Fotbal intern

Gigi Becali l-a cerut pe Adi Popa titular, Bogdan Vintilă s-a conformat! Fanatik v-a anunțat încă de ieri echipa FCSB-ului. Exclusiv

25.06.2020 | 18:25
Gigi Becali la cerut pe Adi Popa titular Bogdan Vintila sa conformat Fanatik va anuntat inca de ieri echipa FCSBului Exclusiv
ADVERTISEMENT

FCSB merge pe terenul lui Dinamo pentru prima manșă a semifinalei de Cupa României. Partida va avea loc joi, 25 iunie, de la ora 20:00 și se va disputa în „Ștefan cel Mare”.

Bogdan Vintilă are foarte multe probleme de lot în ultima vreme, mai mult de jumătate dintre titularii obișnuiți fiind indisponibili. Printre aceștia, tripleta din atac, Man – Florin Tănase – Florinel Coman.

ADVERTISEMENT

FANATIK a aflat cum va arăta primul „11” al roș-albaștrilor în acest prim duel cu Dinamo, interesant fiind faptul că patronul Gigi Becai insistă pentru titularizarea lui Adi Popa, jucător care acum o săptămână era „pieton”!


UPDATE 25 iunie, ora 18:25 / Echipa FCSB-ului pentru turul semifinalei Cupei României cu Dinamo este fix cea pe care FANATIK v-a anunțat-o în exclusivitate încă de ieri. Dorința patronului Gigi Becali a fost îndeplinită, iar Adi Popa face parte din primul „11” pe care Bogdan Vintilă îl trimite pe teren în această seară.

ADVERTISEMENT
  • FCSB: Vlad – Crețu, Miron, Cristea, Pantea – Vână, Ov. Popescu, Olaru – Moruțan, Adi Petre, Ad. Popa. Antrenor: Bogdan Vintilă.

Bogdan Vintilă joacă în Dinamo – FCSB cu tot ce are mai bun la dispoziție. Patronul îl vrea pe Adi Popa în banda stângă!

FCSB mai are un singur obiectiv în acest final de sezon. Este vorba despre câștigarea Cupei României, care asigură sută la sută obținerea biletului pentru ediția viitoare a cupelor europene.

ADVERTISEMENT

La 9 puncte distanță de liderul CFR Cluj în campionat, Bogdan Vintilă trebuie să scoată maximum din Cupă. Asta deși, declarativ, spune că el și băieții lui trag la titlu atâta timp cât mai sunt șanse matematice!

Semifinala cu rivalul de la Dinamo îi prinde pe roș-albaștri într-un moment foarte delicat. Și cu moralul jos, și cu infirmeria plină. Și asta mai ales pentru că accidentați sunt mulți dintre titularii obișnuiți.

ADVERTISEMENT

FANATIK a aflat ce a lucrat Vintilă la antrenamentele din zilele premergătoare derby-ului din „Groapă”. Marile noutăți le-am dezvăluit în exclusivitate, fiind vorba despre revenirea lui Iulian Cristea și de posibila trimitere în primul „11” a lui Adi Popa în banda stângă, în locul căpitanului suspendat Florin Tănase.

Imaginea haosului de la FCSB: Adi Popa, care are 3 antrenamente după 3 luni de pauză, băgat forțat în echipă!

Vintilă nu este foarte convins să joace cu Adi Popa, dar cel care insistă este patronul Gigi Becali. Este, dacă vreți, imaginea haosului general din acest moment de la FCSB. Acum o săptămână, „Popică” număra zilele de contract cu FCSB, acum ar trebui să intre în marele derby!

Beștelit, ba chiar jignit, de Becali în urmă cu puțin timp („l-am făcut om pe piticanie!”, „i-am băgat sute de mii de euro în cont”)Popa a fost rechemat înainte de meciul cu Gaz Metan din cauza vestiarului „depopulat”. A făcut 2-3 antrenamente după trei luni de pauză și acum e trimis titular cu Dinamo!

Și unde? În banda stângă, unde nu prea a jucat în carieră, pe postul căpitanului Florin Tănase, care a luat două cartonașe galbene contra Mediașului și „va sări” turul semifinalei cu Dinamo.

Fără Dennis Man și Florinel Coman, dar cu Adrian Petre și Moruțan!

Dacă tot am pornit echipa celor de la FCSB din avansposturi, să amintim linia de trei cu care Vintilă va ataca și va încerca să dea gol sau goluri lui Dinamo.

Tripleta obișnuită lipsește. Cum aminteam Tănase e suspendat, Florinel Coman s-a accidentat săptămâna trecută, iar Dennis Man nu va fi forțat, după ce a acuzat dureri la meciul cu Gaz Metan. Cei trei din față contra lui Dinamo, dacă nu mai apar alte „idei de sus”, vor fi Moruțan, Adi Petre și Adi Popa.

Cum va arăta primul 11 al celor de la FCSB în prima manșă contra lui Dinamo:

Vlad – Crețu, Miron, Cristea, Pantea – Vână, Ov. Popescu, Olaru – Moruțan, Adi Petre, Popa.

Mijlocul va fi identic cu cel folosit de Vintilă și duminică, împotriva Gazului, cu Vână, Ovidiu Popescu și Darius Olaru. Măcar aici putem vorbi despre omogenitate…

Puștiul Pantea nu se trezește din visul frumos: va fi titular și cu Dinamo!

Vestea cea mai bună pentru FCSB a venit din apărare, acolo unde s-a izbutit recuperarea, mai devreme cu o săptămână, a lui Iulian Cristea. Deși Vintilă spunea că va avea doi-trei jucători recuperați, este vorba doar de unul!

Iar FCSB va avea în sfârșit doi stoperi de meserie, Miron și Iulian Cristea, ceea ce nu s-a întâmplat de la reluarea meciurilor. La Cluj au jucat Planic și Nedelcu, iar cu Gaz Metan Mediaș au fost Miron și Perianu.

Fundaș dreapta este Vali Crețu, iar pe stânga rămâne puștiul Alexandru Pantea, 16 ani și 8 luni, primul jucător născut 2003 care debutează în Liga 1. Pantea a jucat bine cu Gazul și declara după meci că visează să o facă și cu Dinamo. O va face! Zile incredibile pentru cel care la ultimul meci cu FCSB înainte de pandemie, 4-1 cu Craiova, era copil de mingi!

  • 6 accidentați are FCSB în acest moment: doi grav (Nedelcu și Filip), care lipsesc până în 2021, plus Florinel Coman, Răzvan Oaidă, Aristidis Soiledis și Ionuț Panțîru
  • 1 gol are Adi Petre pentru FCSB, marcat chiar la ultimul meci, cu Gaz Metan. Jucătorul pe care Becali nu a achitat încă banii la Esbjerg a transformat un penalty în minutul 93

  • (P) Cota BETANO pentru Dinamo – FCSB: 1,33 este cota pentru “X2”. Vezi aici toate cotele!

ADVERTISEMENT