Universitatea Craiova a jucat duminică pe teren propriu cu FC Voluntari în etapa a șasea din SuperLiga. La acest meci s-a consemnat, printre altele, și revenirea pe teren a lui Mihnea Rădulescu (20 de ani) pe „Ion Oblemenco”, după nu mai puțin de 10 luni, perioadă provocată de indisponibilitatea generată de o accidentare gravă.
Mihnea Rădulescu a reacționat la finalul meciului Universitatea Craiova – FC Voluntari 3-1, primul al său după 10 luni de absență. „Sunt fericit că am revenit pe teren. Când m-am accidentat, mi-am propus și am promis tuturor că voi deveni cea mai bună variantă a mea. Acesta este începutul meu și promit că o să am cel mai bun sezon. Ce nu mă omoară mă face mai puternic.
(n.r. ce ai simțit când a început stadionul să-ți strige numele?) Tot ce înseamnă suflarea oltenilor, a Craiovei, tot ce înseamnă alb-albastru, pentru mine este enorm. Mi-au dat multă ambiție, multă încredere. Pe această cale vreau să le mulțumesc tuturor suporterilor pentru susținerea pe care am primit-o de la momentul acidentării până la revenirea pe teren. O să joc cu sufletul pentru echipă și pentru această emblemă”, a declarat fotbalistul campioanei României.
Din nefericire pentru gruparea din Bănie, Adrian Rus s-a accidentat în meciul cu FC Voluntari, iar diagnosticul ar putea fi unul foarte dur. „Sper din tot sufletul să nu fie așa. Chiar când a ieșit m-am uitat la cer și m-am rugat să fie doar o mică leziune, să nu fie accidentarea pe care am avut-o și eu. Adi este un caracter foarte puternic și trece prin orice obstacol. Suntem lângă el orice ar fi, suntem o familie”, a spus Mihnea Rădulescu.
A fost vorba despre o ruptură a ligamentului încrucișat anterior la genunchiul stâng. Momentul teribil s-a petrecut atunci cu ocazia unui meci cu FCSB. Ulterior, tânărul jucător a fost supus unei intervenții chirurgicale la Roma, la celebra clinică „Villa Stuart”. În ianuarie, Rădulescu a început procesul de recuperare.
În finalul stagiunii precedente, când echipa din Bănie era deja campioană, Rădulescu a intrat pentru câteva minute pe final în partida din ultima etapă, din deplasare cu Rapid. Așadar, până acum nu apucase să joace pe „Ion Oblemenco” după acea accidentare. Cu începere de la startul acestui sezon, el a intrat treptat în circuitul de pregătire de la Universitatea Craiova, dar până acum nu fusese folosit de antrenorul Filipe Coelho în vreo partidă oficială în ediția în curs de SuperLiga. Acum însă așteptarea lui a luat sfârșit. Mihnea Rădulescu a revenit pe gazon pentru Universitatea Craiova, în fața propriilor fani, cu ocazia meciului cu FC Voluntari.
În minutul 75, la scorul de 2-0 pentru olteni, el a fost introdus pe teren de Coelho în locul lui Luca Băsceanu. La scurt timp, mai exact în minutul 79, Monday Etim a reușit să înscrie pentru 3-0. Pe de altă parte însă, în această partidă s-a produs și un moment extrem de nefericit pentru olteni.
În prima repriză, Adrian Rus a suferit o accidentare care pare destul de gravă și a fost nevoie să fie înlocuit cu Oleksandr Romanchuk. Din informațiile obținute de FANATIK, fundașul central este suspect de asemenea de ruptură de ligamente, tot la genunchiul stâng. În cazul în care acest diagnostic se confirmă după RMN, sunt șanse mari ca Rus să nu mai poată juca în acest an.