News

Asasinatele legionare de la Jilava, din noiembrie 1940. După 81 de ani, controversele persistă. Cine i-a ucis pe Nicolae Iorga și pe Virgil Madgearu?

Asasinatele de la închisoarea Jilava, de la finele lui noiembrie 1940, rămân în continuare un subiect controversat din istoria României, în privința căruia multe răspunsuri sunt încă neclare.
26.11.2021 | 20:00
Asasinatele legionare de la Jilava din noiembrie 1940 Dupa 81 de ani controversele persista Cine ia ucis pe Nicolae Iorga si pe Virgil Madgearu
Asasinatele din noaptea de 26/27 noiembrie 1940 rămân în continuare un subiect controversat. Sursa foto: fotomontaj Fanatik.
ADVERTISEMENT

În noaptea de 26/27 noiembrie 1940, la închisoarea Jilava, legionarii i-au asasinat pe inamicii politici închiși acolo, inclusiv pe Mihail Moruzov, fostul șef al Serviciului Special de Informații, cel care știa că Sima fusese agentul său. Se pare însă că nici Ion Antonescu, devenit Conducător al Statului, în numele regelui Mihai I nu era chiar străin de suprimarea lui Moruzov, care deținea despre el un dosar compromițător.

Alte nume celebre au fost Gavrilă Marinescu Prefectul Poliției Capitalei, executantul servil al ordinelor lui Carol al II-lea), Victor Iamandi, foști oameni de încredere ai regelui Carol al II-lea și adversari declarați ai Legiunii.

ADVERTISEMENT

Ideea întemnițării demnitarilor de rang înalt din fostul regim autoritar al regelui Carol al II-lea îi revenise generalului Ion Antonescu. Acesta, după 6 septembrie 1940, a devenit șef al Guvernului cu rang de Conducător al Statului, obligându-l pe regele Carol al II-lea să abdice și să plece din țară în Spania. Rege a devenit fiul lui Carol al II-lea, Mihai I.

Generalul Ion Antonescu ar fi dorit un proces în justiție. Legionarii, care i se alăturaseră din 14 septembrie 1940, sub conducerea lui Horia Sima, doreau ca să se înfăptuiască „justiția legionară”. Carol al II-lea, Nicolae Iorga, cel care depusese plângerea în baza căreia fusese arestat Căpitanul Corneliu Zelea Codreanu, Virgil Madgearu (economist care se opunea tratatelor economice cu Germania), Gavrilă Marinescu (Prefectul Poliției, cel care se ocupase alături Armand Călinescu de execuția în 1938 a Căpitanului, Nicadorilor – asasinii lui I G Duca, Decemvirilor – asasinii disidentului legionar Mihail Stelescu), Gheorghe Argeșanu (generalul premier care reprimase dur asasinarea lui Armand Călinescu de către un comando legionar, prin execuții pe stradă a legionarilor prinși), Victor Iamandi, fost Ministru al Justiției, Mihail Moruzov, fost șef al SSI erau pe „lista neagră”, listă a dușmanilor Legiunii întocmită încă de la Congresul Legionar de la Târgu Mureș din 1936.

ADVERTISEMENT

Carol al II-lea scăpase ca prin minune când trenul său părăsise Gara Timișoara, în septembrie 1940, de o moarte prin asasinat.

Telefonul prin care s-ar fi încercat avertizarea lui Nicolae Iorga

Ion Antonescu dorea însă și compromiterea Legiunii, fiindcă dorea să scape de ei pentru a avea numai el sprijinul lui Hitler. Practic, legionarii „îl scăpau de concurență” iar el nu-și mânjea mâinile cu sânge. Antonescu și Sima nu se înțelegeau nici în chestiunea excluderii evreilor din viața publică și economică, Antonescu dorind internări în lagăre de muncă forțată, spolierea averilor evreilor, legionarii dorind măsuri mai dure, inclusiv asasinate în masă și confiscarea extinsă a averilor acestora.

ADVERTISEMENT

Antonescu acceptase paza militară și legionară la Jilava. În plus, cu toate eforturile colonelului Alexandru Rioșanu (mort și el, ulterior în condiții misterioase după ce Antonescu îl trimsese să se ocupe de deportările din Transnistria), patrula militară care trebuia să îl păzească pe Nicolae Iorga la Sinaia a ajuns după ce Iorga a fost ridicat. S-a acreditat ideea că un telefon de la conducerea Mișcării Legionare ar fi avertizat-o pe soția lui Iorga să plece de la Sinaia urgent fiindcă un comando legionar care acționa fără ordin ar fi pornit spre el. Familia Iorga a interpretat telefonul drept o capcană prin care Iorga ar fi fost prins pe drum și executat. Unii legionari au afirmat că o gardă legionară formată din studenți îl proteja discret pe Iorga în București și că Iorga a greșit plecând spre Sinaia, unde studenții nu aveau cum să vină după el, fiindcă aveau alte îndatoriri în București. Este clar că mai târziu, în exil, mulți legionari care nu au avut de a face cu crimele din 1940 au considerat că asasinarea lui Iorga a atras oprobiul public asupra Legiunii într-o măsură mai mare decât orice crime atribuite Mișcării în perioada 1927-1941.

Execuțiile de la Jilava au avut loc în paralel cu deshumarea legionarilor asasinați în 1938, îngropați tot la Jilava.

ADVERTISEMENT

Ion Antonescu, șeful Guvernului, a mers la comemorarea legionarilor reînhumați la Casa Verde, ceremonie ce avea loc în aceeași zi cu înhumarea lui Nicolae Iorga.

După rebeliunea legionară din 21-23 ianuarie 1941, Ion Antonescu a dispus anchetarea celor care au comis asasinatele de la Jilava.

Procesul autorilor asasinatelor de la Jilava a început la 9 iulie 1941. Au fost condamnaţi la moarte 20 de legionari. 14 dintre ei fugiseră din țară. Cei 6 rămași, respectiv Ştefan Zăvoianu, Gheorghe Creţu, Octavian Marcu, Constantin Savu, Anghel Dumitru şi Ion Tănăsescu, ultimii 5 participanţi direcţi la asasinatele de la Jilava, au fost executaţi în data de 28 iulie 1941.

Un singur supraviețuitor din lista celor vizați de execuție

În total, la Jilava din 65 de deținuți care trebuiau executați,  au murit asasinați 64 de deținuți, demnitari, șefi din Jandarmerie și Poliție, inclusiv jandarmii care participaseră la uciderea Căpitanului, Nicadorilor și Decemvirilor. Generalul Argeșanu provenea din Armată, iar ceilalți 10 ofițeri asasinați proveneau din Jandarmerie. Au mai fost și doi civili, studentul Mihail Vârfureanu şi un bărbat despre care se știe că se numea Virgil Diculescu. A supraviețuit un plutonier de jandarmi, Nicolae Ciurea.

Situația morților de la Jilava a fost următoarea:

  • Celula Nr.1 : Mihail Moruzov, fost director al SSI. (Serviciul Secret de Informaţii al Armatei)
  • Celula Nr.2 : col. Ştefan Gherovici.
  • Celula Nr.3 : Victor Iamandi, fost ministru al Justiţiei, mr. Frederic Damian, slt. Traian Cinghiţă.
  • Celula Nr.4 : gral. Gabriel Marinescu (zis Gavrilă), fost Prefect al Poliţiei Capitalei.
  • Celula Nr.5 : col. Vasile Zeciu.
  • Celula Nr.6 : mr. Alexandru Popescu, mr. Aristide Macoveanu.
  • Celula Nr.7 : gral. Gheorghe Argeşanu, fost prim-ministru, col. Anibal Panaitescu.
  • Celula Nr.8 : mr. Iosif Dinulescu
  • Celula Nr.9 : gral. Ioan Bengliu, fost comandant al Jandarmeriei.
  • Celula Nr.10 : Ion Stănciuc, Constantin Sârbu, Vasile Taşcă, Nicolae Zăinescu, Ştefan Niţu, Vasile Moisescu, Nicolae Bularda, Gheorghe Niculescu, Constantin Popescu, Gheorghe Oancea, Crăciun Neacşu, Petre Gheorghe.
  • Celula Nr.11 : Ichim Gavrilă, Eugen Zugravu, Paraschiv Coman, Ion Balint, Stanciu Lolescu, Gheorghe Comşa, Olimpiu Mărculeţ, Mihai Radu, Nicolae Bărbulescu, Gheorghe Boghici, Dumitru Marin.
  • Celula Nr.15 : Nicu Ştefănescu (zis Niky), fost adjunct al directorului SSI.
  • Celula Nr.16 : mr. Alexandru Blebea
  • Celula Nr.17 : Ion Panova, Bonea Niculescu, Otto Reiner, Laurenţiu Constantinescu, Petre Malenschi, Nicolae Găman, Iordănescu Iordache, Iuliu Horwath, Victor Horwath, Mihai Vârfureanu, Virgil Diculescu.
  • Celula Nr.18 : Constantin Bouleţ, Pavel Patriciu, Nicolae Lescenco, Nicolae Bobocea, Marius Boţu, Tudor Miron, Petre Tudor, Dumitru Bileca, Nicolae Bileca, Marin Georgescu, Constantin Culeţcu, Spiru Dumitrescu, Blănuţă Nicolae.
  • Celula Nr.19. Radu Pascu, lt.-col. Dumitru Niculescu.

Mihail Moruzov – creatorul serviciilor secrete românești devenise incomod pentru „noua ordine”

Șeful Serviciului Special de Informații Mihail Moruzov devenise celebru încă din tinerețe când depistase în orașul natal, Tulcea, o serie de iredentiști bulgari care se întâlneau pe ascuns într-o biserică din oraș. Fiind dotat cu abilități native specifice spionajului, a contracarat cu succes acțiunile de spionaj ale bolșevicilor din zona Deltei Dunării și a Sudului Basarabiei, după 1918. Ajuns șef al Serviciului Special de Informații, a creat un sistem modern de protecție informativă a României. A folosit inclusiv proprietățile sale drept baze de acțiune în interesul statului român. Și-a protejat unica sa fiică, ascunzându-i adevărata sa identitate și calitate, după ce soția sa rămăsese imobilizată din cauza unui accident de trăsură. Știa că Ion Antonescu nu îl agrea și că Horia Sima va găsi un prilej să se rupă de sub autoritatea sa informativă. Nu este exclusă nici o posibilă imixtiune a sovieticilor cărora le dejucase aproape toate acțiunile de spionaj și sabotaj în Dobrogea și Basarabia.

În 1940, întors în Gara de Nord, de la o întâlnire cu șeful Abwehr-ului (Serviciul Militar German de Informații), amiralul Wilhelm Canaris, Mihail Moruzov a fost arestat și dus la Jilava. Fiica sa a povestit că Moruzov încercase să evadeze. Era însoțit în arest de un om al său de încredere, care menținea legătura cu exteriorul. Se pare că reușise să își aranjeze evadarea, legionarii și militarii care păzeau închisoarea acceptând să îl scape contra sumei de 1,7 milioane lei. Moruzov avea sume de bani pentru operațiuni secrete pe care le ținea accesibile lui și apropiaților. I-a trimis vorbă tutorelui fiicei sale, o rudă apropiată, să îi aducă banii, dar acesta a refuzat. După ce a fost ucis în acea noapte fatidică, 26 noiembrie 1940, fostul său apropiat care a avut grijă în secret de fiica sa, i-a comunicat peste ani, că trupul lui Moruzov fusese străpuns de baionete militare, nu doar de gloanțe (certificatul medico-legal infirmă, dar putea fi falsificat în acele condiții), deci și Antonescu avea interesul să scape de Moruzov, dar să lase vina exclusiv pe seama legionarilor care avuseseră și ei răfuielile lor. I-a succedat un alt om al său de încredere, Eugen Cristescu, un antilegionar convins.

Două cazuri de asasinate care merită atenția le reprezintă eliminarea unor importanți demnitari români, Nicolae Iorga, istoric, om politic, fost prim-minsitru și Virgil Madgearu, profesor de economie, primul asasinat în comuna Strejnicu, al doilea în pădurea Snagov, în data de 27 noiembrie 1940.

Asasinarea lui Nicolae Iorga – savantul de care toți exponenții curentelor radicale doreau să scape

Horia Sima afirmase că săptămâna 23-30 noiembrie 1940 era rezervată memoriei ”eroilor legionari” asasinați din ordinul lui Carol al II-lea, în 1938: ”Căpitanul” Corneliu Zelea Codreanu, asasinii efectivi ai lui I.G.Duca-”Nicadorii”, cei ai lui Mihail Stelescu-”Decemvirii”. În acea săptămână, trupurile celor 14 morți urmau a fi dezhumate și înmormântate cu toată cinstea de către adepții Legiunii. Totuși, Nicolae Iorga era în același timp popular și urât de către toți actorii politici interni și externi. Ion Antonescu îl ura din cauza faptului că simțea cum prestigiul istoricului îl eclipsa pe al său ca lider și nu îi putea ierta relația de cooperare cu regele Carol al II-lea. Regele, deși abdicase, îl dușmănea, pentru că Nicolae Iorga generase curentul naționalismului alături de A.C. Cuza, iar Corneliu Zelea Codreanu se formase ca produs al gândirii celor doi. Până să ajungă la colaborarea cu regele Carol al II-lea, Nicolae Iorga atacase casa de Hohenzollern, arătând că provenea din evrei germani care puseseră mâna pe titlul și domeniul nobiliar german Sigmaringen și că principele Carol (viitorul Carol al II-lea) purta în sângele său gena nebuniei și degenerării specifice multor familii regale europene.

Totuși, Nicolae Iorga a ajuns să se apropie de regele Carol al II-lea, după 1930, ajungând prim-ministru, senator, membru marcant al partidului corporatist Frontul Renașterii Naționale (ulterior Partidul Națiunii).  Am arătat mai sus cum Nicolae Iorga era cel care a depus denunțul de calomnie care l-a făcut pe regele Carol al II-lea să îl aresteze pe Corneliu Zelea Codreanu, în 1938, pentru ca în noiembrie, întors de la Berlin după întâlnirea cu Hitler, care îi recomandase alianța cu Zelea Codreanu, să îl elimine. Nicolae Iorga nu era agreat nici de comuniștii de la Moscova, fiindcă inițial fusese marxist și apoi atacase ideologia și puterea sovietelor, se opusese cedării Basarabiei, Bucovinei de Nord, în vara lui 1940.

Un bătrân deținut politic, Toma Petrescu s-a confesat printr-o declarație scrisă publicistului Ion Coja, că un general român, Nicușor Dragomir, deținut în Siberia alături de un fost general sovietic arestat de Stalin și deportat în Gulag au avut o discuție, în care sovieticul i-a spus că Stalin personal a dat ordinul de asasinare a lui Nicolae Iorga. Generalul român a venit acasă după 1944,  dar a ajuns și în România la închisoare, unde l-a cunoscut pe Toma Petrescu, deținut căruia generalul român i-a mărturisit ce auzise de la generalul sovietic.

Traian Boeru, un agent dublu infiltrat în Mișcarea Legionară?

Tot Ion Coja susține că Viorel Patrichi, jurnalist cunoscut, coleg cu fiul lui Traian Boeru, comandantul grupei de legionari care i-a ridicat pe Iorga și Madgearu de la domiciliile lor a văzut că fiul lui Boeru a primit imediat pașaport să plece în RFG, unde Boeru murise. Deși Traian Boeru, în 1941 a fost condamnat în contumacie pentru asasinarea lui Iorga, casa lui din Constanța, de unde era originar, nu  a fost confiscată, cum se întâmpla cu bunurile condamnaților la moarte, iar familia sa nu a avut nicio problemă. Se afirmă că Traian Boeru era un agent dublu, sovietic și român, recrutat înainte de 1940, infiltrat în Mișcarea Legionară, care după 1944 ar fi spionat la fabrica de avioane din Munchen unde lucra ca inginer din 1941. Nici Germania nu era prea liniștită cu Iorga în viață, fiindcă acesta protestase și față de Diktatul de la Viena și îl ajutase pe Carol al II-lea să îl lichideze pe Corneliu Zelea Codreanu.

Horia Sima nu s-a dezis niciodată complet de asasinarea lui Nicolae Iorga și Virgil Madgearu, însă a susținut că nu el a dat ordinul, ba chiar ar fi încercat să intercepteze grupa lui Boeru, așa cum rezultă din mărturiile legionarului Dumitru Lupu. În ”Era libertății”, lucrare publicată în exil, Sima găsește circumstanțe atenuante, potrivit cărora era greu să controleze sentimentul de răzbunare al legionarilor la adresa lui Iorga, socotit și el asasin moral al ”Căpitanului”. Totuși, gestul lui Boeru a contribuit la compromiterea Legiunii în fața lui Antonescu (deși Antonescu a fost mulțumit că a scăpat de Iorga), în fața opiniei publice (unde Iorga trecea drept ”om cu mare știință de carte”), a celor ce agreau democrația, atât cât mai era. Nici Hitler nu era mulțumit întru-totul de Horia Sima și Mișcarea Legionară, fiindcă Abwehr-ul lui Wilhelm Canaris îi raportase faptul că Legiunea crescuse în septembrie 1940 la 1 milion membri, Corpul Muncitoresc Legionar fiind înțesat de activiști comuniști, care astfel scăpau de sub observația lui Antonescu.

Practic, atât legionarii, cât și antonescienii, naziștii și comuniștii au avut un interes ca Nicolae Iorga să fie eliminat. Marea majoritate a intelectualilor interbelici (cu excepția notabilă a lui A.C. Cuza) au sfârșit în închisorile comuniste, așa că nu se poate ști ce soartă putea avea și Nicolae Iorga, de departe exponentul de marcă al regimului carlist. Carol al II-lea, după 1945 spera să revină ca rege, sprijinit de Stalin, tatonând terenul în Mexic, ceea ce înseamnă, că într-un fel, dispariția lui Iorga îi era convenabilă. Cei care doresc să-i exonereze pe legionari de responsabilitatea asasinării lui Nicolae Iorga afirmă că asasinarea lui Iorga și Madgearu nu se încadrau în tipicul ”misiunii legionare de înfăptuire și asumare”, pentru că Boeru nu s-a predat Poliției, asemenea Nicadorilor, Decemvririlor sau asasinilor lui Armand Călinescu. Să nu uităm însă, că Garda de Fier din 1940 nu mai era cea Legiunea Arhanghelului Mihail din 1927-1933, devenise mișcare de masă, oportunismul luând locul ”chemării spre făurirea omului nou” și a altor elemente ideologice prezente în operele scrise de Corneliu Zelea Codreanu, precum ”Cărticica șefului de cuib”, ”Pentru legionari”. Aceste scrieri atrăseseră numeroși tineri cu educație și cu aptitudini intelectuale deosebite, mulți dintre ei preoți, studenți la Teologie, Drept, discipline exacte, umaniste etc. Preotul fiind un etalon pentru comunitățile rurale, mulți tineri țărani (majoritatea ajunși ucenici, calfe la negustori din mediul urban n.a.) au ajuns să intre în cadrul ”Gărzii de Fier”.

Actorul Ernest Maftei declara că ar fi încercat să îl salveze pe Iorga

Cunoscutul actor Ernest Maftei era în acei ani una din căpeteniile legionare. Deși abia avea 21 de ani, răspundea de patru județe din  Moldova. Totuși, el a reușit să salveze 136 de evrei pe care i-a ascuns la cariera de piatră deținută de tatăl său, la Prăjești, unde se născuse actorul alintat „Bădia”.

Actorul Ernest Maftei a scăpat de procesele politice comuniste fiindcă evreii l-au apărat la proces.

Ernest Maftei spunea că a încercat alături de Horia Sima să ia urma comandoului lui Traian Boeru, numai că acesta trecuse de Ploiești. Urmărirea comandoului ar fi durat toată noaptea. Ernest Maftei afirmă că Traian Boeru a acționat în afara ordinelor lui Sima, dar din cele scrise mai sus, afirmația nu prea are susținere. Detașarea lui Sima de Boeru s-a realizat după 1945, când grupul Boeru rămăsese în zona ocupată de sovietici fără să aibă de suferit. Oricum, Mișcarea Legionară în exil avea să se fragmenteze între simiști și codreniști. Unii legionari care se predaseră americanilor au acceptat să se pregătească militar în vederea unei viitoare rezistențe anticomuniste, urmând să fie parașutați în România, după 1947.

Deținuții comuniști din celula 20 scapă de asasinare… Nicolae Ceaușescu era printre ei

S-a scris că în celula 20 de la Jilava, era deținut un grup de comuniști. Nicolae Ceaușescu, unul dintre ei, avea 22 de ani și era la a doua condamnare în decurs de șapte ani, după executarea primei pedepse la Doftana. Două ipoteze s-au luat în calcul atunci: aceea că printre legionari acționau destui comuniști infiltrați în Corpul Muncitoresc Legionar din 1936 și deci comuniștii, pe cât posibil trebuiau făcuți scăpați și cealaltă, cei de la Jilava se aflau în tranzit. „Greii ” comuniștilor (Gheorghiu Dej, Doncea, Apostol, etc.) fuseseră închiși la Doftana, Caransebeș și după 1941, la Târgu-Jiu. Ceaușescu a mai fost închis o vreme și la Văcărești.

Cert este că, mai târziu, Nicolae Ceaușescu a început să creadă că destinul îl protejează. Avea să scape cu viață, în anii ’50 dintr-un accident aviatic la Vnukovo, când făcea parte din delegația care urma să celebreze a 40-a aniversare a Marii Revoluții din octombrie.

Legionarii și comuniștii au tratat diferit din punct de vedere istoric situația. Curentul antonescian avea și el versiunea sa privind evenimentele, mai ales după 23 ianuarie 1941.

Asasinatele de la Jilava stârnesc așadar, la 81 de ani de la comiterea lor numeroase controverse, fiindcă încă nu există un consens asupra autorilor morali, autorilor efectivi, asupra beneficiilor, respectiv deserviciilor pe care le-au avut actorii importanți ai acelor zile.

ADVERTISEMENT