Fotbal international

Așa se fac banii! Benfica Lisabona, cel mai profitabil club de fotbal din lume în ultimii zece ani + top 5 cei mai bine vânduți jucători ai lusitanilor

16.01.2020 | 16:51
Asa se fac banii Benfica Lisabona cel mai profitabil club de fotbal din lume in ultimii zece ani  top 5 cei mai bine vanduti jucatori ai lusitanilor
Focar de coronavirus la o fostă campioană a Europei! 17 jucători și oficiali sunt infectați (sursă foto: hepta.ro)
ADVERTISEMENT

Modelul de business propus de Benfica Lisabona este unul dintre cele mai bune și profitabile din ultimii zece ani în lumea fotbalului. Campioana Portugaliei a reușit să vândă jucători de peste 1 miliard de euro, cu investiții relativ mici.

Benfica Lisabona, cel mai profitabil club de fotbal din lume în ultimii zece ani

Benfica Lisabona este cel mai profitabil club de fotbal în ultimii zece ani și au început anul 2020 cu încă doi jucători pe care i-au vândut. Mijlocașul Raul De Tomas a fost transferat de Espanyol pentru suma de 20.000.000 de euro (record absolut pentru clubul catalan), iar Gedson Fernandes a fost împrumutat pentru 18 luni la Tottenham.

ADVERTISEMENT

În cazul în care Gedson Fernandes va confirma, șefii lui Tottenham vor fi nevoiți să plătească nu mai puțin de 65.000.000 de euro pentru transferul definitiv al mijlocașului portughez.

„Este un vis pentru mine să pot evolua la un club așa de mare. O să încerc să dau tot ce am mai bun și să muncesc cât pot de mult la antrenamente. Toți jucătorii vor să joace în Premier League. E un vis devenit realitate pentru mine”, a declarat Gedson Fernandes la venirea sa la Tottenham.

ADVERTISEMENT

Profitul imens făcut de Benfica Lisabona în ultimii zece ani:

  • Jucători vânduți: 1,08 miliarde de euro
  • Jucători cumpărați: 407 milioane de euro
  • Profit: 601 milioane de euro

Top 5 cei mai bine vânduți jucători ai Benficăi Lisabona

Joao Felix este cel mai bine vândut fotbalist din istoria Benficăi Lisabona, tânărul mijlocaș fiind vândut cu 126.000.000 de euro în vară la Atletico Madrid. Top 5 al celor mai bine vânduți jucători de la Benfica Lisabona sunt următorii:

ADVERTISEMENT
  1. Joao Felix – 126.000.000 de euro
  2. Ederson – 40.000.000 de euro
  3. Axel Witsel – 40.000.000 de euro 
  4. Raul Jimenez – 38.000.000 de euro
  5. Nelson Semedo – 35.700.000 de euro

Alături de Benfica Lisabona, FC Porto și Ajax Amsterdam completează topul 3 al celor mai profitabile echipe din ultimii zece ani. Totuși, diferența profitului dintre campioana Portugaliei și rivalii lor este aproape dublu, în timp ce „lăncierii” nu au trecut de pragul de 300.000.000 de euro.

ADVERTISEMENT

Top 3 cele mai profitabile echipe de fotbal în ultimii zece ani:

  1. Benfica Lisabona – 601.000.000 de euro
  2. FC Porto – 382.000.000 de euro
  3. Ajax Amsterdam – 298.000.000 de euro
ADVERTISEMENT