Astafei, pregătit de o nouă provocare! A lăsat Liga 1 pentru Norvegia

victoras astafei, sepsi sfantu gheorghe, fk jerv, norvegia

Victoraş Astafei şi-a reziliat contractul cu Sepsi Sfântu Gheorghe în această iarnă. Fotbalistul de 30 de ani este pregătit pentru o nouă experienţă în străinătate.

Victoraş Astafei a fost unul dintre jucătorii de bază ai celor de la Sepsi Sfântu Gheorghe. Fotbalistul de 30 de ani a evolaut în 20 de meciuri şi a marcat trei goluri în prima jumătate de campionat pentru formaţia nou-promovată.

Chiar dacă era titular incontestabil, fotbalistul de 30 de ani şi-a reziliat contractul cu Sepsi şi este decis să-şi continue cariera în străinătate. Astafei a mers să dea probe la FK Jerv, formaţie din liga a doua norvegiană. VEZI IMAGINILE SUS ÎN GALERIA FOTO.

Astafei, jumătat de an în Malaezia

În această iarnă, Victoraş Astafei a fost aproape de Ruch Chorzow, formaţie care ocupă ultimul loc în liga a doua din Polonia, însă mijlocaşul ofenisv nu a ajuns la un acord. Pentru fotbalistul de 30 de ani, o mutare în Norvegia nu ar surprinde, după ce acesta a evoluat pentru jumătate de ani la Selengor, echipă din prima ligă a Malaeziei.

FK Jerv s-a luptat pentru a evita retrogradarea în liga a treia din Norvegia, echipa terminând pe primul deasupra liniei, în sezonul trecut. Înfiinţată în 1921, formaţia nu a jucat niciodată în prima ligă.