AS Monaco și Inter Milano au disputat un meci amical de lux, vineri, 8 august, pe stadionul ”Stade Louis II” din Monaco. Pentru echipa lui Cristi Chivu, acesta a fost primul test adevărat de la revenirea din vacanță. Înaintea deplasării în Principat, „nerazzurri” și-au măsurat forțele doar cu echipa U23 a Interului.
La finalul meciului amical pe care Inter l-a câștigat în deplasare cu AS Monaco, scor 2-1, antrenorul Cristian Chivu a recunoscut că echipa mai are de muncă pentru a ajunge la nivelul dorit, însă este convins că are un grup puternic.
”Este un meci de august, un meci de pregătire, cu picioarele încă nefuncționând așa cum ar trebui, dar a fost un test bun. Trebuie să obținem niște minute pentru că timpul se scurge – mai sunt 17 zile până la începerea campionatului.
Ne întoarcem acasă cu caracterul și dorința de a schimba jocul, în ciuda dificultăților pe care le-am întâmpinat jucând în 10 oameni. Este dificil de analizat pentru că nu suntem încă la cea mai bună formă fizică, dar am câștigat metri și volum.
Evident, ne lipsește încă strălucirea și claritatea în fața porții. Cât am fost 11 în teren, am avut ocazii clare în primele 20 de minute. Nu mă interesează rezultatul, nu vreau să câștig cupe în august, sunt interesat ca echipa să capete încredere și energie pentru ceea ce va urma.
Antrenez Inter, un grup de jucători puternici care pot oricând să se perfecționeze în toate aspectele, individual și colectiv, și asta încerc să le explic în fiecare zi”, a declarat Chivu, conform fcinter1908.it.
Final de meci – Interul lui Cristi Chivu se impune în amicalul cu AS Monaco, scor 2-1, deși a evoluat mai mult de o repriză în inferioritate numerică
Min. 82 – Di Gennaro are o intervenție salutară la reluarea cu capul a lui Akliouche
Min. 80 – GOOOL Inter!!! Adus în această vară de la Parma, Bonny a recuperat un balon în jumătatea proprie, a făcut o cursă fantastică de 50 de metri, a întors un fundaș advers și a marcat.
Min. 62 – Zakaria șutează puternic, dar mingea lovește bara porții lui Sommer.
Min. 60 – GOOOL Inter!!! Bine lansat pe Bastoni, Lautaro Martinez îl întoarce pe Kehrer, șutează de la 16 metri și înscrie cu ajutorul unei devieri.
Min. 50 – Bastoni are o intervenție providențială și salvează un gol ca și făcut.
Min. 46 – Start în partea secundă.
Min. 45+3 – Prima repriză se încheie cu avantajul lui AS Monaco, scor 1-0, și cu faptul că Inter joacă în inferioritate după eliminarea lui Calhanoglu.
Min . 45+2 – Sommer are o nouă paradă bună la reluarea cu capul a lui Kehrer.
Min. 41 – Golul înscris de Ilenikhena este anulat pentru o poziție de ofsaid.
Min. 39 – Biereth încearcă să-l surprindă pe Sommer cu un lob, dar mingea se duce puțin peste poartă.
Min. 35 – Calhanoglu vede al doilea cartonaș galben și este eliminat pentru o intrare întârziată.
Min. 30 – Hradecki are o intervenție foarte bună la șutul din afara careului al lui Sucic.
Min. 22 – Camara are încă un șut periculos, dar Sommer este din nou atent și respinge.
Min. 20 – Sommer are o intervenție excelentă la șutul lui Camara
Min. 15 – Fază periculoasă a italienilor pe traseul Calhanoglu – Barella – Thuram, dar șutul francezului este deviat în corner.
Min. 7 – Barella șutează peste poartă din poziție bună.
Min. 2 – GOOOL AS Monaco!!! Akliouche deschide scorul cu un șut fantastic de la 16 metri.
Min. 1 – Start de meci!
Eliminată de Fluminense în optimile de finală ale Campionatului Mondial al Cluburilor, Inter Milano revine la perioada de pregătire cu adversari tari. Echipa lui Cristi Chivu s-a deplasat în Principat pentru un amical cu AS Monaco, formație care a terminat pe locul 3 în precedenta ediție de Ligue 1.
Pe foaia de joc nu apar însă cele mai importante nume transferate de monegasci în această vară, cele ale lui Paul Pogba și Ansu Fati. Doar Eric Dier, adus de la Bayern Munchen, a prins banca de rezerve pentru acest amical de lux.
La Inter, Cristi Chivu nu a „spart banca” pentru întinerirea lotului. Antrenorul român se bazează pe revenirea din împrumut a fraților Esposito (Pio, 19 ani, de la Spezia și Sebastiano, 22 ani, de la Empoli) plus transferurile pe bani destul de importanți ale lui Yoan Bonny (atacantul de bază al lui Chivu în mandatul de la Parma) și Petar Sucic.
De asemenea, Inter a mai realizat și mutările definitive ale lui Luis Henrique și Nicola Zalewski (cel din urmă fiind doar împrumutat sezonul trecut de la Roma).
Pentru Inter, cel mai important transfer al verii ar fi cel al lui Ademola Lookman. Atalanta ține însă cu dinții de atacantul nigerian și a refuzat deja o ofertă în valoare de 40 de milioane de euro. Fosta câștigătoare de Europa League nu este dispusă să se despartă de Lookman pentru mai puțin de 50 de milioane de euro.
Conform presei din „Cizmă”, șefii lui Inter vor reveni la masa negocierilor, atacantul nigerian fiind principala țintă pe care Cristi Chivu o are în acest mercato.