Rămas liber de contract după despărțirea de Rangers, Ianis Hagi nu și-a găsit deocamdată echipă. Aflat încă în vacanță, internaționalul român a ales să meargă la un meci din campionatul României și a stat alături de Gică Popescu, președintele Farului.
Așa cum era și normal, Ianis Hagi a mers să vadă partida fostei sale formații Farul Constanța, al cărei acționar este și tatăl său, care întâlnește pe teren propriu Oțelul Galați, în etapa a 2-a din SuperLiga.
Internaționalul român în vârstă de 26 de ani a urmărit întâlnirea dintr-o lojă a stadionului de la Ovidiu. Alături de el a stat președintele Farului, Gică Popescu, cei doi fiind surprinși de camerele de luat vederi discutând în timpul jocului.
:format(webp):quality(100)/wp-content/uploads/2025/07/ianis-hagi-meci-presedinte.jpg)
Ianis Hagi s-a bucurat de startul excelent de meci pe care l-au avut ”marinarii”, care au punctat de două ori în primele minute prin tânărul Răzvan Tănasă, revenit la Farul în această vară după împrumutul chiar la Oțelul.
În ceea ce îl privește pe Ianis Hagi au apărut mai multe variante de transfer în această vară, însă niciuna nu s-a concretizat până în acest moment. Oficialii FRF sunt îngrijorați din cauza faptului că mijlocașul nu și-a găsit încă echipă.
”El trebuie să știe ce vrea să facă. El stă și alege acum. Știu că are ceva oferte, dar nu știu de ce nu intră în pâine. Statul prea mult ca fotbalist nu e în regulă. Îmi permit să îi spun asta lui Ianis că mi-e drag. Dar el trebuie să se ducă să joace. Este o chestie complexă.
Că aici este vorba și despre fotbal, și de viitorul lui la o echipă cât mai bună. Pentru că ăsta este un deziderat pe care îl vrea. Să joace la o echipă cât mai bună, la care să poată să evolueze. După aceea e și contextul economic. Eu mi-aș dori ca de mâine să înceapă să joace. E păcat să îți irosești talentul”, a declarat Mihai Stoichiță, directorul tehnic al FRF, la FANATIK SUPERLIGA.