marc a jucat la Dinamo din 2015 până în 2016, interval în care a îmbrăcat de 44 de ori tricoul “alb-roșu”. Fundașul central a plecat în vara anului 2016 la Șanliurfaspor, în Turcia.

ADVERTISEMENT

Ionel Dănciulescu a părăsit Dinamo în vara anului 2020, fiind unul dintre primii angajați disponibilizați de Pablo Cortacero. Legendarul atacant al lui Dinamo a ocupat funcția de manager sportiv.

Danciu, unul dintre primii oameni dați afară de Pablo Cortacero!

În locul lui Ionel Dănciulescu, postul de manager sportiv a fost preluat de spaniolul Rufo Collado. Era perioada marilor promisiuni de la Dinamo, cu transferuri sonore pe salarii colosale.

Doar două luni mai târziu, situația a devenit critică la Dinamo după ce acționarul majoritar Pablo Cortacero a livrat promisiuni, dar niciun euro pentru a plătii lefurile de 30-35 de mii de euro lunar asumate.

Ionuț Negoiță a vândut Dinamo în luna august a anului trecut. Pablo Cortacero i-a plătit fostului patron suma de 500.000 de euro pentru pachetul majoritar de acțiuni.

  • 44 de ani are Ionel Dănciulescu
  • 2013 este anul în care s-a retras Dănciulescu din activitate

 

ADVERTISEMENT