Descoperire șocantă în casa unui cunoscut medic din Iași, unde asistenta șefă a unei clinici a fost găsită moartă. Circumstanțele în care femeia a decedat sunt neclare, fiind întocmite cercetări de oamenii legii.
Trupul neînsuflețit al femeii a fost descoperit în noaptea de sâmbătă spre duminică, în locuința din comuna Bârnova. Carmen Grierosu avea o relația cu doctorul în casa căruia a fost găsită fără suflare.
Potrivit presei locale, femeia era asistenta șefă a Clinicii de Ortopedie a Spitalului de Recuperare din Iași. Avea o relație, de foarte mulți ani, cu prof. dr. Paul Botez, iar cei doi aveau împreună o fetiță.
Cadavrul a fost găsit chiar de partenerul ei de viață. De altfel, se pare că acesta a sunat la 112, anunțând decesul femeii. Echipajul medical sosit la fața locului a constatat decesul.
Circumstanțele în care s-a produs moartea asistentei de la Clinica de Ortopedie sunt neclare. Bzi.ro notează că aceasta nu era cunoscută cu probleme de sănătate. La fața locului au fost solicitați și polițiștii.
Oamenii legii desfășoară cercetări pentru a stabili în ce împrejurări a avut loc tragedia. Corpul neînsuflețit a fost transportat la Institutul de Medicină Legală, urmând să se afle din ce cauză a murit Carmen Grierosu.
Din primele cercetări, rezultă că nu ar fi fost vorba de un act suicidal. De asemenea, pe trupul asistentei nu au fost descoperite urme de violență, conform Ziarul de Iași. „La data de 10 noiembrie a.c., polițiștii Secției nr. 1 Poliție Rurală Iași au fost sesizați despre decesul unei femei, de 54 de ani.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă și s-a dispus efectuarea necropsiei pentru stabilirea cauzei decesului. Cercetările sunt continuate pentru stabilirea întregii situații de fapt”, au informat reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Iași.
Carmen Grierosu era asistenta șefă a Clinicii de Ortopedie și Traumatologie încă din 2010. Contactat de jurnaliștii bzi.ro, medicul Paul Botez nu a dorit să facă declarații privind această tragedie.