Fotbal international

VIDEO Astra – Austria 2-3. Înfrîngere amară pentru campioni

Astra pierde la limită primul meci din grupele Europa League. Deşi au dominat jocul, greşelile din defensivă ale giurgiuvenilor au fost decisive în obţinerea victoriei de către Austria Viena....
15.09.2016 | 21:47
VIDEO Astra  Austria 23 Infringere amara pentru campioni

Astra pierde la limită primul meci din grupele Europa League. Deşi au dominat jocul, greşelile din defensivă ale giurgiuvenilor au fost decisive în obţinerea victoriei de către Austria Viena.

Min 90+2: Final de meci

Min 84: Alibec primeşte cartonaşul galben pentru proteste după ce a cerut penalty

Min 83: Teixeira trage bine de la distanţă, dar mingea trece puţin pe deasupra transversalei

Min 77: Rotpuller primeşte cartonaş roşu pentru un fault dur asupra lui Junior Morais

Min 75: Boudjemaa este înlocuit de Florea

Min 73: GOOOOLLLLLLLLL! Săpunaru reduce diferenţa după ce acesta a înscris cu o lovitură de cap dintr-o centrare superbă, cu exteriorul, a lui Budescu

Min 58: Grunwald execută perfect lovitura liberă, iar scorul devine 1-3 pentru Austria Viena. 

Min 57: Geraldo primeşte cartonaşul galben după un fault asupra lui Pires

Min 51: Replica giurgiuvenilor a venit de la Budescu. “Decarul” campioanei a trimis cu capul pe lîngă poartă, după centrarea excelentă a lui Nicoară

Min 48: Friesenbichler a reluat cu capul o centrare venită de pe partea stîngă, dar Silviu Lung are un reflex excelent şi respinge mingea în corner de la vinclul porţii

Min 46: Şumudică a făcut primele schimbări: Seto a intrat în locul lui Daniel Niculae, iar Nicoară în locul lui Lovin

Min 46: A început meciul

Min 45: Pauză pe Naţional Arena

Min 44: Friesenbichler este faultat, iar Junior Morais primeşte cartonaşul galben

Min 43: Teixeira are oportunitatea de a readuce egalitatea pe tabelă, dar este blocat în ultima clipă

Min 33: Friesenbichler marchează cu un şut superb peste Silviu Lung după o pasă de 30 de metri a lui Grunwald

Min 28: Alibec şi Budescu fac echipă la o nouă fază a Astrei, dar şutul decarului trece pe lîngă poartă

Min 23: Friesenbichler primeşte cartonaşul galben

MIN 18: GOOOOOLLLL ASTRA! Alibec înscrie după o centrare superbă a lui Budescu

VEZI VIDEO CU GOLURILE

Min 15: Holzhauser a deschis scorul din penalty după ce Silviu Lung a fost nevoit să îl faulteze pe Friesenbichler

Min 5: Friesenbichler nu a reuşit să ajungă la mingea trimisă de Serbest

Min 2: Alibec încearcă să pună în pericol poarta austriecilor, dar şutul său e blocat

Min 1: A început partida

ASTRA – AUSTRIA VIENA LIVE VIDEO EUROPA LEAGUE. Marius Şumudică a stabilit primul “11” pe care o să îl trimită pe teren în partida cu Austria Viena. Situaţia lui Denis Alibec s-a lămurit înaintea partidei, Şumudică decizînd să îl titularizeze pe Denis Alibec, în ciuda micilor probleme de sănătate la picior pe care acesta le-a acuzat.

ASTRA: 

Lung jr. – Săpunaru, Fabricio, Geraldo, J. Morais – Lovin – Boudjemaa, Budescu, Alibec, Teixeira- D. Niculae

Rezerve: Gavrilaş, Lazici, Takayuki, C. Florea, Oros, Nicoară, Boubacar
Antrenor: Marius Şumudică

Austria Viena:

Hadzikici – De Paula, Rotpuller, Filipovici, Salamon – Holzhauser, Grunwald, Serbest – Tajouri, Friesenbichler, Pires

Rezerve: Pentz, Vukojevici, Kayode, Venuto, Larsen, Stronati, Martschinko
Antrenor: Thorsten Fink

––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––-

ASTRA – AUSTRIA VIENA LIVE VIDEO EUROPA LEAGUE. UPDATE, ORA 10:50 / Înainte de debutul în grupele Ligii Europa, astrali au oficializat transferul lui Romario Kortzorg, jucător care a evoluat sezonul trecut la Dinamo. Mijlocaşul s-a şi antrenat deja alături de noii colegi. Kortzorg a semnat un angajament valabil pe un an.

Antrenamentul condus de Şumi a fost unul vesel, jucătorii şi staff-ul medicxal afişîndu-se cu zîmbetul pe buze.

CLICK SUS PE GALERIA FOTO PENTRU A VIZUALIZA IMAGINILE

ASTRA – AUSTRIA VIENA LIVE VIDEO EUROPA LEAGUE. UPDATE 22:34. Elevii lui Marius Şumudică au efectuat, miercuri seara, antrenamentul oficial de dinaintea partidei cu formaţia din Viena. Jucătorii au fost extrem de concentraţi, semn că îşi doresc să obţină victoria joi seara.

ASTRA – AUSTRIA VIENA LIVE VIDEO EUROPA LEAGUE. Suporterii Austriei Viena s-au strîns în Centrul Vechi al Capitalei şi s-au dezlănţuit. Austriecii au făcut spectacol şi au cîntat toată ziua, dar s-au şi stropit cu alcool pentru a se răcori.

ASTRA GIURGIU-AUSTRIA VIENA LIVE VIDEO EUROPA LEAGUE. UPDATE 19:38. Marius Şumudică a vorbit într-o conferinţă de presă despre partida cu Austria Viena.

E un meci de grupă. Trebuie să fim foarte atenţi. Se pot întîmpla multe pînă în decembrie. Am încredere în băieţii mei. E foarte important că revin lîngă ei după două luni de inactivitate. Am fost la un pas să plec în Turcia, dar datorită situaţiei politice de la vremea respectivă nu am mai acceptat să plec. Avem multe de făcut şi îmi era dor să mă apuc de treabă.

Trebuie să facem rost de bani din Europa League. Amenda pe care am plătit-o a fost de 12.000 de euro. Am suferit două luni. Am o singură clauză eliberatoare, dacă sînt demis sau dacă vreau să plec trebuie să dau nişte bani. Îmi doresc foarte mult să fim în play-off. Mai vreau şi linişte financiară la echipă, iar dacă lucrul acesta se va întîmpla, atunci vă garantez eu că o să fim o surpriză mare pentru unii. Iar dacă facem 9 puncte în următoarele trei etape, reintrăm în lupta la titlu.

Am studiat-o pe Austria Viena şi sper că o să cîştigăm împotriva acestei echipe.

Pe Alibec l-am menajat ieri, dar sper că o să reziste la antrenamentul din această seară, dacă nu, atunci o să fie rezervă. Care-i problema? În Europa League nu prea avem voie să facem paşi greşiţi aşa ca în Liga I. Aici la noi ţi se înjumătăţesc punctele, a spus Şumudică.

––––––––––––––––––––––––––––

ASTRA GIURGIU-AUSTRIA VIENA LIVE VIDEO EUROPA LEAGUE. UPDATE, ora 12:00 / Lotul Austriei Viena a ajuns la Bucureşti pentru meciul cu Astra, care va avea loc joi, de la ora 20:00 în Liga Europa.

Antrenorul austriecilor, Thorsten Fink a declarat că Alibec e cel mai periculos: “Ştiu multe despre Astra. Am urmărit multe materiale video. Ştim că e o echipă experimentată. Au făcut meciuri bune în preliminariile Europa League. Ştim că formează o echipă bună, dar în campionat în acest moment nu stau foarte bine. Formează o echipă şi trebuie să fim atenţi. 

Cred că Alibec e un atacant bun. E un stângaci bun. A marcat 15 sau 16 goluri sezonul trecut. Dar are şi probleme de disciplină pentru că a primit 3 cartonaşe roşii şi 10 galbene. Aşa am auzit”, a declarat antrenorul austriecilor.

ASTRA GIURGIU-AUSTRIA VIENA LIVE VIDEO EUROPA LEAGUE. UPDATE, ora 12:00 / Marius Şumudică a vorbit despre situaţia medicală a lui Denis Alibec, dar şi despre şansele echipei sale în meciul cu Austria Viena, din grupele Ligii Campionilor:

“Alibec era încărcat pe coapsă, s-a simţit. A avut o perioadă de inactivitate, eu am tras de el şi l-am făcut să înţeleagă că faptul să joace îl antrenează cel mai bine, faţă de antrenamente sau alergări prin parc. S-a resimţit şi după jocul cu Steaua, el şi-a dorit foarte mult, a avut situaţii de a marca. Este un jucător util, de care avem nevoie. Sînt convins că mîine va fi apt. Noi avem nevoie de Alibec, cel de anul trecut, care a tras echipa după el.

Ieri am făcut un antrenament uşor, după jocul cu Steaua. Astăzi, va fi antrenamentul oficial, pe Arena Naţională. Sper ca mîine să facem un joc bun, să ne ajutăm pe noi, şi fotbalul românesc. Sîntem în luptă cu Austria pentru coeficient, şi este foarte important să facem puncte. Pentru mine este o realizare că sînt în grupe, este pentru prima dată. Trebuie să ne jucăm şansa, şi să ajungem în primăvara europeană. Întîlnim două echipe de valoare apropiată cu noi, şi Roma, care nu ştiu cît de interesată este de această competiţie. 

Eu le mulţumesc dacă vor să vină rapidiştii. Ar fi frumos, avem Ioniţă, Niculae, Teixeira, eu, Dani Coman, sîntem destui care au trecut pe acolo. Jucăm doar acest meci pe Arena Naţională, peste două săptămîni ne întoarcem la Giurgiu, îşi revine gazonul, s-a investit o sumă mare pentru a fi refăcut în timp record. Luni, jucăm la Cluj, acum nu putem să intrăm acolo. În două săptămîni va fi un gazon bun, printre cele mai bune din ţară. Gazonul nostru arăta groaznic, mi-a fost ruşine cînd a venit cel de la UEFA”, a spus Marius Şumudică.

********************************************************************************************

ASTRA GIURGIU-AUSTRIA VIENA LIVE VIDEO EUROPA LEAGUE. Astra Giurgiu şi Austria Viena se înfruntă în primul meci al Grupe E din Liga Europa, pe Arena Naţională, joi, ora 20:00.

ASTRA GIURGIU-AUSTRIA VIENA LIVE VIDEO EUROPA LEAGUE. Sînt şanse mari ca Marius Şumudică să nu se poată baza pe unul dintre cei mai importanţi jucători din lot.

ASTRA GIURGIU-AUSTRIA VIENA LIVE VIDEO EUROPA LEAGUE. Denis Alibec nu a putut termina şedinţa de pregătire de marţi şi a ieşit pe margine pentru a i aplica un masaj la picior. Atacantul s-a antrenat, apoi, separat de colegii săi.

ASTRA GIURGIU-AUSTRIA VIENA LIVE VIDEO EUROPA LEAGUE. Internaţionalul român acuză anumite probleme medicale la piciorul drept. Dacă nici miercuri nu se va pregăti normal, există posibilitatea ca Alibec să nu poată evolua contra Austriei Viena.