News

Așa afli dacă telefonul tău este ascultat. Iată câteva trucuri simple prin care poți evita să fii spionat

Există semne care îți arată că telefonul tău este ascultat. Iată cum poți evita să fii spionat de cei care vor să îți afle secretele
30.03.2025 | 15:06
Asa afli daca telefonul tau este ascultat Iata cateva trucuri simple prin care poti evita sa fii spionat
Află cum poți afla că telefonul tău este ascultat și cum poți să te protejezi să fii spionat / sursa: Freepik
ADVERTISEMENT

Nu de puține ori ai avut impresia că telefonul tău este ascultat, și asta mai ales după ce ai avut o conversație, iar apoi ai fost bombardat cu reclame despre unele dintre subiectele discutate. Pentru a evita să fii spionat poți aplica aceste trucuri simple.

De ce ne sunt ascultate telefoanele

Marketingul agresiv, dezvoltat tot mai mult în ultimii ani, ne face să ne întrebăm dacă nu cumva telefoanele ne sunt ascultate. Practic, ne simțim spionați, mai ales după ce vorbim la telefon iar imediat după ne apar diverse reclame la produse sau servicii care au legătură cu ceea ce tocmai am discutat.

ADVERTISEMENT

Monitorizarea conversațiilor produce o stare neplăcută pentru oricine, indiferent cât de familiarizat ar fi sau nu cu tehnologia. Încă de acum zece ani s-a pus în discuție posibilitatea ca telefoanele să fie ascultate. În 2018 s-a făcut chiar și un studiu în acest sens. Cercetătorii Universității Northeastern din SUA au analizat peste 18.000 de aplicații Android intens folosite la acea vreme. Nu au găsit, însă, niciun indiciu care să sprijine ipoteza conform căreia unele aplicații ar activa în mod neautorizat microfonul, camera sau locația dispozitivului.

Ani mai târziu, 404 Media a dezvăluit că există o aplicație numită Active Listening, dezvoltată de Cox Media Group. Acest serviciu poate monitoriza conversațiile, scopul fiind identificarea potențialilor clienți. În ciuda reacțiilor negative, CMG susține că practica companiei este perfect legală, și asta prin faptul că cei ce apelează la acest serviciu practic și-au dat acordul că discuțiile le pot fi ascultate. Totuși, nu se știe ce se întâmplă cu informațiile personale și datele sensibile ale clienților.

ADVERTISEMENT

După această discuție intensă privind aplicațiile de ascultare și alte servicii similare, Google a venit cu o soluție simplă. Compania a introdus pe telefoanele cu sistem de operare Android funcția anti-spam. Aceasta detectează în timp real apelurile cu potențial fraudulos, anunțând posesorul telefonului în timp real, chiar înainte de a răspunde la apel.

Cum afli că telefonul tău este ascultat

Dacă și tu stai cu grija că cineva ți-ar putea asculta conversațiile și nici nu vrei să mai primești reclame enervante, poți folosi o serie de coduri de verificare prin care să afli dacă cineva chiar este sau nu cu ochii și urechile pe tine.

ADVERTISEMENT
  • *#21# – afișează informații despre redirecționarea apelurilor, mesajelor și altor date;
  • ##002# – dezactivează toate formele de redirecționare;
  • *#06# – afișează codul IMEI al telefonului, esențial pentru localizarea device-ului tău în caz de furt.
ADVERTISEMENT

Pentru a afla și mai multe detalii cu privire la posibilitatea ca telefonul tău să fie monitorizat, apelează următoarele numere special destinate în acest sens:

  • pentru iPhone: *#12345#3001;
  • pentru Android: ##4636## sau ##197328640##.

Trucuri pentru a evita să fii spionat prin telefon

Specialiștii au dezvoltat mai multe metode prin care poți evita să mai ascultat de entități ciudate. Poți face chiar tu asta de pe telefonul tău, doar să respecți pașii recomandați. Prin aceste trucuri ingenioase scazi considerabil riscul ca telefonul tău să fie ascultat.

1. Revizuiește setările de confidențialitate

Accesează setările telefonului și vezi căror aplicații le-ai acordat permisiuni. Dezactivează accesul la microfon pentru aplicațiile care nu necesită această funcție. Pe Android, navighează la Setări > Aplicații > Permisiuni, iar pe iPhone la Setări > Confidențialitate > Microfon.

2. Menține sistemul de operare la zi

Asigură-te că telefonul tău rulează cea mai recentă versiune a software-ului. Actualizările pot elimina riscurile ca telefonul să fie ascultat.

3. Instalează un antivirus de încredere

Un antivirus de calitate poate detecta și elimina aplicațiile malițioase ce pot fi folosite pentru ascultare. De asemenea, fă scanări periodice ale telefonului.

4. Utilizează coduri de verificare specifice

Folosește coduri pentru a dezactiva toate formele de redirecționare. Aceste coduri te ajută să descoperi cum afli dacă ai telefonul ascultat.

5. Efectuează o resetare completă

O resetare la setările din fabrică poate elimina orice software de spionaj în caz de urgență. Asigură-te că faci backup datelor importante înainte.

6. Adoptă aplicații de criptare

Aplicațiile de mesagerie criptată, precum Signal sau WhatsApp, oferă o protecție suplimentară împotriva interceptărilor.

7. Monitorizează activitatea neobișnuită

Fii atent la semnele care pot indica o ascultare: baterie care se descarcă rapid, încălzire excesivă a telefonului în standby sau sunete ciudate în timpul apelurilor.

8. Evită rețelele wi-fi publice nesecurizate

Utilizează o rețea VPN atunci când te conectezi la wi-fi public pentru a-ți proteja datele sensibile de potențiale interceptări.