ASTA e echipa care ne DUCEA la Rio! Piţurcă însă, DOARME

România a jucat jenant în Grecia şi a pierdut fără drept de apel, 1-3, dar, mult mai grav, am pierdut, în bună măsură, şi şansele de a ne califica la Cupa Mondială din 2014. Iar...
16.11.2013 | 17:55
ASTA e echipa care ne DUCEA la Rio Piturca insa DOARME
ADVERTISEMENT

România a jucat jenant în Grecia şi a pierdut fără drept de apel, 1-3, dar, mult mai grav, am pierdut, în bună măsură, şi şansele de a ne califica la Cupa Mondială din 2014. Iar principalul vinovat pentru tot este, fără discuţie, Victor Piţurcă. Opţiunile selecţionerului privind selecţia au fost mereu nepotrivite. Mutu, Săpunaru şi Sănmărtean sînt cele mai importante nume pe care selecţionerul le-a ignorat în ultimul timp, fără a avea un motiv întemeiat, ţinînd cont de experienţa de care era nevoie într-un astfel de meci de baraj. De altfel, grecii nu au excelat, însă au plusat clar la capitolul experienţă, punctînd în momente cheie, lucru recunoscut inclusiv de Piţurcă la conferinţa de presă!

Mutu, excludere inexplicabilă

Astfel, Piţurcă a ignorat, constant, jucători de valoare din cauza unor orgolii personale. La acest capitol se încadrează, în primul rînd, golgheterul all-time al primei reprezentative, alături de Gheorghe Hagi, Adrian Mutu. Atacantul de 34 de ani a fost sărit din schemă la ultimele acţiuni ale României chiar dacă, spre exemplu, în meciul de la Budapesta, a fost decisiv prin marcarea unui gol extrem de important, partidă încheiată 2-2. Argumentul selecţionerului, cum că atacantul nu este în formă, nu poate sta în picioare, din moment ce Ciprian Marica este titular incontestabil în primul unseprezece, chiar dacă mai multe luni a fost liber de contract şi are puţine meciuri jucate în ultimul timp. Iar experienţa lui Mutu ne putea ajuta, cu siguranţă, într+un astfel de meci, fapt subliniat şi de oamenii de fotbal de la noi!

ADVERTISEMENT

Săpunaru s-a retras din cauza atitudinii lui Piţurcă

Chiar dacă a avut şi el ceva probleme medicale în ultimul timp, Cristian Săpunaru a fost sărit din schemă de Piţurcă de doi. Chiar dacă nu mai există fundaş dreapta de nivelul lui “Săpun” în fotbalul românesc în acest moment, selecţionerul a motivat excluderea sa, în primă fază, din cauza unui presupus refuz al fundaşului să participe la un meci amical al primei reprezentative. Ulterior, Săpunaru a anunţat că nu va mai onora nicio convocare atît timp cît selecţionerul va rămîne acelaşi. Şi în acest fel, din cauza orgoliilor nemăsurate ale selecţionerului, am pierdut un om de bandă extrem de important pentru o naţională care se vrea la Mondiale!

Indispensabilul Sănmărtean

Ignorat este şi Lucian Sănmărtean. Probabil cel mai tehnic fotbalist român după Hagi, mijlocaşul Vasluiului nu este pe placul lui Piţurcă, fără însă a exista şi un argument în calea acestei decizii. Utilitatea sa în primul unsprezece ar fi fundamentală, avînd în vedere că în naţionala României aliniată la Pireu nu a existat niciun fotbalist care să aibă capcacitatea de a-şi scoate uşor adversarii din joc.

ADVERTISEMENT

Coincidenţă sau nu, toţi cei trei amintiţi mai sus au fost titulari în probabil cel mai bun meci pe care România l-a făcut în ultimii cinci ani, 3-0 cu Bosnia, pe stadionul Giuleşti, în vara lui 2011. Bosnia, care este CALIFICATĂ direct la Mondiale, chiar din grupa Greciei!

Maxim, batjocorit la fiecare acţiune a naţionalei

Pe lîngă Mutu, Săpunaru şi Sănmărtean, Piţurcă le-a aplicat un tratament “preferenţial” altor doi tricolori, cu toate că ăştia sînt convocaţi, de regulă, la acţiunile primei reprezentative. Vorbim mai ales despre Alexandru Maxim care este unul dintre cei mai buni pasatori în Bundesliga. Campionat care este, probabil, cel mai puternic din Europa în acest moment, judecînd după faptul că Bayern a jucat cu Borussia Dortmund ultima finală a Ligii Campionilor, şi în care evoluează jucători de creaţie precum Ribery, Robben, Reus, Mkhitaryan, Draxler sau Gotze.

ADVERTISEMENT

Chiar şi în acest context, mijlocaşul nu are loc în primul unsprezece al naţionalei. Mai mult, Piţurcă l-a introdus la Pireu în minutul 86, în bătaie de joc. La final, selecţionerul a şocat susţinînd că lui Maxim i-ar fi fost greu să joace cu Grecia!

Hai, nu zău, nea Piţi!? Atitudinea antrenorului vizavi de jucător şi-a consumat la finalul meciului retur cu Turcia, pierdut cu 2-0, cînd acesta din urmă a fost acuzat că a jucat prea mult cu călcîiul, deşi intrase tot pe final.

ADVERTISEMENT

Latovlevici, ignorat din cauza manifestărilor de la goluri!

Faptul că selecţionerului nu-i plac jucătorii cu personalitate se reflectă şi în cazul lui Iasmin Latovlevici. Chiar dacă din punct de vedere valoric acesta nu este neapărat peste Răzvan Raţ, faptul că este mai tînăr cu cinci ani şi că îşi aduce o contribuţie ofensivă mai consistentă, ar trebui să fie două avantaje importante în titularizarea stelistului. Totuşi, de regulă, Lato prinde, în cel mai bun caz doar banca de rezerve, în multe situaţii nefiind nici măcar convocat. În urmă cu cîteva luni, Piţurcă a oferit chiar un motiv hilar pentru care fundaşul stînga din Ghencea nu este luat la prima reprezentativă: modul în care se bucură în momentul marcării unui gol nu este pe placul său!

Nimeni nu poate garata că România ar fi ajuns la Mondial cu ei opt mai sus amintiţi în primul unsprezece, dar în mod cert şansele noastre ar fi crescut considerabil dacă selecţia ar fi fost făcută doar în interesul fotbalului românesc şi în niciun alt scop.

Şi, cu siguranţă, nu ne-am fi făcut de rîs vineri seara la Atena, unde Grecia ne-a bătut cu ceea ce noi avem, dar ne-am bătut joc: EXPERIENŢA!

ASTA trebuia să fie echipa care, şi dacă pierdea, nu ne făcea inimă rea! Păstrînd inclusiv modulul tactic atît de drag lui Piţurcă, 4-1-4-1:

Tătăruşanu – Săpunaru, Gardoş, Chiricheş, Latovlevici -Bourceanu – Chipciu, Sănmărtean, Mutu, Maxim – Marica

ADVERTISEMENT