Fotbal intern

Astra i-a reziliat contractul lui Claudiu Belu. Fotbalistul poate să se antreneze cu FCSB

31.03.2019 | 18:16
Astra ia reziliat contractul lui Claudiu Belu Fotbalistul poate sa se antreneze cu FCSB

Astra Giurgiu a anunțat prin intermediul unui comunicat oficial că a luat decizia să îi rezilieze contractul fundașului dreapta Claudiu Belu-Iordache. Jucătorul care era deja acontat din vară de FCSB a fost unul dintre cei mai vehemenți critici la adresa conducerii pentru faptul că banii au întârziat mai multe luni. De asemenea, Astra Giurgiu a ținut să aducă precizeri cu privire la problemele pe care le-a avut în ultima perioadă.

Astra Giurgiu i-a reziliat contractul lui Claudiu Belu

Astra Giurgiu a explicat în comunicatul de presă felul în care vor fi plătite salariile: „Clubul Astra Giurgiu dorește să facă precizări necesare legate de situația drepturilor financiare, subiect pe care s-au făcut multe discuții în necunoștintă de cauză.  De comun acord conducerea, jucătorii și antrenorul, au stabilit înainte de începerea play-off-ului,  ca primele aferente sezonului regulat să fie plătite la zi, iar în termen de o lună restanțele salariale.

– Chiar înaintea primului joc din play-off, s-au plătit primele

– Vineri 29 martie înaintea partidei de la Cluj, clubul a plătit suma de 480.000 de euro îndeplinind condițiile financiare obținerii licenței UEFA

–  În total în ultimele 35 de zile clubul nostru a achitat peste un milion de euro aferent obligațiilor avute, pe care le va respecta, așa cum a făcut-o de fiecare dată.”

Astra Giurgiu a explicat și de ce au renunțat la Claudiu Belu: „În contradicție cu acestă înțelegere, jucătorul Claudiu Belu a avut un punct de vedere diferit de cel al colegilor și ținând cont de situația sa contractuală, astăzi cele două părți, clubul și jucătorul au decis rezilierea amiabilă a angajamentului care expira la finele actualului sezon.  Acesta are astfel posibilitatea să se pregătească alături de clubul cu care a anunțat deja că are un angajament valabil din  vară. Cât privește celelalte acuzații care se aduc în această perioadă, multe dintre ele nefondate, nereale și chiar rău intenționate, le considerăm pur și simplu … făra sens”. 

Claudiu Belu a fost cel mai critic jucător al Astrei
Claudiu Belu a fost cel mai critic jucător al Astrei

Claudiu Belu, cel mai criticat jucător al Astrei la adresa conducerii

Claudiu Belu a vorbit la finalul partidei cu CFR Cluj, scor 0-1, despre problemele financiare avute la echipe. Fundașul dreapta nu și-a ascuns nemulțumirile„Nu s-au terminat problemele, în 15 zile facem iar 3 luni. Când o să avem banii la zi atunci vor fi gata problemele. Da, vom face iar protest dacă ajungem la 3 luni. E greu să nu iei banii de pe luna decembrie, imaginează-ți cum e să iei o dată la 3 luni. E greu să te întreții, să ajuți familia, asta e situația.”

La semnarea cu FCSB, Claudiu Belu a primit o primă de instalare de 100.000 de euro și va avea un salariu lunar de 10.000 de euro pe lună. Claudu Belu va fi concurentul pe post al internaționalului român, Romario Benzar.