Seceta produce pagube extreme în agricultură, iar într-un județ din estul României situația este îngrijorătoare. Localnicii spun că fântânile au secat, iar cele mai afectate sunt animalele, arată Observator News.
În localitățile din nordul județului Galați, vremea care a adus temperaturi caniculare provoacă probleme fără precedent. Dacă în trecut terenurile erau verzi și izvoarele erau pline de apă, situația este dezastruoasă în prezent.
Oamenii spun că zona se transformă într-un deșert, iar în fântâni nu se mai găsește apă. Precipitațiile întârzie să apară, localnicii spunând că ultima ploaie puternică a fost acum două luni.
Ca animalele să nu moară de sete, apa se aduce cu cisterne din localități la adăpătorile din câmp, altfel ar fi complet goale. Localnicii sunt disperați și tot ce mai pot face este să se roage la Dumnezeu.
„Câmpul nu mai verde nu e. De plouat, nu a plouat. Aşteptăm cu toţii tot mila lui Dumnezeu. E cea mai groaznică secetă din ultimii şapte-opt ani. E luna lui cuptor, dar aşa cuptor nu a fost niciodată”, a declarat Mihai Bejan, primarul orașului Berești, arată sursa citată.
Situația este alarmantă și în comuna Cerțești, din județul Galați. Agricultorii spun că terenurile sunt arse din cauza secetei, iar mulți dintre ei au hotărât să doneze culturile crescătorilor de animale.
Totodată, meteorologii nu au vești bune privind evoluția vremii. Chiar dacă în ultimele zile aerul a fost respirabil, reprezentanții Administrației Naționale de Meteorologie au anunțat că situația se va schimba.
Canicula va reveni, în următoarele zile, urmând ca valorile termice să ajungă de la 28 de grade la 38 de grade în mai multe zone ale țării. De altfel, șansele de ploi vor fi reduse, iar seceta se va intensifica.
„Miercuri vorbim din nou de temperaturi în creştere, de 34 de grade, după care de joi deja vom atinge pragul de caniculă, 35 de grade, astfel încât sfârşitul săptămânii să aducă din nou valori de 37, posibil chiar 38 de grade”, informa Elena Mateescu, directorul ANM, la Digi 24