Jucătorul care a fost schimbat după doar 45 de minute, a prins echipa de start la întâlnirea FC Botoșani – FCSB datorită numeroaselor absențe din tabăra campioanei, dar nu a reușit să-l convingă pe Gigi Becali.
Adus cu surle și trâmbițe de la FC U Craiova, mijlocașul belgian William Baeten nu a reușit să se impună la FCSB, iar prestația din prima repriză a jocului de la Botoșani ar putea să-i fie fatală.
Nemulțumit total de evoluția fotbalistului în vârstă de 27 de ani pe postul de mijlocaș la închidere, Gigi Becali a comandat înlocuirea sa cu Marius Ștefănescu la pauza restanței din etapa a 4-a a SuperLigii.
În urma acestei schimbări au existat și câteva permutări în echipa ”roș-albaștrilor”. Căpitanul Darius Olaru a coborât la închidere în locul lui Baeten, iar Ștefănescu a trecut mijlocaș central ofensiv, în spatele vârfului Daniel Bîrligea.
Deși FCSB nu a făcut o primă repriză părea grozavă, Gigi Becali nu a făcut decât o schimbare la pauza meciului cu FC Botoșani. El a fost forțat să se abțină din cauza numeroaselor absențe din lot și subțirimii băncii de rezerve.
Campioana României nu îi are la jocul de la Botoșani pe accidentații Alexandru Pantea, Mihai Lixandru, Alexandru Băluță, Tavi Popescuși Baba Alhassan, pe suspendații Adrian Șut și Valentin Crețu și pe Siyabonga Ngezana, care nu a revenit la timp după ce a fost prezent la național Africii de Sud.
În aceste condiții antrenorul Elias Charalambous i-a avut ca soluții pe banca de rezerve pe Andrei Vlad, Ionuț Panțîru, Marius Ștefănescu, Daniel Popa și Luis Phelipe, dar și pe tinerii Mihai Toma, Denis Colibăşanu sau Robert Necşulescu.
Cei trei puști, care au contribuit din plin la victoria FCSB-ului în în Supercupa Elitelor U17, au fost lăudați de Mihai Stoica, președintele Consiliului de Administrație al campioanei României.
”Mihai Toma, Denis Colibăşanu şi Robert Necşulescu, unii poate le pot învăța numele. Toți trei sunt născuți în 2007 și sunt variante pentru Musi, pe aceeași poziție”, a declarat oficialul ”roș-albaștrilor”.