Fotbal intern

Astra – Universitatea Craiova, meciul fantomă care a provocat scandal cu televiziunile! Amânat de două ori, iar apoi anulat

18.01.2021 | 14:00
Astra  Universitatea Craiova meciul fantoma care a provocat scandal cu televiziunile Amanat de doua ori iar apoi anulat
ADVERTISEMENT

Astra Giurgiu – Universitatea Craiova este partida serii în Liga 1, cu oaspeții obligați să obțină victoria pentru a ține pasul cu rivalele la titlu. Oltenii au deja patru puncte sub FCSB și CFR Cluj, după ce campioana s-a impus în deplasare cu Sepsi. În sezonul precedent, Astra – Craiova a fost transformat într-un “meci fantomă”, din cauza pandemiei de coronavirus. Și a provocat un scandal uriaș cu deținătorul drepturilor TV.

Universitatea Craiova şi CFR Cluj s-au luptat pentru titlul din Liga 1 în 2020 până în ultima etapă. Când mai erau două runde de jucat, oltenii aveau clar prima şansă. Patru puncte cu Astra și CFR Cluj le-ar fi adus titlul. Iar un eventual succes în faţa Astrei, combinat cu un eşec pentru CFR Cluj pe terenul lui FCSB, ar fi făcut Craiova campioană după 29 de ani.

ADVERTISEMENT

Astra Giurgiu – Universitatea Craiova, în etapa a 9-a din play-off, a fost programat iniţial pe 25 iulie. Dar a fost amânat trei zile după ce în staff-ul Ştiinţei a apărut un caz de coronavirus. Pe 28 iulie, cei de la Astra au fost cei care nu au mai putut să joace. După ce Ljuban Crepulja a fost testat pozitiv. Astfel că s-a amânat din nou, pentru 31 iulie. Nu s-a mai jucat nici atunci, din cauza unor noi cazuri de Covid-19 înregistrate la formaţia din Giurgiu.

Astra Giurgiu – Univesitatea Craiova, meciul fantomă din iulie 2020. De două ori amânat, iar apoi anulat

Decizia ca partida să se anuleze a venit cu doar câteva ore înainte de start, spre furia celor de la Craiova. Care făcuseră deplasarea spre Giurgiu cu un charter care aterizase deja la Bucureşti. Sorin Cârţu a cerut victoria la masa verde, dar LPF s-a temut să ia o asemenea decizie. Mai ales că primii care au provocat amânarea au fost chiar oltenii.

ADVERTISEMENT

“Meciul cu Astra nu mai are când să se joace. Să ne expunem jucătorii noştri pentru cei de acolo?! Pot să fie toţi infectaţi. Îi infectăm şi pe ai noştri? Şi, în fond, ce mare lucru e să piardă Astra cu 3-0?! Ce dracu de miză fantastică mai e pentru ei?! Singura chestie era că ei ne încurcau pe noi în lupta noastră cu CFR-ul”, declara Sorin Cârțu după ce jocul nu s-a putut disputa nici pe 31 iulie.

FRF şi LPF erau presate de UEFA, care cereau lista cu participantele în cupele europene până cel târziu 3 august, ora 23:59. Dar au fost ajutate de partida fără nerv dintre FCSB și CFR Cluj, disputată chiar în seara de 31 iulie. Campioana s-a impus fără probleme pe Arena Națională, scor 2-0. Devenea clar că titlul se decide în ultima etapă, indiferent de ce s-ar fi întâmplat în Astra – Universitatea. Diferența era că, în cazul în care s-ar fi impus la Giurgiu, Craiova avea și varianta unui egal în “finala campionatului”.

Televiziunile au făcut scandal din cauza meciurilor care nu s-au mai disputat. Au cerut despăgubiri de 700.000 de euro

Doar că nu mai exista timpul necesar pentru ca oltenii să mai joace două meciuri până pe 3 august. Mai ales că situația la Astra rămânea una complicată, din cauza cazurilor de Covid-19. Astfel că LPF și FRF au luat o decizie istorică. Universitatea Craiova – CFR Cluj s-a jucat ca o adevărată finală, cu prelungiri și lovituri de departajare în caz de egalitate. Câștigătoarea ia titlul și merge în Champions League, învinsa se mulțumește cu Europa League. Oltenii au avut 1-0, dar campioana a întors și s-a impus cu 3-1. Pentru al treilea titlu consecutiv sub comanda lui Dan Petrescu.

ADVERTISEMENT

Pe finalul sezonului avea să mai fie anulată și partida FCSB – Astra, tot din cauza cazurilor de coronavirus din lotul giurgiuvenilor. FRF a omologat clasamentul fără acele meciuri și se părea că toate problemele au fost rezolvate. Nici pe departe! Deținătorul drepturilor TV a reclamat imediat nedisputarea celor două partide, la care se adăugau și cinci meciuri din play-out care au avut aceeași soartă.

O amendă de 700.000 de euro pentru cluburi, a cerut deținătorul drepturilor. În cele din urmă s-a ajuns la un acord prin mărirea numărului de echipe începând cu 2020-2021. Și astfel mai multe meciuri în sezoanele rămase de disputat. O variantă care a mulțumit pe toată lumea, în speical pe Dinamo. Care scăpa astfel de emoțiile retrogradării.

ADVERTISEMENT

  • (P) Cota BETANO pentru Astra – U Craiova: 2,08 este cota pentru “2 solist”. Vezi aici toate cotele!

ADVERTISEMENT
Tags: